Eşec total la negocierile pentru formarea guvernului. Discuţiile s-au terminat. USR PLUS insistă cu Cioloş premier. Alina Gorghiu e ruptă de realitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Delegaţia PNL  FOTO Inquam Photos / George Călin
Delegaţia PNL  FOTO Inquam Photos / George Călin

Liderii PNL, USR-PLUS şi UDMR s-au reunit, duminică, pentru a doua rundă de negocieri în vederea formării guvernului. Discuţiile s-au purtat pe trei paliere: împărţirea funcţiilor politice, programul de guvernare şi funcţionarea majorităţii parlamentare. După două ore de discuţii nu s-a ajuns la nicio înţelegere. Motivul: şefia Camerei Deputaţilor.

A doua rundă de negocieri dintre PNL, USR-PLUS şi UDMR pentru formarea noului Guvern a fost sistată, duminică, după numai două ore. Formaţiunile politice nu au ajuns la un acord, iar Alianţa USR PLUS va merge la Cotroceni cu propunea Dacian Cioloş - premier. Între timp, senatorul PNL Alina Gorghiu a scris pe Facebook că anul 2021 va fi ”cu linişte politică, cu reforme, cu dialog”.

Preşedintele UDMR Kelemen Hunor a cerut la negocieri o clauză împotriva traseismului parlamentar, susţin surse politice pentru Adevărul. În primă fază, PNL şi USR PLUS au respins propunerea, pe motiv că nu are acoperire constituţională. În final, cele trei partide au ajuns la un acord. UDMR e singura formaţiune din legislatura 2016-2020 care nu a pierdut niciun parlamentar. 

Negocierile dintre PNL, USR PLUS şi UDMR pentru formarea noului guvern s-au blocat chiar din prima zi. Motivul: şefia Camerei Deputaţilor, râvnită atât de Ludovic Orban (PNL), cât şi de Dan Barna (USR). După mai multe ore de discuţii, liderii celor două partide n-au ajuns la niciun acord. „Am împărţit doar cafeaua şi mâncarea“, a declarat pentru „Adevărul“ unul dintre liderii prezenţi la negocieri. De ce e o miză atât de importantă şefia Camerei Deputaţilor?

1. Ludovic Orban, după ce a pierdut funcţia de premier, are musai nevoie de şefia Camerei Deputaţilor pentru a rămâne în continuare un pol de putere. Scopul lui Orban e să controleze din umbră viitorul executiv, din postura de lider al PNL şi preşedinte al Camerei Deputaţilor. Practic, PNL ar intra în era Dragnea, cu deosebirea că Ludovic Orban nu are nevoie de o o ordonanţă de urgenţă pentru a scăpa de puşcărie. În cazul în care nu va obţine preşedinţia Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban va pierde imediat şi partidul, deci toată puterea.

2. Dan Barna, în cazul în care ratează şefia Camerei Deputaţilor, va rămâne castrat de orice putere politică. Barna are şanse infime să fie ales preşedinte al USR PLUS la Congresul de fuziune din primăvară, ca urmare a scandalurilor interne, deci nu va mai fi lider de partid. Liberalii îi oferă postul de vicepremier, o funcţie cu titlu pompos, însă goală de conţinut. În plus, o eventuală rupere a coaliţiei de guvernare l-ar  transforma pe Dan Barna în simplu deputat. Aşadar, şefia Camerei Deputaţilor e ultima şansă să obţină o funcţie cu miză, care să-l menţină în fruntea statului în viitorii patru ani. Fotoliul de preşedinte al Camerei Deputaţilor i-ar întări poziţia şi în raport cu PLUS, în perspectiva congresului din primăvară. În schimb, dacă cedează în faţa lui Orban, PLUS ar putea revendica funcţia de preşedinte al Senatului, deci Barna ar fi în dezavantaj faţă de Dacian Cioloş. Deşi vorbesc de unitate, USR şi PLUS se comportă ca două partide diferite la negocierile pentru formarea guvernului. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite