VIDEO Sergiu Mocanu: Este posibil ca Plahotniuc să revină în Moldova, iar de acest lucru se teme în primul rând Dodon

VIDEO Sergiu Mocanu: Este posibil ca Plahotniuc să revină în Moldova, iar de acest lucru se teme în primul rând Dodon

Liderul Partidului Mişcarea Populară Antimafie, Sergiu Mocanu, consideră că există mari şanse ca din lipsă de alte opţiuni, după ce a primit interdicţie de aflare în SUA, Vlad Plahotniuc să revină în Republica Moldova pentru a încerca să-şi rezolve problemele prin coruperea procurorilor şi a judecătorilor.

Sergiu Mocanu susţine că cel mai mult de revenirea în ţară a lui Vlad Plahotniuc se teme preşedintele Igor Dodon. Mocanu sugerează că Plahotniuc ar putea face mai multe dezvăluri despre şeful statului, motiv pentru care acesta nu ar dori ca fostul lider democrat să revină în Moldova.

Potrivit lui, Igor Dodon se teme la fel de mult şi de arestarea fostului şef al Procuraturii Anticorupţie Viorel Morari: „pentru că acolo există toate probele crimelor pe care le-a săvârşit Dodon”.

„În foarte scurt timp, cel mai sigur loc pentru Plahotniuc va fi Penitenciarul nr.13, pentru că doar aici Plahontiuc mai poate spera că poate cumpăra procurori, că se poate înţelege cu judecători, că policienii în Republica Moldova sunt destul de laşi şi fricoşi ca să-l bage la puşcărie. Cred că e real ca Plahotniuc să încerce să revină în Republica Moldova”, a afirmat Sergiu Mocanu. 

Amintim că Vlad Plahotniuc şi membrii familiei sale au interdicţie de intrare în Statele Unite, conform unui anunţ al Departamentului de Stat american. Decizia este determinată de implicarea oligarhului moldovean Vladimir Plahotniuc în acte de corupţie semnificative.
 
Vlad Plahotniuc a fost anunţat în căutare internaţională de autorităţile moldoveneşti pe 29 august 2019.
 
Judecătorii au emis admis demsersul procurorilor şi au emis un mandat de arestare pe numele lui Vlad Plahotniuc. Acesta ar urma să petreacă 30 de zile după gratii, odată ce este reţinut.
 

Vlad Plahotniuc este învinuit într-un dosar penal de spălare de bani în proporţii deosebit de bani. Mai exact, Plahotniuc ar fi spălat 18 milioane de dolari şi 3.500.000 de euro, bani proveniţi din furtul bancar de la BEM, Unibank şi Banca Socială.

Vlad Plahotniuc a părăsit Republica Moldova imediat ce democraţii au plecat de la guvernare. Atunci, Plahotniuc a confirmat că nu se mai află în Republica Moldova. Politicianul a dat de înţeles că viaţa sa ar fi în pericol dacă s-ar afla la Chişinău. El a spus că are nevoie de o pauză, inclusiv pentru a-şi proteja familia, şi că va reveni în ţară odată ce va fi în siguranţă. În spaţiul public de la Chişinău s-a vehiculat că Plahotniuc s-ar afla în SUA.

Unii politicieni de la Chişinău au declarat că Vlad Plahotniuc se află în Miami, SUA, unde ar fi solicitat azil politic.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: