Barroso: Romania îndeplineşte criteriile aderării la Schengen, dar CE poate acţiona pentru apărarea statului de drept

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Barroso a rostit miercuri un discurs în plenul Parlamentuui EuropeanFoto Reuters
Barroso a rostit miercuri un discurs în plenul Parlamentuui EuropeanFoto Reuters

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a reafirmat miercuri că România şi Bulgaria au îndeplinit condiţiile necesare pentru aderarea la spaţiul Schengen.

El a adăugat, însă, în cadrul dezbaterii generate de discursul său privind starea Uniunii, rostit în plenul Parlamentului European la Strasbourg, că executivul UE are dreptul să acţioneze atunci când consideră că unele decizii luate de statele membre pot pune sub semnul întrebării principiile statului de drept.

Referitor la chestiunea concretă a României şi Bulgariei, am spus deja că noi credem că ele au îndeplinit criteriile pentru aderarea la spaţiul Schengen şi vreau să reiterez acest lucru şi astăzi, aici. Aceasta nu înseamnă însă că noi nu avem dreptul de a acţiona atunci când credem că unele decizii luate de orice stat membru pot pune sub semnul întrebării unele dintre principiile statului de drept, pe care toate ţările membre le-au acceptat'“, a spus Barroso.

Afirmaţia sa a venit ca urmare a solicitării eurodeputatei PSD Adriana Ţicău de a susţine Comisia pentru aderarea cât mai rapidă a României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen.

Redăm integral discursul Adrianei Ţicău:

„Articolul 4 din Tratatul privind Uniunea Europeană menţionează că Uniunea respectă egalitatea statelor membre în raport cu tratatele. Domnule preşedinte Barroso, spuneaţi în discursul dumneavoastră că fără egalitate între statele membre nu poate exista egalitate între cetăţeni.

Am apreciat numeroasele dumneavoastră luări de poziţie prin care recunoşteaţi faptul că România îndeplineşte toate criteriile tehnice pentru aderarea la spaţiul Schengen şi susţineaţi aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen. De aceea, vă solicit, domnule preşedinte Barroso, să vă delimitaţi de recentele declaraţii ale doamnei comisar Viviane Reding, vicepreşedintă a Comisiei Europene, prin care domnia sa evocă o posibilă amânare şi o posibilă introducere de noi criterii pentru aderarea României la spaţiul Schengen.

În numele cetăţenilor români vă solicit, domnule preşedinte Barroso, susţinerea Comisiei pentru aderarea cât mai rapidă a României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen, un pas important către contractul de încredere între instituţiile europene şi cetăţenii europeni”, a  susţinut eurodeputatul PSD.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite