Gruia Stoica, condamnat la 4 ani de închisoare, speră că va fi achitat

Gruia Stoica, condamnat la 4 ani de închisoare, speră că va
fi achitat

Gruia Stoica speră că va fi achitat FOTO Mediafax

Omul de afaceri Gruia Stoica nu-şi pierde speranţa că va fi absolvit de vină în dosarul în care a fost judecat pentru cumpărare de influenţă. Condamnat la patru ani de închisoare, în acelaşi dosar avocatul Doru Boştină primind o pedeapsă de trei ani de închisoare, Gruia Stoica spune că a luat la cunoştinţă ”cu tristeţe” decizia Curţii de Apel Ploieşti şi că speră că la recurs va fi achitat.

Ştiri pe aceeaşi temă

Într-o declaraţie de presă transmisă vineri, Gruia Stoica susţine că a luat la cunoştinţă cu tristeţe decizia Curţii de Apel Ploieşti, pe care nu o comentează.

El spune că are încredere şi speră că recursul pe care îl va formula la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va fi judecat cu imparţialitate şi va fi pronunţată ”soluţia firească a achitării”.

”Sunt sigur că o simplă discuţie de afaceri dintre mine şi avocatul meu nu poate fi calificată ca reprezentând infracţiune de cumpărare şi respectiv trafic de influenţă. Subliniez că este absolut nesustenabilă susţinerea procurorilor potrivit căreia avocatul meu de la acea dată ar fi promis obţinerea unei informaţii de la directorul CFR Marfă privind preţul ofertat de această companie pentru licitaţia ce urma să aibă loc la 29.01.2014, pentru bunul şi simplul motiv că avocatul nu îl cunoştea pe directorul CFR Marfă”, susţine Gruia Stoica, citat de Mediafax.

Omul de afaceri mai spune că speră ca la recurs să fie acceptată măcar una dintre dovezile respinse de prima instanţă, în special realizarea unei expertize judiciare a înregistrărilor aflate la dosar, înregistrări al căror conţinut l-a contestat de fiecare dată.

Gruia Stoica: ”Îmi cer iertare pentru situaţia creată”

Mai mult, Gruia Stoica îşi cere scuze faţă de angajaţii săi şi partenerii de afaceri. ”Aş vrea să cer iertare pentru situaţia creată fără voia mea tuturor celor 7.400 de angajaţi ai societăţilor pe care le-am înfiinţat şi condus, precum şi partenerilor de afaceri, pentru implicarea numelui meu şi al companiilor pe care le-am creat, în acest scandal”, adaugă omul de afaceri.

Omul de afaceri Gruia Stoica a fost condamnat la patru ani de închisoare şi trei ani interzicerea unor drepturi pentru cumpărare de influenţă, în acelaşi dosar avocatul Doru Boştină primind o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru trafic de influenţă, sentinţa Curţii de Apel Ploieşti nefiind definitivă.

Judecătorii au decis să scadă din această pedeapsă perioada în care Gruia Stoica a fost reţinut pe o durată de 24 ore, în data de 29 ianuarie 2014, perioada în care acesta a fost arestat preventiv între 30 ianuarie şi 9 mai 2014, inclusiv, precum şi perioada arestului la domiciliu, de la 10 mai 2014 până în prezent.
Totodată, judecătorii au menţinut măsura preventivă a arestului la domiciliu, în condiţiile în care sentinţa nu este definitivă şi poate fi contestată.

Gruia Stoica a fost arestat preventiv în acest dosar de corupţie la sfârşitul lunii ianuarie a anului trecut, fiind acuzat de către procurorii anticorupţie de cumpărare de influenţă, după ce i-ar fi dat avocatului Doru Boştină trei milioane de euro pentru a afla preţul cerut de CFR Marfă la licitaţia pentru transportarea cărbunelui, organizată de Complexul Energetic Oltenia (CEO), la care participa şi firma acestuia, GFR.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările