Interviu cu Doraja Eberle, preşedinta Consiliului de Administraţie al Fundaţiei ERSTE: „Dăruind devenim mai bogaţi“

Interviu cu Doraja Eberle, preşedinta Consiliului de Administraţie al Fundaţiei ERSTE: „Dăruind devenim mai bogaţi“

Doraja Eberle a fost distinsă cu numeroase premii pentru activismul său social FOTO: Tudor Iovu

Venită la Chişinău pentru a participa la prima ediţie a festivalului Civic Fest, şefa Fundaţiei ERSTE Doraja Eberle ne-a spus de ce e bine să facem voluntariat şi făcut o comparaţie între societatea civilă din Moldova şi cea din Austria.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Adevărul“: Sunteţi pentru prima dată în Moldova. Ce impresii v-a lăsat, în afară de drumurile noastre foarte proaste, desigur?

Doraja Eberle: Eram pregătită să întâlnesc aici oameni minunaţi, cu inima deschisă, să fiu bine primită într-o ţară care luptă cu multe dificultăţi şi aceste aşteptări s-au împlinit 100%. Mie îmi plac drumurile cu hopuri! Nu-mi place când totul e neted, am nevoie de provocări, iar drumurile accidentate îmi amintesc unde sunt (râde). Mă simt bine, sunt fericită şi recunoscătoare. Îmi doresc să ne apropiem, să devenim Europa. Asta nu înseamnă neapărat că sunt fascinată de proiectul Uniunea Europeană. Nu ştiu dacă va avea succes, dar cred în Europa. Cu cât mai mulţi copii vom avea în această familie, cu atât mai puternici vom fi. Vom creşte împreună şi într-o zi cei tineri vor avea grijă de bătrâni, aşa cum trebuie să fie într-o familie normală. Asta e viziunea mea, nu că Moldova e cea mai săracă ţară, iar Austria este una de succes. Nu. Fiecare are slăbiciuni şi fiecare este puternic, trebuie să învăţăm unii de la alţii. Ne stă în puteri să schimbăm lumea în bine, cu paşi mici, prin proiectele pe care le facem. Cred cu adevărat că lucrurile mici sunt frumoase.

Aţi vizitat organizaţiile de la noi premiate în acest an de Fundaţia ERSTE, Concordia şi CCF Moldova. Cum vi s-au părut condiţiile în care muncesc?

Asistenţa socială este domeniul meu de activitate, deci nu am avut un şoc: Doamne, ce săraci sunteţi! De 50 de ani văd asta, dar am fost impresionată să descopăr, comparativ cu alte state, cât de multe s-au făcut pentru cei mai puţin privilegiaţi din această ţară. Şi nu s-a făcut doar pentru moment. Cei de la Concordia, de exemplu, nu se gândesc ce vor face cu copii până la vârsta de 10 ani, dar au planuri pentru 16 şi mai mult. Îmi place că privesc spre viitor, nu întâmplător au fost printre câştigătorii noştri.

După participarea la Civic Fest, puteţi, probabil, să faceţi o comparaţie cu societatea civilă din Austria. Care sunt diferenţele?

Nu există o mare diferenţă între ONG-uri şi între nevoile oamenilor de care avem grijă. E un alt nivel în Austria, însă problemele sunt aceleaşi în toată lumea. Putem discuta cât de dezvoltaţi suntem noi, însă am impresia că o ţară, cu cât e mai bogată, acţionează mai mult cu mintea, în timp ce una săracă şi cu multe nevoi acţionează cu inima. În fundaţie ne dorim să avem ambele reacţii. Este ceea ce-mi place atât de mult la Civic Fest: ideea de a aduce mintea şi inima împreună. Noi avem foarte multe evenimente de acest fel şi nu le apreciem, iar aici e ceva nou şi am avut senzaţia că oamenii au o dorinţă mare de a învăţa, de a se întâlni şi de a se ajuta reciproc. Poate, doar două organizaţii vor face schimb de experienţă, dar e suficient. Nu trebuie să avem aşteptări prea mari pentru că vom fi trişti dacă nu se vor împlini.

Spuneaţi, într-un alt interviu, că jumătate din austrieci fac voluntariat. Noi avem încă un nivel scăzut de cultură civică. Cum să-i încurajăm pe oameni să se implice în rezolvarea problemelor societăţii?

E o diferenţă mare între voluntariatul din Austria şi cel din fostele ţări comuniste. Şi aici au fost foarte mulţi voluntari, dar oamenii au fost forţaţi să facă anumite lucruri, au fost folosiţi greşit uneori. Am lucrat mult în voluntariat şi cred că nu trebuie să ne bazăm pe guvernanţi, pentru că vom fi manipulaţi. Ei ne vor spune în ce direcţie să ne îndreptăm. Deci, voluntarii au nevoie de independenţă ca să meargă acolo unde văd o necesitate. De ce facem voluntariat? În primul rând, e o împlinire personală, pentru că dăruind nu devenim niciodată mai săraci. Eu îţi dau ţie ceva, tu îmi dai mie ceva şi, într-un final, amândoi avem mai mult. În Austria, dacă toţi voluntarii şi-ar înceta activitatea pentru jumătate de zi, ţara ar intra în colaps. Odată chiar am vrut să încercăm asta, să vedem ce s-ar întâmpla. Probabil, politicienii noştri s-ar trezi şi ar înţelege că trebuie să lucrăm împreună.

Şi preşedintele Nicolae Timofti a vorbit la deschiderea Civic Fest despre importanţa dialogului dintre putere şi societatea civilă...

Sper că domnul preşedinte a vorbit serios când a spus: „Aveţi toată susţinerea mea“. Ştiu că politicienii declară asta foarte uşor, dar societatea poate să-i amintească mai târziu: „Dar aţi promis că ne susţineţi!“.

Şi cum se realizează acest parteneriat în Austria?    

  E destul de bine, însă organizaţiile se bazează prea mult pe guvern. Ar fi bine să vedem, de exemplu, ce s-ar întâmpla cu o organizaţie care primeşte 10.000 de euro de la guvern şi restul din voluntariat, atunci când guvernul va trebui să taie bugetul. Va supravieţui? Presupun că jumătate din organizaţii vor renunţa. Asta nu e voluntariat. Deci este loc de îmbunătăţiri, dar întotdeauna va exista întrebarea: E datoria societăţii civile să preia controlul sau e responsabilitatea guvernului pentru societatea civilă?

ONG-urile din Moldova nu au parte, deocamdată, de acest sprijin. Este, de fapt, cea mai mare problemă a lor: 90% sunt dependente de donatorii externi.

Să lucrezi în societatea civilă, în sensul de voluntariat, este o decizie dificilă. Dacă vedem că există o necesitate şi că putem schimba ceva, trebuie să o facem fără să aşteptăm ajutorul altcuiva. Aici e greşeala noastră, spunem prea des: „Guvernul e obligat“. Da, e obligat să deschidă şcoli, să plătească profesorii, să construiască grădiniţe... E obligat, obligat, obligat. Dar dacă vedem că sunt prea puţini profesori sau prea puţine şcoli, trebuie să intervenim. Noi avem, bunăoară, mari probleme cu tinerii. Probabil, e la fel şi aici. Sunt prea mulţi pe drumuri, nu ştiu ce să facă, sunt răsfăţaţi, au de toate. Este important să fie implicaţi cât mai devreme în activităţi de voluntariat, trebuie să înveţe că singuri nu putem face nimic, iar împreună putem schimba lumea. E datoria noastră. Nu trebuie să ne întrebăm mereu ce face guvernul pentru noi, dar ce putem face noi pentru societate. În plus, aşa îmbunătăţim politicile. Oamenii care au experienţa muncii de teren vor deveni într-o zi nişte factori de decizie foarte buni, pentru că ei ştiu situaţia din ţară. Am stat la aceeaşi masă cu atâţia politicieni austrieci şi, credeţi-mă, habar nu au ce se întâmplă afară. Nu e vina lor, ei nu au avut experienţa mea. Eu am fost în ambele tabere, de aceea simt responsabilitate pentru cei mai puţin norocoşi, dar îi apăr şi pe politicieni. Dacă nu le dăm o şansă, dacă nu le arătăm cum merg lucrurile, cum vor şti ce să facă? E un puzzle.

CV

Doraja Eberle este preşedinta Consiliului de Administraţie al Fundaţiei ERSTE. În 2004 - 2010 a fost ministru în guvernul austriac, responsabilă de domenii precum familia, protecţia socială, conservarea patrimoniului, dezvoltarea comunitară. Deţine o diplomă de asistent social. În 1992 a fondat o asociaţie care ajuta victimele războaielor din Balcani să revină acasă. De-a lungul timpului, a primit o serie de premii pentru angajamentul său social.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările