Nu e ca şi când ar fi prima ardere de cărţi din istoria omenirii. Când califul Omar a intrat în Alexandria, sute de mii de cărţi au fost arse, pentru că o singură carte sfântă era suficientă. În secolul al XV-lea, iezuiţii care conduceau Inchiziţia spaniolă au pus pe foc zeci de mii de manuscrise musulmane. Arderea ritualică a cărţilor, de către nazişti, în Opernplatz din Berlin, în mai 1933, a fost o continuare firească a acestei mentalităţi ucigaşe. Şi în aceeaşi logică s-au aflat şi luptătorii Statului Islamic, care au distrus cu ură opere de artă şi au ars mii de cărţi aflate în biblioteca din Mosul.

De ce să arzi sau să nu arzi o carte? În fond, dacă poţi să arzi steagul Statelor Unite, ar trebui să poţi da foc unui volum pe care l-ai cumpărat din banii tăi. E vorba de mai mult decât atât, pentru că este un gest simbolic conotat negativ. 

 În România (şi nu numai) există o lungă tradiţie a urii faţă de intelectuali, un dispreţ faţă de cei care se ocupă cu ideile. Pentru unii dintre semenii noştri e preferabil să trăim într-o lume fără cărţi. 

Ar trebui să vedem acţiunea ca parte a războiului milenar dintre analfabeţi şi alfabetizaţi, deoarece această atitudine vorbeşte în primul rând despre cei care au asumat-o şi despre cei care o aplaudă. În România (şi nu numai) există o lungă tradiţie a urii faţă de intelectuali, un dispreţ faţă de cei care se ocupă cu ideile. Pentru unii dintre semenii noştri e preferabil să trăim într-o lume fără cărţi. La urma urmelor, nici animalele nu citesc şi nu suferă din cauza aceasta. Numai că una dintre trăsăturile speciale ale lui homo sapiens, care ne separă de animale, este tocmai capacitatea noastră de a scrie şi de a citi. Un cimpanzeu, oricât ar fi el de bine antrenat, nu va reuşi să scrie o carte. În cel mai bun caz va înţelege câteva sute de cuvinte. A urî cărţile şi scriitorii este o manifestare a urii faţă de umanitate.

Din păcate, statisticile europene ne relevă adevărată prăpastie culturală în care ne aflăm, stadiul de brute şi semi-animalitate în care trăim ca grup social. Mai bine de jumătate dintre concetăţenii noştri nu citesc cărţi şi numai 29% din români au citit o carte în ultimul an (datele din 2013 ale Eurostat). Comparat cu procente de peste 70 în Finlanda sau Austria, înţelegem de ce suntem pe primul loc în Europa la consumul de bere şi pe ultimul loc la cumpărarea de cărţi.

Rezultatele unui sondaj făcut de IRES în 2011 prezentau aceiaşi indicatori catastrofali ca şi cei din statisticile europene. 1 din 5 români recunosc că nu citesc defel şi alţi 20% spun că citesc cam o carte pe an. Nici calitatea actului lecturii nu este extraordinară, dintre autorii străini „preferaţi” de către cititorii de carte din România numărându-se Alexandre Dumas, Jules Verne sau Sandra Brown. Iar 80% din respondenţii acestui sondaj spun că nu au niciun scriitor român contemporan preferat şi că de cele mai multe ori cumpără cărţi pentru a le oferi cadou.

Este vorba despre frica faţă de ideile care nu ne convin, este spaima de opiniile contrare şi contrariante. 

Această indispoziţie faţă de carte şi predispoziţie faţă de mediocritate spune multe despre noi. Dar atunci când, supăraţi de mesajul unui videoclip care îndemna la smerenie, fanaticii religioşi s-au dezlănţuit împotriva unei cărţi, situaţia devine gravă. Unii au scris pe pagina de Facebook a scriitorului care a oferit culturii române „Levantul” mesaje precum: „Câine, cărţile tale trebuie arse”. Urletul urii împotriva cărţii este înfiorător.

În fond care este „păcatul” celor care apăreau în piesa respectivă, ce îndreptăţeşte dezlănţuirea urii semenilor lor? Este vorba despre frica faţă de ideile care nu ne convin, este spaima de opiniile contrare şi contrariante. Scriitorii au un rol profilactic în societate, ei sunt cei care ne expun unor păreri şi idei care ar trebui să ne facă şi pe noi să gândim cu propriile minţi, nu preluând idei de-a gata. Iar exerciţiul gândirii este unul dureros, dacă nu îl practici zilnic. Creierul neexersat e şi el ca un muşchi nefolosit. Când faci eforturi, doare.

Şi pentru că analfabeţii nu ştiu să răspundă ideilor cu alte idei, ei reacţionează cu înjurături şi violenţă fizică. De ce urăsc ei cărţile şi pe cei care le scriu? Pentru că ele îi expun unor valori, principii şi comportamente care le sunt străine. Iar asta îi face să le fie frică, le provoacă infinită angoasă. La rândul ei, frica de idei este însoţită de frica de dialog.

Numai că ura faţă de scriitorul român contemporan care a făcut pentru vizibilitatea internaţională a culturii române mai mult decât sute de mii de concetăţeni ai săi este nedreaptă, ticăloasă şi periculoasă. Poţi să nu fii de acord cu Mircea Cărtărescu editorialistul sau cu versurile dintr-o piesă mai mult sau mai puţin amuzantă. Dar, după cum zicea cândva Milton: Când cineva arde o carte, arde însăşi raţiunea umană.