Pe la zece, am să-mi iau căruţul de alimente şi-am să mă duc în piaţă. Nu voi căuta să trag cu urechea ce vorbesc pensionarii, dacă au fost, dacă n-au fost, cu cine au votat, nu! Nu mă interesează „pulsul“ pieţei, oricum pulsul e aproape mort. Am să cheltuiesc cumpătat în piaţă, cine ştie cum va fi după alegeri? Inflaţie, şomaj, vin ruşii? Numai spaime. Mă gândesc că mai toţi analiştii de la televizor clămpănesc cum o să fie anul viitor, după alegeri. Toţi îşi dau cu părerea. La câte tone de previziuni şi estimări se fac, fie te arunci în faţa tramvaiului (la ce bun să mai trăieşti când ştii deja că viitorul e naşpa), fie închizi televiziorul.

Aproape de ora prânzului, am să deschid televizorul. Se va anunţa participarea la vot de la ora 10. Sau 11? Mă rog, prezenţa la vot la nivel naţional, pe Bucureşti, pe sectoare, pe Moldova, pe Muntenia... Se vor arăta grafice ca să se umple timpul de emisie. Se vor face comparaţii cu prezenţa care fost în urmă cu patru ani, pierdere de vreme. Oare ce făceam la alegerile din urmă cu patru ani? – am să mă întreb. Cum eram atunci? Un altfel de om? Dar în urmă cu opt ani? Câţi dintre ai mei trăiau atunci? Şi tot ducându-mă în trecut, din votare în votare, o să mă lovească tristeţea. Că n-am plecat. Că am rămas aici. În rahat, ce deprimant! Dacă aş fi mai tânăr, mult mai tânăr, aş pleca acum cu primul avion, dacă n-aş avea bani de avion, aş lua primul tren şi m-aş duce unde aş vedea cu ochii! Am să cad în butoiul ăsta de regrete şi frustrări, ştiu că nu e bun pentru psihic, dar măcar în duminica votului am să mă gândesc la relaţia mea cu ţara, cu oamenii, proastă relaţie! Sunt la zi cu toate impozitele şi taxele (care mă ustură în c... când le plătesc în timpul anului), deci sunt patriot – am să mă resemnez.

N-am să stau în «butoiul regretelor» toată ziua. După prânz, am să mă duc la vot. Ştiu cu cine votez.

N-am să stau în „butoiul regretelor“ toată ziua. După prânz, am să mă duc la vot. Ştiu cu cine votez. Apoi, am să tăndălesc, n-am să fac nimic memorabil pentru că nu merită în ziua asta să fac ceva memorabil. Nici să mă îmbăt.

Seara, am să deschid televiziorul ca să văd exit-poll-urile. Şi-o să fac şi eu pronosticuri în mintea mea şi abia atunci am să-mi reproşez revoltat: ai uitat să joci la 6 din 49, fraiere! Cum, dracu’, să dau timpul înapoi măcar cu câteva ore? La exit-poll-uri o să apară iarăşi grafice şi vor da năvală politicienii cu declaraţii, apoi vor debarca în studiouri analiştii, comentatorii şi ţuţerii televiziunilor.

Noaptea, înainte de culcare, o să mă gândesc că au mai trecut nişte alegeri, mâine mă trezesc ca de obicei, devreme, dar un gând ciudat o să-mi străpungă mintea: „Nu cumva ziua asta este o iluzie?“. Şi întrebarea o să crească: „Nu cumva chiar viaţa mea este o iluzie? Oare îmi mai aparţine viaţa dacă o trăiesc în halul ăsta? Îmi mai aparţine?“. Sper să adorm repede, fără niciun răspuns.