Zgârie-nori la reducere: Cele mai înalte blocuri de apartamente din țară sunt finalizate, dar locuințele se vând la jumătate de preț

Lucrările la Asmita Gardens, un complex rezidențial din București format din șapte blocuri-turn pentru locuit, s-au finalizat după cinci ani. Prețurile apartamentelor au scăzut la jumătate față de sumele anunțate de dezvolatori la începutul proiectului.

Complexul Asmita Gardens a fost terminat după cinci ani de la începerea lucrărilor de către constructorul austriac Strabag, potrivit capital.ro. Ansamblul rezidențial este situat  la intersecţia Şoselei Mihai Bravu cu Splaiul Unirii și dispune de șapte blocuri de locuințe cu 17 până la 25 de etaje, ce măsoară între 66 şi 90 de metri înălțime şi cuprind 758 de locuinţe.

Circa 400 de familii locuiesc deja ori sunt pe cale să se mute aici. Restul de aproape 400 de apartamente disponibile vor fi vândute cu 900 de euro pe metru pătrat, aproape la jumătate faţă de preţul anunțat la început de dezvoltatorii proiectului.

„Strabag a cerut iniţial 8 milioane de euro pentru finalizarea lucrărilor, dar, într-un final, s-au mulţumit cu 1 milion de euro. Preţurile au fost ajustate la noile condiţii de piaţă, respectiv 900 de euro pe metru pătrat. Din prima fază mai avem de vândut 11 apartamente dintr-un total de 358 finalizate“, a declarat pentru Capital Remus Borza, managing partenr al Euro Insol, administratorul judiciar al Asmita Gardens, proiect intrat în insolvenţă în octombrie anul trecut.

Datoriile ansamblului rezidenţial se ridică la aproximativ 110 milioane de euro, Principalul creditor este Alpha Bank, care deţine o pondere de 70% din totalul datoriilor.

CITEȘTE ȘI:

Lucrările la Asmita Gardens, un complex rezidențial din București format din șapte blocuri-turn pentru locuit, s-au finalizat după cinci ani. Prețurile apartamentelor au scăzut la jumătate față de sumele anunțate de dezvolatori la începutul proiectului. Citeşte mai multe detalii aici!

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: