Analiză IPN: „Presa, internetul şi politica moldovenească în offshore?“

Cum gestionează clasa politică moldovenească pericolele, riscurile şi provocările, interne şi externe, din această perioadă? Ce căi şi metode foloseşte pentru a comunica despre aceasta cu societatea? Care este relaţia politicului cu ceea ce se numeşte „presa nouă” şi presa tradiţională? Agenţia IPN analizează aceste aspecte, în baza unui exemplu de comunicare privind o reală sau presupusă spargere a coaliţiei proeuropene.

Trăim vremuri tulburi care încă nu dau semne de limpezire, poate tocmai invers. Pericolele, riscurile şi provocările care s-au abătut asupra Moldovei sunt, încă, în ascendenţă, astfel încât societatea şi clasa politică abia de reuşesc să se clarifice de ce şi din care parte vin acestea, nereuşind să reacţioneze întotdeauna adecvat pentru diminuarea lor. S-a mai spus, în linii mari, aceste pericole, riscuri şi provocări vin în mare parte în contextul semnării Acordului de Asociere a Republicii Moldova cu UE şi al crizei regionale, apărută, de asemenea, pentru că şi Ucraina a semnat un acord similar, şi ţintesc rezultatele alegerilor parlamentare din 30 noiembrie. De fapt, şi aceste alegeri sunt atât de importante tot ca pârghie de menţinere sau schimbare a cursului european al ţării. 

Pericole, riscuri şi provocări, externe şi interne

Pericolele, riscurile şi provocările sunt de două categorii: externe şi interne. Republica Moldova şi, în special, clasa ei politică, are destul de puţine instrumente pentru a le gestiona pe cele externe şi cazul Federaţiei Ruse este unul relevant în acest sens. Rusia se poartă în raport cu Moldova, dar şi cu Ucraina, aşa cum se poartă, conducând-se de propriile interese şi considerente, pe care Moldova aproape că nu este în stare să le influenţeze pe cale diplomatică, de exemplu. Poate doar apela la sprijinul altor actori internaţionali importanţi, dar şi aceştia au propriile interese, astfel că le pot satisface pe ale Moldovei doar în măsura în care nu vor dori „să se strice” cu Rusia.

Pe de altă parte, Republica Moldova poate face faţă mai bine pericolelor, riscurilor şi provocărilor externe, dacă îi ajunge capacitate şi voinţă să le gestioneze judicios şi la timp pe cele interne. Gestionarea situaţiei în care s-au pomenit producătorii agricolii din cauza interdicţiilor ruseşti ar fi un alt exemplu elocvent. În acest caz, putem spune că autorităţile se comportă suficient de adecvat, reuşind să identifice soluţii suficient de reale, doar că din nou întârzie cu un pas-doi, pentru că deja întârzie ajutorul real pe care, până la urmă, îl vor oferi celor care au de suferit de pe urma embargourilor.

Câţiva dintre deputaţii din opoziţie deja au formulat propuneri de convocare urgentă a Parlamentului pentru a discuta aceste probleme. Desigur, aceştia văd soluţiile prin prisma lor, desigur, „cu denunţarea acordului cu UE”, dar, în acelaşi timp, contează iniţiativa făcută la vreme. S-ar putea ca aceasta să cadă pe teren electoral destul de fertil, în condiţiile când de efectele embargourilor este afectată o categorie foarte mare de persoane fizice şi agenţi economici care sunt cuprinşi de nelinişte şi chiar de frică acum, azi, ieri. În acelaşi timp, Guvernul şi Parlamentul încă nu şi-au adoptat la modul oficial toate deciziile necesare, după care ajutoarele promise vor începe să ajungă real la destinaţie. Conform unor date, Parlamentul s-ar putea convoca în acest scop la începutul lunii septembrie şi aceasta se vrea înţeles ca o urgentare a lucrurilor. Însă aici ar putea fi atribuită legea pah arului plin pe jumătate: cineva va vedea jumătatea plină, iar altcineva – jumătatea goală. Este destul de previzibil cum vor interpreta situaţia producătorii agricoli: „satul arde şi parlamentarii se odihnesc…”.

