Nu daţi ochii peste cap! Da, e de interes naţional. Asupra înmormântării lui Fane Spoitoru trebuie să reflectăm şi să înţelegem câte ceva. Carnavalul morţii sale nu ne arată încotro ne îndreptăm, dar ne spune de unde venim. 
 
Venim împreună cu Fane dinspre marginea de est a Bucureştiului spre centru. În faţă e soborul de preoţi care se încadrează pe banda a doua, pentru a vira la stânga, spre poarta Cimitirului Bellu Militar. În spatele lor e limuzina funerară şi-apoi lăutarii care, apropiindu-ne de intrare, încep a cânta tema muzicală din filmul Naşul. Sfinţii părinţi cădelniţează, circulaţia e blocată, câteva sute de oameni sunt pe mijlocul şoselei. La un îndemn din cimitir “Aplauze, că intră domnul Fane!”, încep cu toţii a aplauda. Bucureştenii stau înmărmuriţi în maşini. Poliţiştii suflă în fluiere cât îi ţin plămânii, dar nu mai e nimic de fluidizat. Gata! Lumea interlopă defilează purtându-şi pe umeri imensele coroane de flori şi pozele cu Fane, de un galben hepatic, pe fondul unui cer albastru. 
Chipuri din cimitir. FOTO: Cristian Delcea
 
E un tablou cu o mie de oameni care însumat au probabil la activ milenii de puşcărie. Înmormântarea acestui rege-tâlhar este un adevărat recensământ al delincvenţei bucureştene. Poţi recunoaşte tot spectrul marginalităţii, de la oameni cu ochii scoşi şi membrele tăiate pentru cerşetorie, la prostituate muribunde, la bătrâne vânzătoare de seminţe, peşti şi infractori neprinşi (“nu mă poza, mânca-ţi-aş gura, că îmi faci belele”), cămătari în floarea vârstei, mardeiaşi bătrâni cuminţiţi de boală (au fost revederi emoţionante cu “să moară familia mea, nu te-am mai văzut de când m-am liberat”), sportivi eşuaţi ajunşi fără dinţi în gură, combinatori cu maşini scumpe şi Vertu, braţe tatuate, halate de baie, pantofi ascuţiţi. Pe un covor de coji de seminţe (că s-au consumat seminţe) şi mii de petale de trandafiri (ca să fie frumos), cortegiul funerar se îndreaptă spre groapă. Se fură un iPhone. Se face un anunţ să fie adus înapoi la băiatul care i l-au furat. Anunţurile de la microfon încep întotdeauna cu “Vă roagă conducerea, familia lu’ Fane” şi se termină, invariabil, cu “…trăiască copiii voştri!”. Se cântă manele triste, se fac dedicaţii “de la X pentru familia lu’ Fane”. Cineva - nu se ştie de ce – dă 500 de euro. Spre seară, Fane e băgat în groapă. Urmează pomana. 

Alte chipuri la înmormântarea lui Fane Spoitoru. FOTO: Cristian Delcea
 
În ultimii ani, acaparaţi de goana după marii hoţi, am uitat de aceşti hoţi mărunţi, idolatri ai infracţionalităţii. Ei au ieşit pe poarta Cimitirului Bellu Militar şi au revenit în societate. Ei sunt nucleul dur, nimic nu-i poate reeduca. Iar sutele de copii care au fost în cimitir să vadă mortul au înţeles ceva: după ce oraşul a stat în loc ca să treacă cel mai mare şmecher al Bucureştiului, înseamnă că aceasta este calea. Calea pe care a mers Fane. E moştenirea lui, ultima lovitură de sabie, dovada  rădăcinilor putrede din care a crescut România de azi. Carnavalul morţii lui Fane Spoitoru nu ne arată încotro ne îndreptăm, dar ne spune de unde venim: 
 
Din discotecile interlope ale anilor '90 (Sexy Club, Vox Maris, Why Not), în care Ion Titişor (alias Fane Spoitoru) se lăsa mângâiat pe obraji de balerine şi-apoi tăia cu sabia antebraţe de poliţişti.  
 
Din lumea pistoalelor Carpaţi venim. Cu un astfel de pistol – dotare standard în Poliţia română până la începutul acestui an – Fane a fost împuşcat de 7 ori şi a trăit. 
 
Venim din Casa Poporului, unde la începutul anilor ‘90 Fane îşi boteza fiul, în prezenţa mai multor aleşi ai poporului (cum, nu ştiţi maneaua “Dumnezeu băiat i-a dat/ Şi Fane l-a botezat/ La Casa Poporului/ Casa Spoitorului”?). 
 
Din saloanele de spital de unde Fane evada sau pleca fluierând, cu complicitatea unor doctori care voiau mai mult decât Cielo. Şi-apoi trecea graniţa tot fluierând, cu complicitatea unor vameşi care voiau mai mult decât un P+1.
 
