Doi copii din Cantemir au murit intoxicaţi cu insecticide

0
Publicat:
Ultima actualizare:
acces interzis

Două surori, de patru şi unsprezece ani, din satul Flocoasa, raionul Cantemir, s-au stins din viaţă în dimineaţa zilei de luni, 29 octombrie, ca urmare a unei intoxicaţii cu insecticide. Împreună cu ele, la spital au ajuns mama, bunica şi verişorul fetelor, în vârstă de opt ani.

Familia a fost adusă la Spitalul raional Cantemir cu două ambulanţe, în jurul orei 08.00. Directorul instituţiei medicale, Iurie Mihăescu, a declarat pentru IPN că fetiţa mai mică era în stop cardio-respirator şi nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare, iar după aproximativ o oră şi jumătate a decedat. În pofida măsurilor întreprinse de medici, mai târziu s-a stins şi fata de 11 ani. Ceilalţi trei pacienţi, femeile în vârstă de 33 şi, respectiv, 57 de ani, şi băiatul de opt ani au fost transferaţi cu Aviasanul în capitală.

Familia s-ar fi intoxicat după ce au inhalat vapori de insecticid. Totul s-ar fi întâmplat după ce bunelul celor trei copii a prelucrat grâul cu insecticide, cereale fiind păstrate într-o încăpere de lângă odaia în care dormeau copiii şi cele două femei. Insecticidul conţine fosfit de aluminiu, o substanţă extrem de toxică.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite