Mândri că suntem români, ne fălim aiurea, atunci când e cazul, dar şi când nu e cazul, cu celebrele tradiţii româneşti. În special de sărbători: Crăciun, Paşte, Revelion, de sărbătorile tuturor sfinţilor ortodocşi care s-au înmulţit, în ultimii ani, ca ciupercile după ploaie, de sărbătorile păgâne, de sărbătorile altor religii şi culturi neortodoxe! Chiar şi atunci când nu avem nici o sărbătoare în calendar, noua tradiţie românească impune românilor să găsească orice motiv pentru a petrece-a bea, a mânca, a se da în stambă, fără rost, epatant, deranjat, strident, nesimţit, fără limite.

Totul în numele tradiţiilor româneşti! Adevărate, autentice, originale. Totul pe seama unor tradiţii româneşti străvechi, unele de când nu exista România, creştine, necreştine, păgâne, dar şi tradiţii mai noi. Cu toatele invocate, motivate, urmate de mândria tradiţională românească! Chiar şi mândria şi prostia românească au început să devină tradiţii naţionale. Sunt prezente peste tot, în toate straturile societăţii, părând să impună o nouă cultură a tradiţiilor!

O altă cultură a tradiţiilor care  nu perpetuează autenticul, ci false tradiţii, mereu în schimbare, distorsionând şi chiar distrugând adevăratele tradiţii, care aveau la bază o anumită semnificaţie, simbolistică, mesaje importante. În România actuală, noua cultură tradiţiilor este invocată şi prezentată peste tot: în politică, în economie, în afaceri, în societate şi mai ales în mentalul naţional!

Doar dacă ne amintim de referendumul pentru familia tradiţională românească, ortodoxă, dar care în noua cultură elimina din familie persoanele singure, jumătăţile de familie doar cu mamă sau tată, copil sau bunic, bunică!!! În numele tradiţiei, oameni ticăloşi cu pretenţii de politicieni autentici obişnuiesc să facă orice pentru a-şi atinge scopurile. În numele tradiţiei creştine, mulţi credincioşi se înghesuie ca vitele şi pupă toate moaştele prezentate drept făcătoare de minuni! Conform noilor tradiţii, unii slujitori ai Domnului uită de oiţele pe care trebuie să le păstorească, se fac frate cu dracul din politică şi umblă după arginţi.

În economia capitalistă, de piaţă, invocarea tradiţiei fabricate pentru atingerea target-urilor, duce la profituri imense de pe urma consumatorilor care îşi dau la greu banii pe nişte produse tradiţionale false. Acum, la sărbătorile de iarnă, ca şi la celelalte sărbători ale românilor, tradiţia vinde orice: de la produse culinare, băuturi, alimente, produse nealimentare, servicii tradiţionale, artă, obiceiuri, etc. Practic, suntem sufocaţi de atâtea tradiţii care ni se bagă pe gât, ni se vând ca originale! Totul pentru un profit rapid şi în continuă creştere, de neoprit.

Suntem parte a unei culturi noi a tradiţiilor ce au venit ca un tsunami peste noi şi din care nu mai ştim să ieşim, iar în această perioadă de timp, care ar trebui să fie a păcii, liniştii sufleteşti, a bucuriei, a iubirii creştine, a omeniei-suntem prinşi cu totul de noul trend al tradiţiilor naţionale.

Până şi extraordinarele colinde româneşti au intrat iremediabil în noua epocă a tradiţiilor, rămânând, din păcate, doar câteva insule izolate, în tot mai puţinele zone rurale, unde se mai păstrează cât de cât cultura originală! În epoca modernă s-au schimbat atât colindele, colindătorii, cât şi mesajele, simbolistica, semnificaţia sărbătorilor. În marile oraşe româneşti, în Bucureşti în special, tradiţia colindelor de Crăciun, cu ocazia sărbătorilor de iarnă a devenit mai mult un  fel de cerşetorie pe faţă, directă, nesimţită.

Individual sau în găşti, că cete nu le mai putem spune, colindătorii moderni, mai mult beţi decât trezi, îmbrăcaţi tradiţional sumar, mizerabil, unii cu nişte blănuri păduchioase de urşi, dotaţi cu oarece instrumente vechi de făcut zgomot-tobe, fluiere, bântuie străzile Capitalei europene, urlând şi făcând zgomot din toţi rărunchii, aşteptând să fie plătiţi de locuitorii blocurilor colindate. Unii colindători mai adaptaţi la tehnologia modernă, s-au dotat cu staţii, casetofoane, aparate din care răzbat colindele strident, în timp ce ei mimează cântatul şi colindatul. Şmecheria are efect, sună bine, cântă frumos, se scot mai mulţi bani.

Sunt tot felul de colindători, de la bătrâni la tineri, de la pirande cu plozii în braţe care asaltează aleile, scările blocurilor. Chiar şi aşa zişii studenţi la teologie, cu care te trezeşti în faţa apartamentului, urlând „Deschide uşa, creştine!“ Anul trecut am făcut prostia să ies în faţa unor colindători de la Teologie să le dau conform tradiţiei covrigi, nuci şi mere, fără să mă gândesc că în noua cultură a tradiţiilor banul, ochiul dracului, este singura răsplată binevenită pentru colinde. Mai averau puţin şi dădeau cu ele după mine!

Ca să nu mă lungesc prea tare, că amu se schimbă anul, am mai constatat că la noi, în buna şi noua tradiţie românească, se împământeneşte un obicei creştin de mare caracter, cu efecte de o extraordinară importanţă pentru ţara noastră, pentru viitor. Pe lângă infractorii de drept comun, apolitici-violatori, criminali, hoţi, tâlhari-eliberaţi anticipat de mai bine de 1 an din puşcării, care s-au reapucat de meserie, noua tradiţie a început marea eliberare din penitenciare a marilor corupţi- politicieni, afaceriştii, demnitari care au condus şi au furat România şi pe români, în ultimul timp!

Şi cum un gest creştinesc, de eliberare legislativ, trebuie însoţit de altul, noua cultură a tradiţiilor naţionale îi scapă pe condamnaţi, dar îi lasă şi cu banii furaţi şi averile acumulate ilegal. Să se bucure şi ei de viaţă, că sunt şi ei români creştini! Mai mult, la orizont, se pregăteşte o nouă tradiţie care prevede că dacă tot scapă hoţii şi rămân şi cu prada, aceştia trebuie să mai prăduiască ceva de la ţară şi popor, prin recuperarea „prejudiciilor“ suferite prin condamnările „nedrepte“ de care au avut parte! Şi vinovaţii de aceste „prejudicii“ să fie condamnaţi şi pedepsiţi pentru curajul de a încerca să se pună în calea hoţiei naţionale!

Mânaţi, măi! Hăi, hăi!

La anul şi la mulţi ani!