Ghiţă: Am ieşit din etapa polemicilor, dosarul este în instanţă, să vedem ce decid judecătorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sebastian Ghiţă a fost trimis în judecată de procurorii DNA Ploieşti FOTO Mediafax
Sebastian Ghiţă a fost trimis în judecată de procurorii DNA Ploieşti FOTO Mediafax

Sebastian Ghiţă s-a prezentat, joi, la Curtea Supremă, unde dosarul în care a fost trimis în judecată, împreună cu Iulian Bădescu, a ajuns în cameră preliminară. La intrarea în sediul instanţei, acesta a declarat că dosarul în care este acuzat de dare de mită şi spălare de bani a trecut de etapa polemicilor, a ajuns în instanţă şi acum el trebuie să aibă încredere în judecători şi în decizia acestora.

Deputatul Sebastian Ghiţă s-a prezentat, joi, la Înalta Curte, unde dosarul în care este judecat alături de Iulian Bădescu, fostul primar al municipiului Ploieşti, a intrat în cameră preliminară, iar judecătorii verifică măsurile preventive luate de procurori în cazul acestora.

La intrarea în sediul instituţiei Sebastian Ghiţă a declarat că situaţia în care se află el nu este una fericită, dar dosarul este acum la instanţă, care va decide dacă este sau nu vinovat de faptele pentru care a fost trimis în judecată.

„Am ieşit din etapa polemicilor şi discuţiilor, dosarul a ajuns în instanţă şi, că ne place sau că nu ne place, în judecători trebuie să avem încredere, să le respectăm munca şi să aşteptăm să vedem ce decid dânşii”, a declarat Sebastian Ghiţă.

Întrebat despre sponsorizarea echipei Basket Club Asesoft şi acuzaţia procurorilor că i-a dat mită fostului primar al Ploieştiului, Ghiţă a spus că echipa de baschet este „o chestiune” cu care se mândreşte.

„Sunt 15 ani în care s-au făcut performanţe, iar astăzi 700 de copii merg la cluburile de junior din Ploieşti (...) Îmi par tare rău că tot efortul din aceşti ani în ceea ce priveşte sportul se sfârşeşte aici, cu un dosar şi cu o anchetă, şi cu o trimitere în judecată”, a adăugat deputatul.

Sebastian Ghiţă a mai spus că, prin tot ce a făcut la Ploieşti, a încercat să nu încalce legea şi să nu folosească bani publici.

„Suportul către echipă, care nu este a mea, a fost acordat de Primărie, pentru că doreau şi dânşii să participe. Fenomenul era foarte bine văzut în Ploieşti şi ştiţi bine că orice primar, orice factor local încearcă să se lipească de elementele cu popularitate ridicată", a precizat Ghiţă.

Ghiţă: Nu vreau să comentez probele din dosar

Acesta a mai adăugat că s-a prezentat la instanţă pentru a depune o cerere, după ce dosarul în care a fost trimis în judecată a intrat miercuri pe rolul Curţii Supreme, iar joi este pe ordinea de lucru.

„Cred că va dura ceva timp până când se vor formula apărările, până când se vor desfăşura activităţi în acest dosar. Aş vrea să vă rog să mă lăsaţi să nu comentez ce se întâmplă în acest proces, probele”, a mai arătat Ghiţă.

Ulterior, acesta a intrat în sediul instanţei, unde le-a cerut magistraţilor acordarea unui nou termen pentru a-şi pregăti apărarea. Cererea a fost admisă de instanţă, care a stabilit ca discuţiile privind legalitatea şi temeinicia măsurilor preventive dispuse de procurori la trimiterea dosarului în judecată să continue pe 4 august.

Ghiţă, trimis în judecată pentru dare de mită şi spălare de bani

Deputatul Sebastian Ghiţă şi fostul primar al Ploieştiului Iulian Bădescu au fost trimişi în judecată, pe 29 iulie, de către Direcţia Naţională Anticorupţie, în dosarul în care procurorii îl acuză pe Ghiţă că i-a dat lui Bădescu o casă pentru a primi finanţare de la bugetul local pentru asociaţia Basket Club Asesoft.

Sebastian Ghiţă va fi judecat pentru de dare de mită, instigare la abuz în serviciu având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit şi spălare de bani. Deputatul se află sub control judiciar până pe data de 11 septembrie.

Fostul primar al municipiului Ploieşti Iulian Bădescu, arestat preventiv într-un alt dosar, a fost trimis în judecată sub acuzaţiile de dare de mită şi abuz în serviciu având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit, acesta fiind al doilea dosar de corupţie în care Bădescu este trimis în faţa judecătorilor.

De asemenea, în acest dosar municipiul Ploieşti s-a constituit parte civilă cu suma de 1.500.000 de lei, în urma unei hotărâri adoptate de Consiliul Local Ploieşti pe 21 iulie, hotărâre supusă votului consilierilor după ce DNA a notificat autorităţile locale, solicitând acestora să stabilească dacă vor sau nu să se constituie parte civilă în dosar.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Sebastian Ghiţă, trimis în judecată pentru dare de mită şi spălare de bani. Riscă 10 ani de închisoare dacă este găsit vinovat

Deputatul Sebastian Ghiţă şi fostul primar al Ploieştiului Iulian Bădescu au fost trimişi ieri în judecată în dosarul în care procurorii DNA îl acuză pe Ghiţă că i-a dat lui Bădescu o casă pentru a primi finanţare de la bugetul local pentru asociaţia Basket Club Asesoft.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite