Parchetul General: „Doi procurori de la Inspecţia Judiciară şi-au continuat activitatea la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parchetul General susţine că doi procurori din echipa de la Inspecţia Judiciară, care a efectuat în septembrie 2017 un control la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi-au continuat ulterior activitatea în cadrul PÎCCJ.

Potrivit Agerpres, Parchetul General face precizări cu privire la o afirmaţie a ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, făcută la postul de televiziune Antena 3. 

„La un moment dat, a făcut Inspecţia Judiciară verificări la Parchetul General - trei doamne procuror. S-a terminat inspecţia, mă rog, raportul a fost majoritar favorabil, s-a terminat. Pe cine a luat Lazăr la Parchetul General? Exact pe acele doamne care au fost în control", a declarat ministrul Justiţiei. 

În replică, Parchetul General susţine că, în perioada 4 - 29 septembrie 2017, Inspecţia Judiciară a efectuat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie un control privind eficienţa managerială şi modul de îndeplinire a atribuţiilor ce decurg din legi şi regulamente, precum şi respectarea normelor procedurale şi regulamentare de către procurorii şi personalul auxiliar de specialitate.

„Prin Hotărârea nr. 716 din 21 noiembrie 2017, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, la lucrările căreia participă cu drept de vot şi ministrul Justiţiei, cu unanimitate, a aprobat raportul Inspecţiei Judiciare care a concluzionat că 'activitatea managerială a conducerii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost una eficientă'. Din echipa de inspectori, ulterior încetării calităţii de inspector judiciar prin ajungerea la termen a mandatelor de numire, două doamne procuror şi-au continuat activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Una dintre acestea a fost numită, printr-o hotărâre a Secţiei pentru procurori, într-o funcţie de conducere, iar cea de a doua, la data afirmaţiilor ministrului Justiţiei, nu mai activa în cadrul PÎCCJ”, precizează sursa citată.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite