Îngrăşarea de Crăciun. Şi după?

În sfârşit, avem un guvern. N-a luat prea mult timp. Au depus jurământul (vezi postarea mea anterioară). Găsim în acest guvern tot ce vă doriţi: de la competenţi la urmăriţi penali, dar, în această din urmă situaţie, cum ne-a asigurat cu un surîs dulce dl. prim-ministru, primează prezumţia de nevinovăţie.

Ea primează, probabil, şi în cazul afirmaţiilor date de pereţi de la o zi la alta. De pildă: dl. prim ministru ne-a asigurat că guvernul va fi astfel structurat încât să miniştrii/ ministerele să corespundă posturilor respective din Comisia Europeană. În felul acesta corespondenţa noastră cu Comisia va fi deplină şi mulţumitoare. Noi ca europeni vom fi acum mult mai siguri în ceea ce vom face.

Dar, dacă priveşti cu atenţie, vezi că guvernul nostru este gras. E gras pentru că, ţinînd cont de interesele celor care au votat, numărul posturilor s-a umflat, ca-n poveste, căci trebuie ca “pîinea” posturilor să ajungă la toţi. Pentru cine compară schema posturilor guvernului român cu cea a Comsisiei Europene, e uşor de văzut că atât de clamata corespondenţă europeană rezistă puţin, şi numai pe hârtie.

Guvernul nu e numai gras, e şi credincios. Împărţirea “pîinii” guvernamentale la cât mai mulţi “săraci” politici e nu numai un gest creştinesc, ci şi unul plin de umilinţă. Nu înţelegem în ruptul capului de ce, la ceremonia de învestitură, acolo unde iarăşi s-au jurat, cu mâna pe Biblie, Biserica Ortodoxă Română nu a fost prezentă pentru a-i determina pe cei care jură să îşi dea seama că aceste “vorbe”, jurământul, înseamnă ceva.

Guvernul nostru e voinic. El are, ca-n basme, tot ce-i trebuie ca să putem trece cu bine peste anii dificili care vin. Odată trecută euforia îngrăşării şi a sărbătorilor, ne vom ocupa de marile proiecte, vom creşte economic, puţin dar solid, vom majora şi salariile, vom readuce educaţia la un prag mai suportabil de condiţii privind competenţele (legea în uz trebuie smotocită bine pentru că cere prea mult şi nu prea ne lasă în pace). De altfel, fostul ministru, a şutat iscusit la vinclul unor articole nărăvaşe, şi a marcat spre satisfacţia, binemeritată după alegeri, a publicului preuniversitar şi universitar. În propria poartă.

Guvernul nostru e bazat pe competenţe. Toţi şi toate au competenţe solide, se vede asta cu ochiul liber: partea proastă e că te uiţi cu amândoi şi atunci începi să vezi. I-aş ruga pe cei care se distrează de sărbători cu săparea în CV-uri şi în arhivele CNSAS, s-o lase mai moale: ce-i un CV, o vorbă de ”dânşii” inventată. CV-ul se scrie şi se rescrie, c-aşa-i viaţa, şi pe stânga şi pe dreapta, iac-aşa-ş-aşa. Ce-i o informare, o biată formă care se transformă.

Guvernul nostru e iute. S-a format repede, pe modul “turbo”. Ceea ce arată maturitate şi înţelegerea comandamentelor timpului prezent şi viitor. Căci comandamentele, să le zicem prescurtat comenzile, nu vor întîrzia să apară. Negocierile, disensiunile, propunerile, votarea, audierile la comisii, votarea în plenul Parlamentului, fuga la Cotroceni pentru “sfinţirea” prin depunerea jurământului, toate au fost ca un carusel. Asta aminteşte de ceea ce s-a petrecut în vară. Analiza şi verdictul Comisiei de la Veneţia privind evenimentele de atunci au venit acum ca un fel de memento: dar n-au reuşit ei să ne strice bucuria. Ce vină avem noi dacă ne mişcăm repede?

Guvernul nostru trebuie încurajat. Are o majoritate parlamentară cum nu fu alta. Are încrederea unei părţi a electoratului. În mod normal, după ce vor fi schimbaţi toţi cei dinainte, şi vor fi puşi ai noştri, va fi curat şi linişte în casa noastră. Copiii noştri, tineri absolvenţi, nu vor mai pleca din ţară, specialiştii noştri, doctori, ingineri, economişti etc. nu vor mai pleca din ţară, mulţi dintre românii care şi-au căutat de drum în alte părţi de lume, vor fi determinaţi să se întoarcă pentru că vor fi încurajaţi de progresul lucrurilor.

Guvernul nostru trebuie să ne redea speranţa. Cei care îi susţin sunt profesionişti ai speranţei. Au sperat de ani de zile că vor ajunge la putere, au sperat că îl vor suspenda pe preşedinte, au sperat că vine vremea ca România, ţara noastră ca o pradă, să fie pusă pe drumul drept. Al lor? Al nostru?

Acest moment a venit. Nici domnul Ion Iliescu nu poate fi mai puţin fericit. Ne-a dat exemplul, de legendă, aş zice, de cum se pune o ţară pe drumul drept. Şi azi, după 23 de ani şi mulţi morţi, răniţi (atunci) şi foarte-foarte mulţi revoluţionari (acum), România este ţara noastră, o ţară europeană, democratică, unde politicienii îşi ţin cuvântul şi jurămintele făcute public, unde cinstea şi corectitudinea primează chiar la cel mai înalt nivel. Modelele sunt ei. Vor fi urmate cu credinţă căci altele nu mai avem. Sau dacă le avem, ce am făcut cu ele? Ştiţi dumneavoastră.

Un guvern al adevărului. Al cinstei. Al competenţei. Al speranţei. Al onoarei. Al conştiinţei. Doar au jurat, nu?