Pleacă de la o situaţie codificată cu mare precizie în Constituţia americană şi apoi perfecţionată până se ajunge o maşinărie complexă gata să intre în funcţiune în situaţia şi termenii prevăzuţi de lege, adică în momentul în care întrega contucere operativă a ţării ar fi anihilată în urma unui atac. 
 
În previziunea unei asemnea situaţii extreme, a fost creată şi validată legal practica desemnării unui „supravieţuitor desemnat"“, o persoană aleasă de pe lista de succesiune prezidenţială şi care este deplasată într-o locaţie desemnată ca sigură şi cunoscută de un număr restrâns de responsabili din Secret Service. „Situaţia extremă" este, în film, un atac terorist de mare amploare care distruge complet clădirea Capitoliu;ui în momentul în care acolo era reunită întreaga conducere a executivului, în frunte cu preşedintele şi vicepreşedintele, şefii Camerei şi Senatului, ai Curţii Supreme pentru discursul despre Starea Naţiunii. În secunda următoare atacului, dat fiind că „Surpavieţuitorul Desemnat" devine automat preşedinte, conform Actului de succesiune prezidenţială, este preluat de echipa de securitate şi dus împreună cu familia la Casa Albă de unde preia integral sarcinile de şef al executivului. 

Procedura respectivă, perfect reală şi care este şi acum de actualitate, datează din perioada Războiului Rece şi priveşte cazul unui atac nuclear care ar urmări anihilarea structurii de comandă şi a personalităţilor din linia de decizie a SUA. Şi, într-adevăr, momentul considerat întodeauna drept cel mai sensibil din punctul de vedere al securităţii a fost dintotdeauna cel în care Preşedintele SUA prezintă Starea Uniunii.

Există şi o listă de condiţii obligatorii ce trebuie îndeplinite pentru ca o persoană să poată fie nominalizată drept "supravieţuitor desemnat": să fie membru al Cabinetului, să se fi născut în SUA, să aibă peste 35 de ani, să fi locuit pe teritoriul SUA cel puţin în ultimii 14 ani.

Pentru noi, povestea ar putea fi relevantă şi de o deosebită împortanţă deoarece este vorba despre codificarea legală a pachetului de măuri, procedee şi acţiuni specifice pentru o situaţie ce criză de extremă gravitate care pune în joc supraviţuirea ţării şi buna funcţionare a sistemelor sale vitale. În esenţă, în final, se dă astfel măsura capacităţii de rezilienţă naţională, a capcităţii de a asigura revenirea la o viaţă normală a circuitelor fundmentale după ce ele ai fost grav afectate fie de un atac extern, fie de un act terorist de foarte mare amploare, fie de o catastrofă naturală.

Cine ştie, s-ar putea să avem şi noi pe undeva asemenea proceduri codificate, numai că opiniei publice nu i-au fost prezentate înspre informare şi, în consecinţă, tot ce ştim este că, în Constituţie, există precizarea conform căreia, în cazul în care Preşedintele se află în incapacitate de a-şi exercita atribuţiunile, acestea sunt preluate, în ordine, de Preşedintele Senatului şi de Preşedintele Cameri Deputaţilor. Nu se spune nimic despre existenţa unei linii de succesiune la nivelul guvernului. Cel mult, s-ar putea bănui că ordinea de succesiune naţională în caz de criză majoră ar putea să semene cu ordinea protocolară conform căreia sunt poziţionaţi demnitarii la momentele solemne, de pildă la depunerea de flori şi coroane sau cu ocazia unor funeralii naţionale. Singura instituţie care a prezentat oficial o ordine de succesiune este Casa Regală a României, dar asta nu are nici cea mai mică relevanţă posibilă pentru această discuţie.

Cred că ar fi normal ca opinia publică să poată primi datele despre prevederile din legislaţia românească pentru asemenea situaţii de criză extremă, tocmai pentru a putea vedea cât de bine sunt pregătite mecanismele instituţionale care ne pot garanta supraviţuirea. Şi, evident, printre acestea, ar fi nevoie să ştim pe ce criterii se face desemnarea responsabililor care intră automat pe funcţii (şi care sunt acestea) în momentul de criză precum şi atribuţiile specifice şi responsabilităţile directe ale unor instituţii care, în regim de maximă urgenţă, trebuie să le asigure pregătirea pentru îndeplinirea noilor sarcini prezidenţiale, guvernamentale sau la nivelul Curţii Cosntiuţionale sau Înaltei Curţi, a conducerii serviciilor de informaţii, etc.

Nu este deloc, chiar absolut deloc, o discuţie ipotetică sau de tip scenariu SF. Suntem în mijlocul unuor războiae asimetrice care ne implică şi ne afectează, suntem în zona de contact între NATO/UE şi Rusia, cu interese vitale în zona Mării Negre care a devenit acum o sursă de tensiuni aproape deschise şi cu un potenţial conflictual importante. Putem fi foarte grav afectaţi, în orice moment, de un atac cibernetic care să urmărească neutralizarea tuturor reţelelor şi platformelor de comandă ale sectoarelor militar şi civil.

Avem oare pregătite structurile naţionale de răspuns şi avem legislaţia care să permită nominalizări în sistem de urgenţă?

Apoi, bine ar fi să vedem cum sistemul acesta privind structurile centrale ar fi însoţit de prevederi similare la nivelul structurilor judeţene cu centre de criză regionale integrate, capabile să fie convertite pentru urgenţe civile sau militare?

În principiu, toate astea ar trebui să fie lămurite şi făcute publice, evident la modul general care este şi util şi normal în acest caz, dar în orice caz nu lovite de secretomania care, de regulă, ştim bine că acoperă lipsuri şi inadvertenţe de funcţionare a sistemelor.

Mi-aş dori să ştiu că cineva se angajează, din respect pentru opinia publică de la noi, să ne dea răspunsurile necesare. Şiind că, de fapt, "supravieţuitorul desemnat" ar trebui să fie, metaforic, poporul român. Şi aici, o ultimă dar foarte necesară precizare. Toate aceste sisteme de răspuns naţional nu ni le va face nimeni, tot aşa cum nimeni nu va crea pentru România o lege (sau un capitol special în legea siguranţei naţionale) privind securitatea cibernetică, spre exemplu. Să nu le aşteptăm de la alţii pentru că tocmai asta aşteaptă aliaţii noştri de la România, adică un sistem credibil şi sustenabil de realizare şi garantare a sustenabilităţii naţionale. Vor fi aici să ne ajute să nevoie, dar pregătirea sistemelor de apărare ne-o facem noi.

Dacă vrem. Dacă suntem de părere că ar fi cazul. Poate că nu. Caz în care drept va fi să nu fie băgaţi banii de la buget în toate prostiile astea cu "supravieţuitor desemnat". Şi am terminat discuţia că tot vine vacanţa şi deja am munci prea mult.