Octavian Calmîc: Până la 85% din exporturile R. Moldova pot merge pe piaţa UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN
FOTO IPN

Consilierul economic al prim-ministrului, Octavian Calmîc. susţine că potenţialul Republicii Moldova de a exporta pe piaţa UE este de 85% din totalul exporturilor moldoveneşti. Potrivit lui, schimburile economice dintre UE şi Republica Moldova puteau fi mult mai mari, decât sunt în prezent, dacă erau folosite pe deplin avantajele comerciale ale Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător (DCFTA).

În special, posibilitatea de a face comerţ cu produse de origine animalieră, care până în prezent nu sunt exportate, cu excepţia a două produse: mierea de albini şi caviarul, transmite IPN.

„Anul acesta avem cea mai mare pondere a comerţului exterior cu UE, la exporturi – circa 70%, la importuri – circa 50%, dar avem un potenţial de creştere, conform studiului făcut în procesul de negociere a Acordului, dar şi practica ţărilor din regiunea balcanică arată că acesta poate fi ridicat cel puţin la 85%”, a declarat Octavian Calmîc în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la postul de televiziune TVR Moldova.

Consilierul spune că, în următorii ani, odată cu consolidarea capacităţilor instituţionale ale Republicii Moldova de a adopta şi aplica legislaţia europeană, se aşteaptă la obţinerea dreptului de a exporta produsele de origine animalieră. „Vom începe cu produse simple cum sunt ouăle de pasăre, laptele praf sau carnea în stare refrigerată, ca ulterior să trecem la produse mult mai complexe. Asta ne-ar da un avantaj considerabil”, afirmă Octavian Calmîc.

Directorul executiv al Centrului Expert-Grup, Adrian Lupuşor, spune că fără DCFTA, exporturile Republicii Moldova în UE erau să fie cu circa 400 de milioane de dolari mai mici. „Vorbim de o creştere a exporturilor care, într-adevăr, putea fi şi mai mare, însă este o creştere pozitivă”, spune expertul. Potrivit lui, criza bancară, seceta din 2015, instabilitatea politică – toţi aceşti factori au afectat negativ capacitatea Moldovei de a implementa pe deplin Acordul.

Expertul spune că în trei ani deplini, 2015-2017, exporturile au crescut în total cu 22%, „creştere importantă care continuă şi în 2018”. Potrivit lui, în mod surprinzător, principalul beneficiar al DCFTA este sectorul agro-alimentar. „Acest sector, conform estimărilor noastre, a beneficiat cel mai mult de DCFTA, sector care era cel mai reticent iniţial, înainte de liberalizare”, spune Adrian Lupuşor. În anii 2015-2017, creşterea exporturilor din acest sector este de circa 44%.

Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător (DCFTA), care este parte a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, care a fost semnat de Republica Moldova şi UE pe 27 iunie 2014.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite