Rep. Moldova. Militari ruşi cu „Z” în Zona de Securitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
zona transnistria

Militari ai Federaţiei Ruse din cadrul Forţelor Mixte de Menţinere a Păcii în Zona de Securitate poartă embleme cu simbolică de model nereglementat – semnul „Z”. Situaţia a fost semnalată de către delegaţia Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control la şedinţa de la Bender.

 Reprezentanţilor Federaţiei Ruse li s-a cerut să aducă echipamentul militarilor în conformitate cu actele misiunii de pacificare, se arată într-un comunicat de presă al Biroului politici de reintegrare, citat de IPN.

La fel ca în ultimele patru săptămâni, controversele între delegaţii au apărut la etapa formării ordinii de zi, motiv de dispută fiind retragerea temporară a observatorilor militari ucraineni din Forţele Mixte de Menţinere a Păcii. Deblocarea lucrărilor a fost posibilă doar după implicarea copreşedinţilor, inclusiv din partea Ucrainei şi reprezentanţilor Misiunii OSCE.

Din comunicat se mai desprinde că până în prezent Comandamentului Militar Unit activează în lipsa unui regulament. În legătură cu aceasta, partea moldovenească a reiterat apelul de a elabora acest document important pentru monitorizarea situaţiei în Zona de Securitate.

Printre subiectele examnate a fost sesizarea Inspectoratului de poliţie că structurile de forţă ale Tiraspolului fortifică infrastructura posturilor ilegale ale aşa-zişilor „vameşi” şi „grăniceri”. Lucrurile se întâmplă la intrarea în satul Fârlădeni dinspre localitatea Gâsca (aflată sub controlul autorităţilor constituţionale), unde forţele transnistrene au instalat o construcţie, suplimentar la cea deja existentă.

O problemă similară a adresat Comisiei şi primarul comunei Coşniţa, Dubăsari. Deşi cetăţenii aşteaptă eliminarea posturilor care împiedică accesul la terenurile lor agricole şi libera circulaţie între localităţi, autorităţile autoproclamate promovează întăriea posturilor ilegale.

Comunicatul mai arată că în şedinţă Comisia nu a luat nicio decizie asupra problemelor conturate, la fel ca şi faţă de relatarea Misiunii OSCE privind deplasarea unor autovehicule cu însemnele Ministerului Apărării al Federaţiei Ruse, dar şi ale subdiviziunilor de menţinere a păcii în data de 3 februarie. Delegaţia Republicii Moldova a precizat că deplasarea coloanei militare a avut loc în lipsa unei decizii a Comandamentului Militar Unit.

Următoarea şedinţă urmează a fi convocată în data de 7 aprilie.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite