Analiză. Sancţionarea Rusiei pentru salvarea Ucrainei şi factorul chinez

Preocuparea majoră a Moscovei este de a supravieţui furtuna sancţiunilor şi de a-şi adapta economia prin substituirea şi diversificarea importului. Totuşi, aceste obiective sunt complicate de faptul că orice ţară terţă care va dori să ajute Rusia riscă să se contagieze cu sancţiunile occidentale.

Sancţiunile împotriva Rusiei, deşi tardive, constituie, după acordarea asistenţei militare, cel de-al instrument vital pe care Ucraina mizează în lupta împotriva invaziei ruseşti. Primele sancţiuni occidentale cu impact economic sesizabil au fost declanşate îndată după recunoaşterea independenţei regiunilor separatiste din Luhansk şi Donbas de către Rusia (pe 23 februarie). Celelalte au urmat rapid după începerea războiului, pe 24 februarie.

Chiar şi după peste trei săptămâni de război, liderul ucrainean Volodymyr Zelensky readuce în discuţie faptul că Occidentul a întârziat cu sancţiunile. În viziunea lui, acestea puteau fi introduse preventiv pentru a descuraja Moscova (Interfax, Martie 2022). Dar acest demers a fost ignorat pe ambele maluri ale Atlanticului. Deşi regimul de sancţiuni a fost elaborat şi coordonat în avans, aplicarea lui precipitată era considerată la Washington şi în capitalele europene drept slăbiciune tactică, care le-ar fi redus din eficacitate. În schimb, accentul a fost pus pe negocieri directe cu Rusia, folosite de cea din urmă pentru a simula bunăvoinţă până la demararea asaltului militar asupra Ucrainei (concomitent de pe trei fronturi - Nord, Sud şi Est). Totuşi, aflate în vigoare, sancţiunile lovesc în economia rusească, dar încă nu produc impactul necesar pentru a stopa distrugerile, pierderile umane şi ocupaţia rusă în Ucraina.

Practic, toate sancţiunile cu excepţia blocării exporturilor de petrol, gaze naturale şi cărbune au fost puse în mişcare în perioada 23 februarie - 22 martie. Spre deosebire de SUA, care a renunţat la achiziţia de resurse energetice comercializate de Rusia (WhiteHouse, Martie 2022), statele UE ezită să facă mişcări bruşte în aceeaşi direcţie, din cauza dependenţei energetice excesive faţă de Rusia. UE şi statele membre se pregătesc să scape de dependenţa de gaze naturale (2/3) până la finele lui 2022 şi caută soluţii pentru a înlocui importul de petrol şi cărbune, inclusiv prin sporirea investiţiilor în regenerabile până în 2030. În realitate, procesul de diversificare a importurilor de resurse energetice în UE ar fi trebuit să înceapă 8 ani în urmă, îndată după rapturile teritoriale comise de Rusia în Ucraina (Crimeea, teritoriile separatiste din Luhansk şi Donbas) şi în loc de promovarea gazoductului Nord Stream 2 şi reînnoirea contractelor pe gaze cu Rusia. De asemenea, sancţiunile împotriva oligarhilor ruşi cu confiscarea activelor îşi aveau rostul deja doi ani în urmă, după tentativa de otrăvire a lui Aleksey Navalniy (în 2020). Nu în ultimul rând, sancţionarea cuprinzătoare a regimului lui Lakashenko, care a jucat un rol esenţial în lansarea invaziei ruseşti, era justificabilă în 2021, după aterizarea forţată a avionului Ryanair şi provocarea crizei migranţilor la frontiera cu UE (IPN, Noiembrie 2021). Neaplicarea preventivă a sancţiunilor în aceeaşi măsură ca şi nesancţionarea la timp şi potrivită a Rusiei şi aliaţilor săi geopolitici (regimul lui Lukashenko) pentru acţiunile comise au alimentat senzaţia de impunitate la Kremlin şi l-a determinat pe Putin să înceapă un război total împotriva Ucrainei.

Oprirea războiului sau pedepsirea Rusiei?

Până acum, doar la nivel european au fost introduse patru pachete de sancţiuni (31 măsuri) împotriva Rusiei în legătură cu războiul neprovocat şi nejustificat împotriva Ucrainei (Comisia Europeană, Martie 2022). Pentru complicitatea în organizarea şi desfăşurarea invaziei, sancţiunile au fost extinse asupra Belarusului. Sancţiunile introduse până acum vizează deconectarea unei bune părţi a sectoarelor bancare a acestor ţări de la SWIFT şi piaţa financiară europeană, fiind interzisă orice transfer de valută Euro. De asemenea, rezervele Băncii Centrale a Rusiei în statele UE au fost îngheţate, ceea ce înseamnă reducerea resurselor financiare ale Moscovei disponibile pentru a se adapta la sancţiuni. Din totalul de 643 miliarde de dolari, aflaţi pe conturile străine (UE, G7, Elveţia, Coreea de Sud etc.), doar 150-200 miliarde de dolari sunt accesibili.

În continuare, UE a restricţionat importurile de bunuri valoroase pentru Rusia (oţel – cel puţin 3.3 miliarde EUR anual), iar importurile din Belarus au fost afectate în proporţie de până la 70%. Adiţional, UE împreună cu statele G7 nu vor aplica în raport cu Rusia principiul de “Naţiunea cea mai Favorizată”. Au fost introduse şi alte măsuri restrictive (transport, sectorul aviatic, etc.) menite să lovească în economia rusească cu scopul de a înceta războiul, precum şi sancţiuni ţintite spre instituţiile media ruseşti de dezinformare în masă – Russia Today şi Sputnik (Vezi Tabelul de mai jos).

Adiţional, UE a activat sancţiuni individuale împotriva a 877 de persoane şi 62 de entităţi. În vederea asigurării că oligarhii, elitele economice şi interpuşii apropiaţi de Putin nu fug de sancţiuni, UE împreună cu statele G7 şi Australia (32 de state occidentale) a înfiinţat un Grup de lucru pentru „Îngheţare şi Confiscare”, care asigură implementarea acţiunilor de identificare, îngheţare şi confiscare a activelor. Spre deosebire de UE, SUA a emis o listă prioritară, care include 50 de persoane, inclusiv pe Vladimir Putin. La această etapă, Franţa a reuşit să îngheţe circa 150 milioane EUR care aparţin cetăţenilor ruşi sancţionaţi şi imobil în valoare de 500 milioane EUR. Deocamdată, nu se ştie care va fi soarta banilor şi averilor confiscate. Ucraina cere utilizarea banilor acumulaţi în vederea finanţării reparaţiilor de război, care ar putea depăşi 100 miliarde de dolari. O altă opţiune este condiţionarea întoarcerii activelor îngheţate în schimbul progresului în de-ocuparea completă a Ucrainei.

Contra-sancţiunile şi primii paşi de adaptare

Drept răspuns la sancţiunile occidentale, Rusia a stabilit o listă a statelor “neprietenoase”, care numără 49 de state (NG, Martie 2022), inclusiv UE, statele G7 şi Ucraina. În acelaşi context, partea rusă a înfiinţat o listă neagră, pe care figurează deocamdată 13 politicieni americani, inclusiv Preşedintele Joe Biden, faţă de care se aplică sancţiuni personale pentru pretinsa „promovare a mesajelor rusofobe” (MID, Martie 2022). Una din cele mai probabile contra-sancţiuni iniţiate de Moscova poate fi naţionalizarea activelor ce aparţin companiilor acestor state, mai ales dacă s-au retras de pe piaţa rusă. Până atunci, afacerile companiilor plecate se află sub „administrarea externă” a guvernului rus. În total, până pe data de 20 martie, circa 400 de companii internaţionale şi-au închis definitiv oficiile în Rusia sau şi-au suspendat activitatea temporar (Yale.edu, March 2022). Aceste companii s-au auto-sancţionat pentru a evita asocierea cu Rusia, prevenirea efectelor secundare ale sancţiunilor sau a contribui indirect la finanţarea bugetului rus, care alocă resurse pentru derularea agresiunii militare împotriva Ucrainei.

Au fost iniţiate o serie de măsuri de intervenţie, în conformitate cu indicaţiile lui Putin de „a se adapta” la sancţiuni, care, în opinia lui, ar fi fost introduse în orice caz (TASS, Martie 2022). Pot fi scoase în evidenţă cel puţin cinci măsuri majore de adaptare întreprinse de autorităţile ruse de la lansarea agresiunii militare ruseşti împotriva Ucrainei, pe 24 februarie.

Primo, guvernul încearcă să aloce fonduri din resursele federale pentru a credita băncile comerciale şi mediul de afaceri, în vederea asigurării stabilităţii financiare şi funcţionării economiei. Până la finele lui 2022, în acest scop ar putea fi puse la dispoziţie cel puţin 24 miliarde dolari (2,2 trilioane de ruble).

