Antonescu, după şedinţa USL: Se va da raport de respingere la proiectul Roşia Montană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele PNL Crin Antonescu FOTO Adevărul
Preşedintele PNL Crin Antonescu FOTO Adevărul

Preşedintele PNL Crin Antonescu a anunţat luni, după şedinţa USL, că membrii Comisiei Roşia Montană vor da raport de respingere la proiectul de lege privind exploatarea minieră de la Roşia Montană.

„Pentru comisia specială care azi îşi va da obştescul sfârşit şi va da vot final... principiul este următorul: raport de respingere pentru actualul proiect al Guvernului şi în concluzii se vor face câteva recomandări majore pentru constituirea unui cadru legislativ“, a fost concluzia lui Antonescu, după şedinţa USL.

„Acest proiect va fi respins“, a mai spus Antonescu, precizând că decizia a fost luată la nivel de alianţă, iar o nouă lege va stabili criterii generale pentru exploatările viitoare.

Liderul PSD Victor Ponta a confirmat anunţul făcut de partenerul său de alianţă.

„Comisia va respinge proiectul de lege, dar va da un mesaj clar că România, Guvernul şi USL susţin proiectele economice de anvergură. Veţi găsi în raportul Comisiei toate datele corecte. Minciunile transmise prin mediul virtual vor avea un răspuns clar. Dacă proiectul de lege nu a fost destul de bun, următorul va fi mult mai bun. Se duce la Senat, de la Senat la Cameră“, a afirmat Ponta.

La şedinţa USL a fost prezent şi preşedintele Comisiei parlamentare privind Roşia Montană, Darius Vâlcov. Membrii Comisiei Roşia Montană va da votul luni, la ora 18.00.

Pe aceeaşi temă:

Şedinţă la USL. Antonescu: Legea Roşia Montană va primi aviz negativ. Ponta: Următorul proiect de lege va fi mult mai bun

Vot final luni în Comisia pentru Roşia Montană. Liderii USL decid dimineaţă cum vor vota în comisie

Antonescu, după întâlnirea cu Ponta pe tema Roşia Montană: Luni în această comisie trebuie să se dea un vot final

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite