Este vorba despre o situaţie complexă care evoluează extrem de rapid: reconcilierea majoră şi reîntoarcerea la statutul de "business as usual" între Rusia şi Turcia. Negocierile discrete au început de câteva luni de zile, unul dintre canale fiind şi platforma de întâlniri de la Bruxelles, din ce în ce mai importantă pe măsură ce se răcea din ce în ce mai vizibil ceea ce fusese entuziasmul iniţial în relaţia UE-Turcia.

Drept urmare, apare primul element de răsturnare a ecuaţiei de securitate cu implicaţii enorme în zona Mării Negre în primul rând, apoi a Caucazului de nord, Orientului Apropiat şi, prin extensie, la nivelul lumii musulmane. E vorba de două scrisori. Prima a fost trimisă de Preşedintele Recep Tayip Erdogan omologului său de la Kremlin, Vladimir Putin cu ocazia Zilei Naţionale a Rusiei, în fapt primul contact oficial după incidentul cu doborârea avionului rus pe 24 noiembrie 2015. "Sper ca relaţiile noastre să atingă nivelul pe care-l merită", scria Erdogan, iar scrisoarea sa a fost dublată de una similară adresată de Primul Ministru Binali Yldirin omologului său de la Moscova, Dimitri Medvedev. Ce s-a mai spus în scrisori nu ştim încă, dar avem la dispoziţie un foarte interesant comentariu făcut de Erdogan însuşi, publicat de Hurriyet. După ce spune că relaţiile cu Rusia au ajuns "la un punct de ruptură" după doborârea avionului, el spune că speră să readucă relaţiile la nivelul anterior acelui moment, adaugănd:

"Cu Putin, am adus relaţiile noastre bilaterale la un nivel foarte avansat. Volumul schimburilor noastre comerciale cu Rusia a fost mult mai mare decât cel cu SUA...Este trist să vedem că asemenea legături puternice au ajuns la nivelul la care sunt acum...Sper că relaţiile noastre se vor reface în scurt timp şi că ne vom întoarce la vremurile de aur, cu o vigoare nouă".

Zis şi făcut, că nu mai e timp de pierdut. În consecinţă, apare al doilea element , adică ceea ce se anunţă acum pe diverse canale diplomatice, inclusiv la Bruxelles, ca fiind Planul în nouă puncte pentru normalizarea relaţiilor între Turcia şi Rusia care are ca scop, în viziunea diplomaţilor de la Ankara, resetarea relaţiilor bilaterale nu mai târziu de 15 august. Procesul urmează să dureze în total şase luni, iar în primele trei luni la Moscova vor ajunge oficiali turci de nivel înalt (nivel de ministru adjunct, subsecretar de stat şi director general) pentru a participa la o serie de întâlniri, conferinţe şi alte evenimente oficiale. Urmează constituirea unui grup de lucru la nivel înalt care să grupeze reprezentanţii tuturor instituţiilor publice care pot contribui la procesul care va fi coordonat, interesant, de acelaşi departament din Ministerul de Externe care se ocupă şi de Siria...dar se aşteaptă şi intrarea în acţiune a lobby-ului marilor companii printre care TOBB, TUSİAD, MUSİAD.

Un lucru iarăşi interesant, se pare că, şi de data aceasta, Turcia va aplica modelul direct de negocieri, excluzând prezenţa oricărui mediator extern, model care a funcţionat cu foarte bune rezultate în cazul negocierilor care au durat 6 ani cu Israelul.


Al treilea element surprizăntor (cel puţin) îl constiuie o ştire confirmată de surse diplomatice din Bruxelles: în semn de protest, Turcia a returnat raportul Parlamentului European privind progresele în relaţia UE-Turica (votat în apriliem cu 375 voturi "pentru" şi 133 "împotrivă") din cauza cererii ca Ankara să recunoască existenţa genocidului din 1915 împotriva armenilor. Ceea ce tensionează la maximum relaţiile şi aşa subrezite ale responsabililor de la Bruxells cu oficialii turci, foarte afectaţi că liberalizarea vizelor, una dintre principalele promisiuni conţinute în Acordul semnat cu UE, nu va fi onorată la termenul prevăzut, adică începând cu 1 iulie. Obiecţia de la Bruxelles este că au fost îndeplinite doar 65 dintre cele 72 de criterii cerute şi că se aşteaptă ca Turcia să aaccepte modificarea legislaţiei anti-teroriste, lucru refuzat acum în termeni extrem de duri de către Ankara.

Lovitură clasică de tip realpolitik şi care rescrie, sau poate rescrie în caz de succes, întreaga ecuaţie de securitate din Marea Neagră, dar şi cu efecte foarte importante pentru zone cu mult mai largi, pe de o parte Orientul Apropiat, de de alta, mai vechile direcţii de interes direct ale Turciei, adică lumea musulmană de origine turcică (zonă enormă care ajunge departe în Asia, la marginea occidentală a Chinei şi înspre Peninsula Coreeană). Dar şi Balcanii. Evident, şi Balcanii...

Totul într-un context în care Rusia deja a făcut o mişcare majoră, dintre cele mai semnificative, arătându-şi puterea extrem de mare de influenţă asupra mai vechii "linii pan-slave" din Balcanii unde Biserica Ortodoxă Rusă a mutat decisiv, alăturând în mişcarea sa de rupere a Sfântului şi Marelui Sinod (fost Panortodox) tocmai Bisericile surori din Serbia şi Bulgaria.  Şi, cum în politica mare conexiunile se fac neaşteptat pentru nepregătiţi sau cei prost informaţi, Bulgaria, brusc, refuză dur, de-abia acum, mai vechea propunere românească privind constituirea unei flote comune sub egidă NATO în Marea Neagră...

S-au întâlnit ambiţiile refuzate sau neîmplinite ale celor două mari puteri la Marea Neagră, fiecare aflată într-un joc care, în nicio formă, nu poate fi unul cu sumă nulă în raport cu Uniunea Europeană care a putut exercita mulţi ani o linie de presiune exemplară până exact în acest moment, cel în care ea însăşi se află confurntată cu o criză existenţială, cea mai complexă şi mai amplă din istoria ei. Şi care este posibil să intre în zona paroxistică după referendumul din Marea Britanie.

Moment unic în care mişcări combinate ca cele ale Rusiei şi Turciei au efecte cu mult mai profunde, tocmai fiindcă senzaţia analiştilor este că, de câteva luni bune, Comisia Juncker este depăşită complet de situaţie, fără reacţii semnificative şi rămânând doar cu dorinţa de a salva aparenţele, publicând în continuare mii şi mii de pagini dspre agende, proiecte, conferinţe despre viitorul omenirii, neprezentând însă lucrul aşteptat de toată lumea: planul real de redresare după BREXIT care, fie se va produce sau nu, va modifica oricum, în profunzime, TOATE regulile de joc în ceea ce va mai fi, sperăm, Uniunea Europeană.

Între timp, iată, jocurile se ţes rapid, cu termene foarte precise de execuţie, chiar în zona Mării Negre, cea care pentru noi ar fi trebuit să fie centru de atenţie al demersurilor diplomatice. Ce-a ieşit în realitate, am văzut. Dar, după asta, există o analiză românească asumată oficial asupra a ceea ce se petrece acum în zonă şi a implicaţiilor imediate? Sau, din nou, ne bazăm pe tehnica de a urma cuminţi deciziile altora, bucurându-ne sau întristându-ne doar şi exclusiv post factum ?