ANI atrage atenţia asupra unor averi nejustificate de sute de mii de euro în cazul unui ofiţer din MAI şi al unui funcţionar public din cadrul CJ Vâlcea

ANI atrage atenţia asupra unor averi nejustificate de sute de mii de euro în cazul unui ofiţer din MAI şi al unui funcţionar public din cadrul CJ Vâlcea

Foto: Facebook

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat diferenţe nejustificate de sute de mii de euro între venituri şi avere în cazul unui ofiţer din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie din MAI şi al unui funcţionar public din cadrul CJ Vâlcea.

Ştiri pe aceeaşi temă

ANI a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 189.000 Lei şi  282.762,2 Euro între averea şi veniturile realizate de către Mădălina Maria Anghel, ofiţer în cadrul M.A.I. – Direcţia Generală Anticorupţie, împreună cu familia, în perioada exercitării funcţiei publice.

„Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către ANGHEL MĂDĂLINA-MARIA", precizează instituţia.

De asemenea, Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 507.723 Lei (aprox. 114.499 Euro) între averea dobândită împreună cu familia şi veniturile realizate de către PETRESCU ADRIANA, pe perioada exercitării funcţiei publice.

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Piteşti, în vederea începerii acţiunii de control în acest caz.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările