Box categoria pană cu greii propagandei

„Cea mai bună politică externă e o bună politică internă“, s-a spus. Dar dacă politica internă frizează catastrofa, ca la Bucureşti? Ce fel de diplomaţie mai are sens faţă cu dezastrul PSDist? Cu propaganda dragniotă? Sau putinistă?

Nici România, dar nici Germania nu par să fi interiorizat evidenţa potrivit căreia politica externă optimă rezidă într-o politică internă salutară. Şi realmente, nu părelnic, democratică.

Într-o capitală europeană zguduită de eforturile „eroice“ ale lui Tudorel Toader de a scoate justiţia românească şi pe procurorul general Lazăr de sub jugul independenţei şi a-i plasa la discreţia politică a infractorului conducând de facto guvernul României, şeful diplomaţiei germane s-a comportat estetic.

Ca un balerin în magazinul de porţelanuri ameninţate de elefanţii din Videle şi din restul „pădurii nebune“, Heiko Maas a evoluat pe malurile Dâmboviţei cu o fineţe de-a dreptul memorabilă. Ca invitat al Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române, organizată de MAE, în frunte cu bătrânul oficial securisto-ceauşist care în 18 decembrie '89 mai afirma la Viena, potrivit jurnalistului Doru Braia, că în România ar fi „pace şi linişte“, Maas s-a ferit, spre lauda sa, de nefăcute retorice.

S-a exprimat abil şi la obiect. Nu şi-a bătut gazdele aprobator pe umeri. Şi n-a tăcut mâlc ca restul tovarăşilor săi din familia aceluiaşi partid socialist european din care fac parte şi Dragnea, şi PSD. Maas şi-a lămurit gazdele, care tocmai demolează statul de drept, că ar face bine să-l păstreze. În fapt, după cum s-a exprimat el, „să-l întărească“.

Dar cum s-ar realiza oare acest deziderat? Prin perpetuarea independenţei justiţiei, necesare nu în ultimul rând având în vedere că România preia peste câteva luni preşedinţia Consiliului European. Pe care însă guvernanţii români tocmai o distrug bucată cu bucată.

În replică, delicat şi rafinat, cum îi şade bine unui educat diplomat apusean, căruia, deşi de stânga, îi repugnă mitocăniile bolşevice gen bătutul hruşciovist cu tenisul în masă, Maas le-a sugerat amfitrionilor săi români „să protejeze drepturile civile“. Şi „să continue lupta anticorupţie“.

Nu s-o îngroape, ca să-l traducem pe ministrul german în limbajul nediplomaţilor. Guvernanţii de la Bucureşti, a mai solicitat el, ar trebui să contracareze şi „polarizarea accelerată a societăţii“.

În speţă, ca să-l traducem din nou, să combată sciziunea dintre clasa politică PSD-istă şi poporul care vrea un stat onest. Nu unul mafiot. Spre a contracara acest divorţ „al societăţii“, Maas crede că guvernanţii din subordinea lui Liviu Dragnea ar face bine să accepte ajutor extern, între care sfaturile experţilor germani precum şi verdictele Comisiei de la Veneţia.

Cum poate oare Maas, în acest caz, să accepte ca un astfel de regim să preia preşedinţia Consiliului UE?

De câtă naivitate să fie oare nevoie ca să se considere că îl vor accepta? Atât şi ar fi fost destul ca să se conchidă că în anul centenar, România a regresat, sub Dragnea, din unghi occidental, la statutul de republică bananieră. În care domneşte ceea ce Maas a numit „dublul standard“.

În fapt, în asemenea ţări, împărat este minciuna. Iar baronii lui, dublul limbaj şi ipocrizia. În România, toate acestea s-au văzut împinse, scabros, către culmea indecenţei lor.

Totuşi, Maas n-a considerat recomandabil să le spună lucrurilor pe nume. Deşi le cunoaşte bine. În fond, n-are cum să nu ştie ce ştie şi presa occidentală. De pildă, Frankfurter Allgemeine Zeitung. Sau jurnaliştii polonezi citaţi de ziarul german. Potrivit lor, „în România au loc schimbări legislative care dau ţara cu ani întregi înapoi şi o îndepărtează de standardele UE. Acuzaţi de corupţie, guvernanţii social-democraţi modifică pe bandă rulantă legile spre a se sustrage... răspunderii penale. Cu astfel de măsuri, România nu ar mai avea azi nicio şansă să adere la UE“.

