Incendiu din sediul MAI a fost stins. Focul a fost lichidat de echipa de intervenţie a ministerului
0Un incendiu a izbucnit, joi dimineaţă, într-o cameră din sediul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) situat în Piaţa Revoluţiei din Capitală, trei autospeciale de pompieri fiind trimise la faţa locului. Până la sosirea acestora la faţa locului, focul a fost rapid lichidat de echipa de intervenţie a ministerului.
UPDATE Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov, Bogdan Toma, a anunţat, joi, că incendiul produs într-un birou de la nivelul etajului 6 al sediului MAI din Piaţa Revoluţiei a fost lichidat de echipa de intervenţie prezentă în minister, nefiind răniţi.
"În jurul orei 8.00, în această dimineaţă, echipa de primă intervenţie a ISUBIF care este prezentă în MAI, a informat dispeceratul despre producerea unui incendiu într-un birou la nivelul etajului 6, incendiu care se manifesta doar cu degajare de fum. Până la ajungerea echipajelor de intervenţie, a maşinilor de stingere, colegii mei din interiorul ministerului au reuşit pătrunderea în spaţiul în care s-a produs incendiul şi, ajutaţi de un stingator, au reuşit localizarea incendiului şi ulterior lichidarea acestuia", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov, Bogdan Toma.
**************************
Surse din cadrul MAI au precizat pentru Mediafax că la un birou de la etajul 6 s-a semnalat fum în interior, a intervenit pompierul de serviciu, dar, conform procedurii, a anunţat şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti Ilfov, nefiind flacără deschisă. Nu au fost persoane care să acuze probleme medicale.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov a precizat că incendiul a izbucnit într-o cameră a corpului A1 şi că la faţa locului au fost trimise trei autospeciale de stingere, o autoscară, două ambulanţe şi o descarcarare.