Secundo, după ce Master Card şi Visa şi-au încetat activitatea în Rusia (începând cu 10 martie), băncile ruseşti au început să caute modalităţi pentru asigura posibilităţile de plată internaţională pentru cetăţenii ruşi. Deşi cardul MIR numără peste 75 milioane de carduri de debit (30% din piaţă), care permite achitarea serviciilor în statele din Uniunea Euroasiatică, Tadjikistan, Turcia şi Vietnam, utilitatea acestuia este extrem de limitată. În acest sens, Sberbank examinează posibilitatea emiterii unor carduri care să combine sistemul de plăţi MIR cu cel al Chinei, reprezentat de UnionPay (peste 4 milioane de carduri în Rusia), operaţional în 180 de ţări din lume (Bloomberg, Martie 2022). În acelaşi sens, unele bănci ruseşti se pregătesc pentru deschiderea conturilor de depozit în yuani la scara întregii populaţii, după ce anterior erau disponibile numai pentru clientela de elită. Aceşti paşi permit liberalizarea şi popularizarea utilizării monedei chineze în Rusia. Chiar dacă sancţiunile occidentale duc la de-dolarizarea sistemului financiar-bancar rusesc, utilizarea în masă a monedei chineze sau “yuanizarea” economiei ruse necesită timp pentru a se materializa (Kommersant, Martie 2022). Adiţional, băncile au început să lanseze servicii de plată online noi. Astfel, GazpromBank a dezvoltat serviciul GazpromPay, care din punct de vedere conceptual se aseamănă cu sistemul Paypal. GazpromPay permite conectarea cardurilor existente şi crearea unor conturi virtuale noi, prin intermediul cărora pot fi efectuate achitări online, inclusiv de la magazinele online autohtone.

Tertio, după deconectarea de la sistemul de transfer internaţional SWIFT, Banca Centrală a Rusiei a extins operaţiunile Sistemului Naţional de Carduri de Plată (SNCP), care era în proces de dezvoltare şi utilizare limitată după introducerea primelor sancţiuni economice împotriva Rusiei în 2014 (pentru implicarea în zdrobirea avionului civil MH17). Dezavantajul sistemului SNCP rezidă în geografia sa compactă, care include doar operatori ruşi. Totodată, partea rusă a lăsat să se înţeleagă că entităţile străine vor putea să se conecteze la sistemul rusesc de transfer bancar.

Quarto, autorităţile centrale şi cele locale au iniţiat programe de creditare pentru a dezvolta capacităţi de substituire a importului sau activităţilor desfăşurate de companiile occidentale plecate de pe piaţă. Bunăoară, primarul Moscovei Sergey Sobyanin a lansat o “foaie de parcurs” anti-criză pentru a susţine mediul de afaceri în contextul sancţiunilor. În măsurile propuse se regăseşte iniţiativa de a aloca circa 4 milioane de dolari în total (500 milioane de ruble) sub formă de credite destinate pentru construcţia unor reţele autohtone de restaurante fast-food. Această măsură a urmat după ce McDonalds a anunţat despre suspendarea activităţii sale în Rusia (TheGuardian, Martie 2022).

Quinto, pentru a evita un deficit acut de produse IT şi alte tehnologii pe termen scurt, autorităţile au interzis exportul a 200 categorii de bunuri. Acestea includ atât echipament tehnologic, cât şi cel medical, agricol şi electric, inclusiv mijloacele de transport, dar şi unele produse de lemn etc. În acest fel, partea rusă încearcă să diminueze efectul sancţiunilor occidentale, al căror obiectiv este paralizarea tehnologică a economiei ruse şi, respectiv, stoparea războiului împotriva Ucrainei. 

Factorul chinez şi “fobia de sancţiuni”

China manifestă „neutralitate” atât vizavi de agresiunea rusească contra Ucrainei, cât şi faţă de sancţionarea Moscovei. Alianţa strategică cu Putin este critică pentru a distrage atenţia occidentală de la politica externă agresivă în raport cu vecinii săi asiatici. În măsură egală, impactul sancţiunilor occidentale asupra stabilităţii politice şi socio-economice a Rusiei preocupă Beijingul. Acesta nu poate exclude faptul că regimul sancţiunilor poate fi oricând iniţiat în direcţia Chinei ca penalitate pentru încălcarea drepturilor omului în Xinjiang, Tibet sau Hong Kong. Acelaşi tip de temeri, dar şi mai pronunţate, China le împărtăşeşte în privinţa sprijinului pe care Taiwanul îl poate primi din partea Occidentului, dacă partea chineză recurge la soluţii militare pentru a prelua controlul asupra insulei. Anume din aceste considerente, discursul oficial chinez accentuează faptul că dosarul taiwanez este unul de ordin intern, de aceea, ar fi incomparabil cu Ucraina, invadată de un stat terţ.