Cum poate oare Maas, în acest caz, să accepte ca un astfel de regim să preia preşedinţia Consiliului UE? Să nu fie el oare perfect edificat, ca ex-ministru al Justiţiei germane, în legătură cu agenda actualului ministru al Justiţiei de la Bucureşti? Cu teroarea şi violenţele puse în scenă de autorităţile române la 10 august curent? Cu iresponsabilitatea lor, în condiţiile în care niciun ministru vinovat n-a demisionat? Şi nimeni n-a fost arestat? Să nu cunoască el mobilul demiterii şefei DNA, Kövesi?

Sau demararea tentativei de eliminare de la Parchet a Procurorului general Augustin Lazăr? Să-i fi scăpat eforturile de amnistiere a marilor corupţi de felul infractorului şef al PSD, pentru a cărui izbăvire de perspectiva gratiilor se fac şi se desfac de ani de zile mai toate politicile guvernanţilor din Bucureşti? Şi atunci? Dacă ştie adevărul, oare ce beneficii îi vor fi aducând lui, României, Europei abordarea subtilă, dantelată şi rafinată a demersurilor brutale de torpilare a democraţiei româneşti?

Chiar admiţând abilitatea manipulării oricăror critici externe, coapte în laboratoarele dezinformării dragniote şi putiniste, astfel încâţ spuza lor să poată fi trasă pe turta ultranaţionalistă, în fapt antiromânească, a regimului colportorilor de teorii paranoice ale statului paralel, se pune, acut, o întrebare: cui prodest demonstraţia de soft power a lui Maas? Uniunii Europene?

Sau poate coeziunii comunitare? Să fim serioşi. Iar apoi cât de bine să fie oare să expui o diplomaţie categoria pană unui meci de box pe viaţă şi pe moarte cu greii propagandei securisto-KGBiste şi ai duplicităţii cleptocratice? Nu e oare clar oricui că numai tirania, extremiştii, islamiştii, oligarhii mafioţi, tovarăşii de felul celor care domnesc la Moscova, Bucureşti sau Ankara profită din plin de pe urma delicateţii nejustificate a unor dregători occidentali care nu îndrăznesc să-i confrunte la timp?

Dublul limbaj şi polarizarea societăţilor care distrug, în prezent, România, afectează întreaga Europă.

Nu e clar că, în loc de împăciuitorism, libertatea şi apărarea principiilor statului de drept au mare nevoie de tragerea la răspundere a celor vinovaţi pentru desfiinţarea democraţiei cu mijloace aparent democratice, iar nu de jena abordării şi condamnării frontale şi din timp a fărădelegii, duplicităţii, a filistinismului neruşinat, a obscenităţii publice?

Dublul limbaj şi polarizarea societăţilor care distrug, în prezent, România, afectează întreaga Europă. Şi nu în ultimul rând o Germanie, redevenită, recent, la Chemnitz, scena unei greţoase vânători rasiste de străini, declanşată de o gloată extremistă după ce imigranţi din lumea arabă au înjunghiat, se pare, sălbatic, un localnic, intensificând neîncrederea tot mai amplă a societăţii în imigraţia musulmană.

Şi mefienţa în autorităţile care au promovat-o. Precum şi în presă. Că asemenea evenimente şi, nu în ultimul rând, inadecvata lor abordare prin exces de liberticidă corectitudine politică în mass-media şi în luările de poziţie edulcorante ale politicienilor sunt mană cerească pentru promotorii iliberalismului, e inutil de subliniat.

A apăra democraţia nu doar în est, ci şi în vest nu e a vitupera dezinhibat împotriva lui Trump şi a pune, în rest, batista pe ţambal. Ori a profera, elegant, minciuni pioase. Prin omisiune, eventual.

Ci înseamnă a reîncărca din plin, cu adevăr rostit pe faţă, viaţa politică şi mediatică. Înseamnă a promova politicieni şi ziarişti dintr-o bucată. Şi a revitaliza astfel societăţile europene şi epuizatele democraţii redăruindu-le o încredere, fără de care civilizaţia se năruieşte în barbarie.

Petre Iancu - Deutsche Welle