Foto
 
Din cârdăşiile întunecate ale comunismului: Fane a fost prieten cu Nicu Ceauşescu (iar maneaua continuă “Nicuşor l-a ajutat/ în Canada de-a plecat”). Tot Fane s-a angajat în anii ‘90 bodyguard la o firmă de protecţie şi pază înfiinţată de un grup de foşti lucrători ai Securităţii. Păzeau demnitari şi afacerişti străini. Astfel de firme au apărut cu sutele după Revoluţie şi au reprezentat izvoare de bani pentru infractori - în caz că vă întrebaţi de unde atâţia gealaţi în Range Rover-uri prin România zilelor noastre. 
 
De aici venim împreună cu Fane Spoitoru. Aceasta este imaginea ţării noastre în anii de după Revoluţie.
 
Aşa că, atunci când strigăm “Vrem o ţară / ca afară!”, ar trebui să ne amintim că între 1959 şi 2016 în România a trăit şi a tâlhărit  în linişte – cu ceva pauze de puşcărie şi exil – Fane. 
 
(PS: Maneaua se încheie rotund cu versurile cu care şi începe: “Unu-i Fane Spoitoru/ Fane zis Nemuritoru”)
 
Primisem o sabie cadou în ziua aia. Norocul meu a fost că am reuşit să-l lovesc cu sabia peste mână, că altfel trăgea de nu se mai oprea. Mi-a tras două gloanţe în picior, trei în abdomen şi unul în claviculă.
 
Fane Spoitoru, despre incidentul din 1992, într-un interviu acordat “Evenimentului zilei” în 1998
 
CV şi alte chestii despre Fane Spoitoru
 
Titişor Ion, zis Fane Spoitoru (numele de familie este Ion, iar prenumele – Titişor. Fane vine de la naşa de botez, pe care o chema Ştefania. Spoitoru vine de la ramura ţiganilor din care a făcut parte).
 
Născut la 5 iunie 1959 în Bucureşti.
 
Decedat la 7 aprilie 2016 în Tel Aviv.
 
S-a născut într-o familie săracă. Pe cartea de muncă a mamei sale a stat scris „Ştergătoare de vitrine la Întreprinderea de Prestări Servicii”. În adolescenţă, Fane a practicat boxul la mai multe cluburi bucureştene. A fost nevoit să renunţe în 1977, după ce a fost înjunghiat la o nuntă. În acelaşi an a comis prima infracţiune: furt din buzunare. Deznodământul: o lună la Jilava. După cea dintâi încarcerare, Fane Spoitoru începe să-şi clădească statuia de naş al lumii interlope din Bucureşti şi plăteşte cu libertatea: 
 
- Fură din apartamente – un an şi şase luni
- Tâlhăreşte – doi ani
- Trai parazitar – zece luni
- Face bişniţă cu valută, este prins dar evadează de sub escorta miliţiei (a fost nevoie ca miliţienii să-l împuşte în picior pentru a-l opri) – trei ani
- Fură din nou din apartamente – 14 ani (din care a isăpşit doi ani şi două luni pentru că a venit Revoluţia şi a profitat de un decret de graţiere dat de FSN în februarie 1990)
 
Pentru toate acestea, Fane s-a declarat mereu nevinovat, dând vina pe anturaj. Într-un celebru interviu acordat ziarului “Evenimentul zilei”, în decembrie 1998, Fane a spus că l-au distrus prietenii şi că de fiecare dată când a fost arestat s-a nimerit să fie pe-acolo şi nimic mai mult.
 
După Revoluţie, Fane Spoitoru face parte din primul val de români plecaţi în Germania. Stă acolo doi ani. Nu se cunosc prea multe detalii despre activităţile sale. “Afaceri”, a spus Fane de fiecare dată când a fost întrebat despre acei ani. Tot afaceri a făcut şi când s-a întors în România: a deschis restaurante, firme de taxi şi săli de jocuri de noroc.
 
În 1992 a fost împuşcat în faţa discotecii Vox Maris, din Bucureşti, după o gâlceavă cu un poliţist. Fane Spoitoru l-a lovit pe poliţist cu sabia în mână. Poliţistul a tras şase gloanţe în el, producându-i câteva răni. A fost condamnat dar eliberat pentru a-şi rezolva problemele de sănătate. În convalescenţă fiind, Fane Spoitoru participă la un jaf în Chitila. E din nou arestat şi primeşte alţi trei ani de puşcărie. Stă o jumătate de an după gratii, după care e din nou eliberat, tot pentru probleme de sănătate. Şi tot în convalescenţă fiind, Fane Spoitoru fuge din ţară, pe ruta Ungaria, Iugoslavia, Italia, Belgia, Elveţia, Canada. Era 1996. Un an mai târziu, onor justiţia română îl condamnă în lipsă la 9 ani de puşcărie. E extrădat abia în 2000. Pentru toate câte a făcut, Fane stă trei ani la puşcărie. Apoi e lăsat în libertate.
 
Tot mai bolnav, cu corpul găurit de gloanţe, Fane se retrage lângă Bucureşti, se recăsătoreşte şi devine un tainic şi înţelept sfătuitor al maneliştilor la răscruce. Legenda lui sporeşte prin muzica lor. Moare, aşa cum spune maneaua, în postul Paştelui. Astfel, conform unui anunţ oficial al “conducerii”, mâncarea de la pomană a fost de post.