Prelungirea agresiunii militare ruseşti în Ucraina (deja peste 3 săptămâni) consolidează, aprofundează şi diversifică regimul de sancţiuni împotriva Rusiei, care odată puse în aplicare vor deveni precedente în gestionarea altor afaceri globale. De aceea, terenul de manevră al Chinei este destul de limitat. Pe de o parte, după cum a declarat şeful diplomaţiei chineze, Wang Yi, relaţiile politice cu Moscova sunt „tari ca piatra” (Reuters, Martie 2022) şi nu pot fi pur şi simplu abandonate pentru a menţine balanţa de puteri în raport cu SUA şi UE. Iar, pe de altă parte, China vrea să-şi protejeze industria şi exporturile de răspândirea sancţiunilor asupra sa. SUA a avertizat cu măsuri de penalizare, dacă Rusia primeşte vreo asistenţă militară sau economică din partea Chinei. În acest context, mesajul pe care îl livrează diplomaţia chineză constă în căutarea „soluţiilor diplomatice” specifice pentru agresiunea rusă împotriva Ucrainei (CNN, Martie 2022). Concomitent, sursele media pro-Beijing exprimă nemulţumirea oficială privind aplicarea unilaterală a sancţiunilor (împotriva Rusiei) şi interpretează avertizările SUA drept tentativă de a deteriora relaţiile sino-ruse (GlobalChina, Martie 2022). Pe fundalul sprijinului primit de Ucraina din partea UE şi SUA, China pare a fi mai mult decât determinată să asigure Moscova cu susţinere politică. Totodată, este respinsă, în mod tranşant, utilizarea sancţiunilor extrateritoriale prin ocolirea Consiliul de Securitate al ONU, unde atât China, cât şi Rusia pot folosi dreptul de veto. Aparent, China consideră totalmente inadecvată profunzimea şi repeziciunea sancţiunilor împotriva Rusiei. Simplificarea proceselor decizionale de adoptare şi coordonare a sancţiunilor între statele occidentale le oferă avantaj strategic superior împotriva actorilor geopolitici percepuţi drept „rivali sistemici”, precum e în cazul Chinei.

Dacă sancţiunile occidentale vor rămâne intacte, însemnând că acordurile post-război viitoare dintre Ucraina şi Rusia nu vor funcţiona, atunci economia rusă va rămâne în izolare. În asemenea condiţii, Rusia s-ar putea converti într-o „Coree de Nord”, dependentă de importurile şi împrumuturile chinezeşti. Totodată, deşi sistemul bancar rusesc denotă interes pentru înlocuirea dolarului cu valuta chineză (yuan), companiile din China păstrează anumită distanţă în raport cu Rusia pentru a nu-şi compromite accesul pe pieţele financiare occidentale. Cu toate acestea, situaţia se poate schimba, dacă Rusia se înfruntă cu o rezistenţă ucraineană imbatabilă, iar China decide, la cel mai înalt nivel politic, să-şi asume riscurile de contagiere cu sancţiuni şi sprijină Rusia în mod tranşant.

În loc de concluzii...

Rusia are dileme serioase în faţa sa. Situaţia sa economică este prea şubredă pentru a veni cu contra-sancţiuni proporţionale, iar unicele măsuri sunt de ordinul simbolismului politic şi nu au niciun efect asupra Occidentului. Preocuparea majoră a Moscovei este de a supravieţui furtuna sancţiunilor şi de a-şi adapta economia prin substituirea şi diversificarea importului. Totuşi, aceste obiective sunt complicate de faptul că orice ţară terţă care va dori să ajute Rusia riscă să se contagieze cu sancţiunile occidentale.

Capitularea Rusiei în faţa sancţiunilor occidentale creează mai multe probleme pentru Beijing decât dacă armata rusă ar reuşi să-l forţeze pe liderul ucrainean Volodymyr Zelensky să capituleze. Prin urmare, neutralitatea invocată de partea chineză favorizează supravieţuirea regimului lui Vladimir Putin, al cărui aventură militară în Ucraina îi clatină pământul de sub picioare. Beijingul nu sprijină nici sancţiunile împotriva Rusiei şi nici ideea furnizării de asistenţă militară pentru fortificarea rezistenţei ucrainene. Şi totuşi, acestea constituie unicele modalităţi prin care pot fi sporite costurile războiului pentru partea rusă şi create premisele necesare pentru semnarea unui armistiţiu de încetare a focului.

Această analiză este realizată de expertul Dionis Cenuşa pentru Fundaţia germană Hanns Seidel şi Agenţia de presă IPN.

Dionis Cenuşa este politolog, cercetător la Universitatea Justus-Liebig din Giessen, absolvent al studiilor de masterat în Studii Politice Interdisciplinare la Colegiul Europei din Varşovia.
Domenii de cercetare: Politica Europeană de Vecinătate, relaţiile UE-Moldova, politica externă a UE şi Rusia, migraţia şi securitatea energetică.