Cinci consilieri locali declaraţi incompatibili de către ANI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinci consilieri locali din judeţele Hunedoara, Suceava, Mureş, Maramureş şi Vrancea au fost declaraţi incompatibili de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI) după ce ar fi deţinut simultan şi alte funcţii sau calităţi, contrar prevederilor legale.

Potrivit unui comunicat emis, joi, de către ANI, Octavian Sângeorzan s-ar afla în stare de incompatibilitate după ce în perioada 29 iunie 2009 - 18 septembrie 2012 ar fi ocupat, simultan, atât  funcţia de consilier local în cadrul CL Orăştie (judeţul Hunedoara), cât şi funcţia de director general în cadrul SC Uzina Mecanică Orăştie SA. 

Gheorghe Cornea s-ar afla în stare de incompatibilitate după ce începând cu 16 iulie 2008, ar fi ocupat simultan funcţiile de consilier local în cadrul CL Vicovu de Sus (judeţul Suceava) şi de inspector în cadrul cabinetului primarului oraşului Vicovu de Sus. 

Cristian Cristea s-ar află în stare de incompatibilitate după ce, începând cu 19 noiembrie 2012, ar fi ocupat funcţiile de consilier local în cadrul CL Daneş (judeţul Mureş) şi consilier personal al primarului comunei Daneş. 

Grigore Pelecaci s-ar aflat în stare de incompatibilitate după ce în perioada 5 august 2008 - 3 iulie 2012 ar fi fost şi consilier local în cadrul CL Baia Sprie (Maramureş) şi inspector în cadrul cabinetului primarului oraşului Baia Sprie. 

Costel Sorin Trif s-ar afla în stare de incompatibilitate după ce în perioada 28 ianuarie - 11 august 2011 ar fi ocupat simultan funcţiile de consilier local în cadrul CL Adjud (judeţul Vrancea) şi administrator - director general în cadrul SC Utilităţi Publice Municipale SRL. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite