Tibi Neuronu’ a devenit din spectator comediant

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A asistat la un spectacol de stand-up comedy şi s-a hotărât să încerce şi el. Acum, după cinci ani de activitate, Tiberiu Stavar, după numele lui adevărat, este unul dintre cei mai buni comedianţi de acest fel de la noi din ţară.

Tibi spune că a înţeles ce înseamnă stand-up comedy doar după ce a început să cocheteze cu fenomenul. „Am mers la un spectacol de stand-up pentru prima oară prin 2005. La început credeam că este ceva de genul Nae Lăzărescu - Vasile Moraru, adică actori care interpretează nişte personaje. După aceea mi-am dat seama că este cu totul altceva“, povesteşte comediantul.

Subiecte care să „atingă“ tot publicul
După ce a văzut primul spectacol s-a hotărât să încerce şi el, fiind convins că va reuşi, mai ales pentru că din grupul său de prieteni, el era sufletul petrecerii. „Ca să îţi iasă bine, trebuie să ai atitudinea de comediant, de om amuzant, dar este o mare diferenţă între a face să râdă un grup de prieteni şi a face să râdă un grup de oameni pe care nu-i cunoşti. Trebuie să vii cu ceva care să atingă pe toată lumea din sală“, explică Tibi.

„Trebuie să fii mai sportiv la minte“

El spune că nu sunt mai mult de 20 de oameni în România pentru care stand-up comedy este o profesie şi că, dintre ei, doar 10 trăiesc exclusiv din această activitate. Tibi este unul dintre cei 10. „E o meserie frumoasă. Călătoreşti foarte mult, te distrezi în timp ce lucrezi, cunoşti oameni noi şi ai mai multă priză la fete decât alţi băieţi“, enumeră Tibi avantajele meseriei de comediant. El mai spune că, pentru a avea succes în acest domeniu trebuie „să fii mai sportiv la minte şi să ai relaţii, ca în orice alt domeniu, de altfel“. „Eu nu interpretez pe nimeni acolo pe scenă, sunt eu însumi şi spun tot ce gândesc“, spune bârlădeanul care locuieşte de când se ştie în Capitală.

La început prindeau doar glumele vulgare
Tibi are deja o experienţă vastă şi ştie că publicul de stand-up comedy este unul pretenţios, de aceea lucrează din ce în ce mai mult la glumele lui. „La început prindeau foarte bine glumele vulgare. De fapt, până acum vreo doi ani doar la astea se râdea. Între timp ne-am educat unii pe alţii, iar glumele sunt mai cizelate“, susţine Neuronu.

S-a întâmplat să se supere cineva din public la vreo glumă de-a ta?
Da. În perioada în care făceam spectacole cu trupa Show Time, împreună cu Cristian Dumitru şi Cătălin Bordea. Eram la Câmpulung şi dintre cele 500 de persoane care ne urmăreau, un tip foarte mare din primul rând s-a supărat la o glumă de-a mea despre grăsuţi. S-a urcat pe scenă şi a încercat să se dea la noi. S-a potolit până la urmă, după ce au intervenit jandarmii   

Cât timp ai de gând să faci asta?
Eu mă văd făcând asta până la bătrâneţe, dar nu neapărat în această formă. M-am gândit şi la TV, dar stand-up-ul trece greu de sticlă, aşa că trebuie să găsesc un mod diferit de abordare.

CE-I PLACE
„Îmi place foarte mult talk show-ul lui Craig Ferguson. Cam aşa ceva aş vrea să fac şi eu peste vreo zece ani. În rest, îmi place să cunosc oameni şi să-i fac să râdă“, spune Tibi.

CE NU-I PLACE 
„Nu-mi place emisiunea lui Bendeac. Spun asta pentru că el este un actor foarte bun, dar nu pot să râd la emisiunile lui şi e păcat de munca lor“, explică actorul.

Născut. 28 august 1977, la Bârlad, judeţul Vaslui
Studii. A absolvit Academia de Studii Economice (ASE) în 2003
Familie. Are o prietenă, Cristiana

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite