Muzicieni au fost conduşi de marele şef de orchestră Marek Janowski, un veteran al baghetei, un specialist al repertoriului postromantic german şi austriac.

Li s-a alăturat o echipă internaţională de solişti, la rândul lor specialişti de nivel de excelenţă ai repertoriului wagnerian, artişti în compania cărora au evoluat şi câţiva cântăreţi români cunoscuţi publicului nostru.

Ediţia actuală a Festivalului împlineşte astfel un mare deziderat; anume, realizarea în spaţiul vieţii noastre muzicale a celei mai importante, a celei mai extinse capodopere a teatrului liric din toate timpurile, anume drama muzicală Inelul Niebelungului; este o lucrare de colosale proporţii datorată unuia dintre marile genii ale creaţiei muzical-dramatice din toate timpurile. Comportă patru lucrări muzical-dramatice distincte - Aurul Rinului, Walkiria, Siegfried, Amurgul zeilor, opere ce au la bază o mitologie în parte asamblată de Wagner însuşi, în parte preluată din fondul tradiţiilor populaţiilor din Nordul continetului european.

Aurul, goana după bogăţii, după putere, anulează datele esenţiale ale fiinţei umane, viciază sentimentul cel mai de preţ al omului, sentimentul iubirii, ne spune Wagner în cea mai importantă operă a sa. Iar aceasta deşi el însuşi a iubit bogăţia şi puterea, sacrificând iubirea şi prietenia celor din jur. Pentru a-şi promova ideile, creaţia, marcate indiscutabil de semnul genialităţii. Geniul devine astfel scuzabil sau doar explicabil? Iată o întrebare care persită. Deşi am învăţat să facem distincţia între valoarea operei şi datele de caracter ale autorului.

De la Monteverdi la Gluck şi de aici la Mozart, Wagner împlineşte de o manieră absolut grandioasă drumul apropierii intime dintre dramă şi muzică, dintre cuvânt şi sunet. Declamaţia muzicală sprijinită orchestral de o armonie consistentă aflată în continuă mişcare, detaliază cute dintre cele mai afunde ale sentimentului, ale relaţiei dintre idei, dintre personaje. Împreună întruchipează acele veritabile icon-uri ritmico-melodice ce formează complexul motivelor conducătoare. Fluxul simfonic dobândeşte forţa dramatică ce  atinge o anvergură colosală, poate dilata spaţiul spiritual al relaţiei particularizând situaţii semnificative, hiperbolizate la nivelul unei veritabile saga ce porneşte de la acel mi bemol grav ce simbolizează albia Rinului, şi atinge ulterior dimensiuni simbolice, quasi-cosmice. Septuagenarul Marek Janowski este artistul ce stăpâneşte spaţiile simfonice vaste; dispune de o forţă interioară inepuizabilă ce susţine traiectul muzical-dramatic al Tetralogiei pe o extensie de mai bine de cincisprezece ore de muzică! O face cu înţelepciunea profesionistului de mare experienţă în domeniul genului; planurile muzicale sunt atent, sunt continuu, sunt clar echilibrate; conductul muzical-dramatic defineşte profilări ce devin constructive la nivelul acestei colosale structuri de ansamblu. Impactul muzical-dramatic cel mai puternic?

L-a avut cel de al doilea moment al ciclului, Walkiria; lucrarea însăşi dispune de o structură de ansamblu bine echilibrată. Greu de evidenţiat pe vreunul dintre soliştii echipei realmente unitare a cântăreţilor wagnerieni ce au evoluat la Sala Palatului pe parcursul celor patru concerte-spectacol. Ii voi aminti pe basul american Eric Halfvarson pentru talentul dramatic, pentru dicţiunea impecabilă, pe mezzo-soprana Petra Lang pentru forţa impresionantă a comunicării, pe tenorii Stefan Vinke şi Torsten Kerl pentru uimitoarea susţinere şi rezistenţă probată în plan vocal, pe baritonii Egils Silins şi Martin Winkler pentru măreţia declamaţiei, pentru scrupuloasele detalieri dramatice, pe altista Elisabeth Kulman pentru gravitatea statură a expresiei, pe basul Sorin Coliban pentru profunzimea expresivă a galsului, pe bas-baritonul Valentin Vasiliu pentru experienţa cu totul meritorie dobândită în stilul operei wagneriene... pe membrii Corului Academic al Filarmonicii bucureştene, conduşi de maestrul Iosif Ion Prunner, pentru integrarea funcţională în contextul ansamblului... pe atâţia alţii care au format o echipă – o voi numi - de zile mari! Tetralogia wagneriană la Bucureşti, cu Marek Janowski... este un eveniment ce constituie, deja, o referinţă în viaţa noastră muzicală.

Cu trei decenii în urmă această amplă frescă muzical-dramatică a fost pentru prima oară prezentată la Bucureşti în versiune completă, de concert, de Orchestra Naţională Radio aflată sub bagheta regretatului maestru Iosif Conta. Fapt pitoresc – merită a fi relatat – afişele ultimului moment al Tetralogiei, Amurgul zeilor, au fost imediat retrase de pe piaţă la cererea expresă a conducerii superioare de partid şi de stat. Titulatura originală nu putea fi tolerată! Zei, da! Amurg, ba! A fost înlocuită cu inocenta formulare, acceptată de forurile diriguitoare ale timpului, Crepusculul Zeilor.

Istoria se uită. Şi se poate repeta! Intr-o formă sau în alta.

Materialul a apărut iniţial în România Literară.