Alarmă adevărată sau falsă?

Iarăşi s-a mai spus: condiţia majoră care asigură gestionarea riscurilor, pericolelor şi provocărilor de tot felul este menţinerea stabilităţii politice în ţară, cel puţin, până la alegerile parlamentare, iar aceasta, la rândul ei, poate fi asigurată, în cea mai mare parte, prin menţinerea stabilităţii şi păcii politice în interiorii coaliţiei de guvernământ. Oficial şi formal, toată lumea este de acord cu această teză, mai jos de partea vizibilă a aisbergului se produc, însă, lucruri mai puţin clare.

Săptămâna trecută, au apărut în spaţiul internautic mai multe afirmaţii, potrivit cărora unul dintre liderii coaliţiei de guvernământ (iar) ar dori distrugerea coaliţiei. Dovezi nu se aduc, doar se face trimitere la textele plasate în acelaşi internet de către persoane cu acelaşi statut de internaut (conform dicţionarului, „persoană care foloseşte frecvent internetul”).

Vrem să fim o societate liberă în care toată lumea să poată spune fără îngrădiri ceea ce are de spus, inclusiv în internet, şi poate ar fi trebuit să lăsăm fără atenţie afirmaţiile respective, ba chiar să încurajăm îngrijorările celor care se tem pentru soarta coaliţiei pro-europene, actuale şi viitoare. Dar sunt două motive din care nu ne putem permite acest lucru, cu regret.

Unu: Stabilitatea internă a Coaliţiei pro-europene este o valoare care nu-i mai aparţine doar componentelor ei, respectiv, trebuie examinate minuţios orice semnale de deranj în acest sens. Doi: „Semnalele” şi persoanele care le lansează fac parte dintr-un fenomen mai nou din viaţa noastră, dar deja foarte important şi influent, de aceea şi acesta se cere studiat mai cu atenţie, cu această ocazie.

Coaliţia: pro fără contra

Despre stabilitatea Coaliţiei şi pericolele care o pasc, reale sau nereale.

Aparent, partidele care formează actuala coaliţie proeuropeană par să fi depăşit „boala copilării” democraţiei coaliţionale care le-a marcat profund primii 4 ani de guvernare. În ultimul an, au demonstrat comportament civilizat în relaţiile interpartinice şi dintre liderii formaţiunilor, neînregistrând nicio recidivă din desele şi ruşinoasele „spălări de rufe în public” anterioare. Un an este un termen mare, suficient pentru a trage concluzii privind lipsa de pericole pentru stabilitatea politică pe acest segment.

Mai profund, niciunul dintre cele trei partide componente ale actualei coaliţii pro-europene nu poate avea interes să o spargă acum, fără riscul de a pierde alegerile viitoare, nemaivorbind de responsabilitatea pentru contribuţia la deturnarea cursului european al ţării. Dacă sunt sincere, şi nu avem motive să le bănuim de contrariul, toate aceste trei partide, ba chiar şi altele câteva de orientare pro-europeană, sunt conştiente că viitoarea guvernare pro-europeană nu are alternativă decât să fie coaliţională, contându-se, în primul rând, pe cele parlamentare de astăzi. Alternativa este doar o guvernare de stânga, incluzând PCRM cu sau fără aliaţi, dar aceasta nu va mai fi o guvernare europeană.

Nicio componentă nu are interes

După toate calculele, toate cele trei partide ale Coaliţiei de astăzi sunt conştiente că vor avea nevoie unul de altul, altfel nu ajung la guvernare şi nu îşi realizează obiectivele electorale de integrare europeană a Moldovei. Mai mult, fiecare dintre ele speră anume prin mesaj european să câştige alegerile, spargerea Coaliţiei Pro Europene de astăzi ar însemna un act de suicid politic conştient. Şi dacă unul din aceste partide, PDM, ar putea miza în alegeri şi pe a numite lozinci şi proiecte sociale, ca partid de centru-stanga ce este, PLDM are, de fapt, doar un singur atu: cel european, inclusiv contribuţie semnificativă la liberalizarea regimului de vize şi semnarea Acordului de Asociere. Din această cauză ar fi şi mai exclus ca PLDM să-şi taie singura cracă de sub picioare prin spargerea CPE. Iar liderul PLDM, Vlad Filat, pentru că el era bănuit că ar purta gânduri negre actualei coaliţii, nu ar fi trebuit să aştepte ziua de astăzi pent ru a o distruge, dacă a avut la dispoziţie un prilej mult mai „prielnic” acum un an şi ceva, când a fost scos cu mult zgomot din funcţia de prim-ministru. Alegerile parlamentare anticipate ar fi fost atunci una dintre consecinţele logice ale crizei profunde din alianţa de la guvernare, cu perspective suficient de clare, dar suficient de jalnice pentru perspectiva europeană a Republicii Moldova. Care este logica să-şi spargă perspectivele politice acum? În ultimul an, şi PDM şi-a fortificat mesajul pro-european, parţial din contul poziţiei centriste în ecuaţia Uniunea Europeană – Uniunea Vamală / Federaţia Rusă. Despre PLR nici nu mai vorbim, pentru că el are un singur mesaj, cel pro-european, dar are mai puţină influenţă în electorat şi nu îşi poate permite să o piardă şi pe aceasta prin acţiuni politice necugetate.

O concluzie şi mai multe întrebări

Pe moment, şi se pare până la alegerile din toamnă, nu există pericole reale de spargere a Coaliţiei Pro Europene din interior, respectiv, pentru stabilitatea politică din ţară, ceea ce fac ceva mai previzibile rezultatele scrutinului parlamentar.

De unde atunci semnalele apărute în internet şi ce înseamnă ele?

Unu: Cum spuneam mai sus; acestea reprezintă poziţia anumitor persoane suficient de cunoscute în spaţiul public şi trebuie să ne bucurăm că au interesul şi îşi pot permite să o formuleze;

Doi: Acestea reprezintă punctul de vedere şi acţiunile unor forţe politice, din afara sau din interiorul actualei coaliţii. Respectiv, este un început de campanie electorală denigratoare, unilaterală sau reciprocă, din naivitate politică, neprofesionalism sau din rea-voinţă, şi aceasta este periculos atât pentru absolut toate componentele ei, cât şi pentru perspectivele europene ale ţării. Punctul doi de vedere are dreptul la viaţă datorită unui fenomen suficient de influent în Republica Moldova, care a generat titlul prezentei analize şi se referă la relaţia „politicul – comunicarea neformală pe internet (reţelele de socializare şi blogherismul) – presa”.

Trei: Explicaţia rezidă în fenomenul care poate fi numit convenţional „politizarea internautismulu (şi a blogherismului)” sau „blogherizarea politicului”, sau „concreşterea politicului cu blogherismul/internautismul”. În această ecuaţie rămâne în afara comunicării presa tradiţională sau am putea spune că este împinsă şi ea în off-shorul comunicării, unde regulile şi responsabilităţile sunt altele.

Dovezile pentru judecată şi percepţia socială

Se afirmă demult că o parte dintre partide şi politicieni au recrutat o parte dintre internauţi şi blogheri, parte dintre ei se mai numesc şi analişti, care oferă politicienilor servicii „comunicaţionale”. Adică scriu de bine despre patroni şi rău despre oponenţii lor politici. Desigur că nu există dovezi în sensul celor necesare la judecată, dar există percepţia generală că anume aşa este, iar în spaţiul public percepţia contează. De fapt, fenomenul în sine nu este unul rău în mod obligatoriu. Ar fi fost straniu şi neprofesionist ca în epoca tehnologiilor comunicaţionale politicienii să nu fi beneficiat de avantajele acestora, de posibilităţile suplimentare enorme pe care le oferă comunicarea informală, inclusiv prin contractarea serviciilor oferite de persoane disponibile să o facă. Mai prost este că relaţia netransparentă şi nesinceră a celor două părţi stabileşte un nivel valoric scăzut al comunicării sociale în ansambl u, eliminând din acest proces, cu încetul, dar sistematic, presa tradiţională sau obligând-o şi pe ea să accepte reguli de joc nocive pentru mass-media, dar şi pentru societate. Este un proces al comunicării sociale asemănător cu scoaterea activităţii economice în spaţiul off-shor, unde regulile şi responsabilităţile sunt altele decât cele obişnuite în economie şi societate în ansamblu.

Procedee nepermise… permise

În calitate de exemplu poate servi forma sub orice nivel a unor mesaje din internet care utilizează formule indecente, ofensatoare, inclusiv la persoană, inclusiv la copii, la soţii, la părinţi, abundă în acuzaţii nefondate, neargumentate. De regulă, aceste formule se întâlnesc în reţelele de socializare şi bloguri mai frecvent pe segmentul politic decât pe altele. Spuneam că percepţia generală este că lucrurile se fac la comandă politică.

Legitimitate periculoasă

Şi iarăşi, acesta încă nu este un motiv de a îndemna la interzicerea anumitor reţele sau bloguri. Mai degrabă este un îndemn, adresat politicienilor, să conştientizeze pericolul pentru societate, dar şi pentru ei înşişi, dacă nu pun capăt comenzilor de acest gen, dar şi de alte genuri, nocive. Orice ar spune politicienii, dar anume ei conferă cel mai mult legitimitate acestui nivel valoric din internet, prin plasarea comenzilor, dar şi prin propria apariţie în acest anturaj. A devenit la modă ca anumite persoane politice, inclusiv oficiali de nivel înalt să-şi promoveze mesajele prin bloguri şi reţele de socializare.

Pe de o parte, nu pare să fie nimic rău aici, dacă aceştia cumulează comunicarea neoficială cu cea oficială. De multe ori, însă, o înlocuiesc pe cea de a doua cu prima, făcându-se mai inaccesibili pentru comunicarea tradiţională, inclusiv prin presa tradiţională, împingând-o pe aceasta din urmă să prea mesaje neoficiale ca fiind de interes oficial şi public. Pe de altă parte, este vorba şi despre calitatea comunicării oficiale a politicienilor, în special a celor de la guvernare, care au la îndemână resurse instituţionale şi nu doar posibilitatea, ci şi obligaţia de a le utiliza pentru a asigura transparenţa actului guvernării.

Ar putea fi Obama, Merkel şi Rogozin politicieni în Moldova?

Nu cunosc dacă au bloguri sau cont în reţelele de socializare preşedintele SUA, Barak Obama, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, preşedintele Comisiei Europene, cel vechi sau cel nou, dar nu cunosc cazuri sau poate sunt infime la număr, ca presa să citeze declaraţiile acestora de pe Facebook sau de pe blog şi nu din ieşiri oficiale la public sau din surse oficiale. Cunosc, în schimb, că vicepremierul rus Dmitrii Rogozin realizează politicile în raport cu Chişinăul oficial şi Republica Moldova în ansamblu, mai mult prin reţele de socializare. Ceea ce le permite tuturor celor interesaţi să afirme că acesta nu este punctul oficial de vedere al Federaţiei Ruse. Se simte diferenţa de abordări în domeniul informaţiei oficiale şi neoficiale? Există dubii asupra căror modele ar trebui să se orienteze decidenţii moldoveni?

Presa şi „resursele informaţionale”

În contextul atitudinii faţă de comunicarea oficială şi neoficială, precum şi a responsabilităţii politicienilor pentru calitatea acestora, trebuie să fixăm încă o dată că, practic, fiecare partid, mare sau mai puţin mare, şi aproape fiecare lider de partid şi-au „tras” câte un site sau portal aşa-numit „informaţional”, unii chiar mai multe, camuflate sub statutul de „resursă informaţională” care, până la urmă, nu fac altceva decât să compromită noţiunea de informare şi informaţie.

Să sperăm că acest şiretlic, bazat pe confuzia voită a noţiunilor de „resursă informaţională” şi „presă” nu va dura prea mult – doar atât cât se va maturiza clasa politică şi publicul consumator să înţeleagă că respectivele „resurse” nu sunt presă deloc, ci o afacere pur partinică sau de oricare alt interes de grup. Aceasta pentru că „resursele” nu au acelaşi statut oficial de organ de presă, aceleaşi reguli de activitate, tradiţii, responsabilităţi, inclusiv cu patrimoniul, în tot ceea ce fac. Ele nu au activitate economică, nu vând produsele, cu transferuri adiacente la buget, ele macină nişte bani ai celor care le comandă muzica deloc informaţională. De aceea îşi permit să se intereseze de multe ori de zvonuri, bârfe , slăbiciuni umane etc. cu care să condimenteze, ca element de atracţie, realizarea comenzilor politice, inclusiv prin metode de „kilerism politic inform aţional”. Aceste procedee atrag vizitatori, statistici, eventual, publicitate, bani, toate preluate de la presa „cultă”, tradiţională, care nu-şi permite să coboare mai jos de anumite nivele.

Concomitent, „resursele” contribuie masiv la compromiterea culturii consumului de informaţie şi a culturii politice a societăţii. La cele mai vechi, chiar zilele acestea au apărut câteva „resurse” mai noi care nu au afişate nici măcar date elementare de contact, telefon, adresa juridică, nume de administratori, nemaivorbind de numele patronilor şi politica editorială. Este de aşteptat că „ploaia” politică va continua şi „ciupercile informaţionale” vor continua să apară pe măsură ce ne apropiem de alegeri. Uneori, se ajunge la un astfel de grad de nesimţire când pentru a comunica cu cei care stau în spatele „resursei”, trebuie să te înregistrezi, să-ţi spui numele, numărul de telefon, adresa electronică şi alte date personale, iar „resursele” nu oferă nicio informaţie în schimb. Presa adevărată demult a depăşit aceste probleme, fie, uneori, şi formal. Dar concurenţa este şi aici neloială pentru presa de bună credinţă, care fie că este împinsă spre faliment, fie că în „off-shorul” politicului şi comunicării neprofesionale şi nocive. Plus la toate, la aceste „resurse” se formează şi se „căleşte în lupte” o bună parte din tagma jurnalistică moldovenească.

Roboţii se pot răscula

Revenind la întrebarea, de ce au apărut semnalele privind „spargerea Coaliţiei” în condiţiile când această este o temă foarte „nevralgică” pentru societate, am putea ajunge la alt gen de răspuns, mai general decât acest caz concret. Comunicarea cu tentă politică din reţelele sociale şi bloguri, aidoma roboţilor „mizantropi” din filmele „science fiction”, începe să iasă din subordinea actualilor patroni pentru a-şi face jocul propriu. Adică unei anumite categorii de internauţi/analişti ar putea să le placă mai mult să-şi caute ei înşişi stăpânii, eventual, trădându-i zgomotos pe cei vechi, sau să lucreze la câţiva stăpâni concomitent, ca spionii multipli sau, de ce nu, să-şi facă propriile proiecte politice, utilizând datele, de multe ori confidenţiale şi periculoase, oferite de vechii clienţi în detrimentul acestora. Ar fi o variantă de învăţătură pentru clasa politică? 

Valeriu Vasilică, IPN