Gestul americanilor nu le pică bine celor ce au protesatat faţă de Plahotniuc, celor ce consideră că simpla lui înlăturare din viaţa publică ar însemna rezolvarea problemelor Republicii Moldova sau cel puţin a celei mai importante probleme a acestei ţări. La Chişinău, numele oligarhului este pe toate buzele, atât admiratorii cât şi opozanţii lui fiind convinşi de faptul că fără el nimic nu se mişcă în Moldova: nici în bine, nici în rău.

Plahoniuc s-a dus în SUA în calitate de coordonator executiv al Consiliului Coaliţiei de guvernare. O funcţie cu denumire mai lungă decât cea de „Prim-ministru”, dar mai puternică decât aceasta. Ca să se ştie cine decide în mica republică.

În sondajele de opinie, încrederea de care se bucură Plahotniuc este sub marja de eroare de trei procente, însă acolo politica mai are până la momentul în care se va face şi pe baza procentelor din sondaje. Se pare că procentele din sondaje nu i-a impresionat nici pe americani, care l-au primit ca pe un lider, legitimându-l astfel.

În actuala situaţie din zonă, procentele din sondaje nu contează pentru liderii occidentali, pentru că ei au de ales între un oligarh detestat care, deocamdată, patronează realizarea reformelor şi revenirea la parcursul european al Republicii Moldova şi lideri politici cu succes la public, cum este Igor Dodon, care ameninţă cu blocarea accesului în Chişinău a marşului Regimentului 2 Cavalerie al SUA, prevăzut a se produce pe 9 mai. Ziua este încărcată de simboluri: e ziua eliberării de fascism şi ziua UE. Până acum, ziua de 9 mai a fost serbată de ruşi, care s-au erijat în unici învingători ai fascismului; anul acesta, va fi serbată cu expunerea tehnicii de luptă americană, moldovenii fiind invitaţi să-şi aducă aminte că şi americanii au luptat şi au învins fascismul.

Între Dodon, care face elogiul „pacificatorilor ruşi” din Transnistria, şi Plahotniuc, care promite continuarea reformelor îngăduind marşul trupelor americane prin Republica Moldova, occidentalii îl aleg pe cel din urmă.

În volumul colectiv „Calea europeană a Republicii Moldova”, pe care l-am coordonat împreună cu Radu Carp şi pe care l-am lansat recent la Chişinău şi Bălţi, Vlad Plahotniuc este prezentat ca sursă a răului din Republica Moldova, însă nu ca unica sursă. Cel mai simplu este să găseşti un vinovat a cărui sacrificare să-i pună la adăpost pe toţi ceilalţi. Apariţia lui Plahotniuc este simptomul unei boli a întregii clase politice din Republica Moldova. Plahotniuc nu s-a făcut singur ceea ce este, ci este produsul politicii de la Chişinău. De existenţa lui Plahotniuc sunt vinovaţi şi Voronin şi Filat şi Ghimpu şi Dodon şi alţii. Aici s-a ajuns în timp, prin rele practici şi complicităţi, iar ieşirea din impas se realizează prin măsuri pragmatice.

Etica politică şi realizarea justiţiei rămân să aştepte vremuri mai bune în Republica Moldova. Sunt momente în istoria unei ţări când eliminarea din viaţa publică a unor personaje precum Plahotniuc ar produce un dezechilibru mai mare decât prezenţa lor. Cred că oligarhul se află într-un asemenea moment al carierei sale.