Două autocare îi vor aduce în R. Moldova pe cetăţenii blocaţi la hotarul polono-ucrainean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două autocare, cu autorizarea Comisiei pentru Situaţii Excepţionale, se vor deplasa la hotarul Poloniei cu Ucraina pentru a prelua cetăţenii moldoveni şi a-i aduce în siguranţă în Republica Moldova, anunţă Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, citat de IPN.

Potrivit MAEIE, ambasadele Republicii Moldova la Varşovia şi la Kiev au dispus măsurile pentru tranzitarea şi crearea unui coridor sanitar spre Moldova cu respectarea normelor epidemiologice necesare.

De asemenea, un zbor charter de la Varşovia în Republica Moldova va avea loc în următoarele zile.

MAEIE îndeamnă cetăţenii moldoveni să acceseze paginile web ale Agenţiei Naţionale pentru Transport Auto şi Autorităţii Aeronautice a Republicii Moldova, pentru a verifica dacă cursele cu care se intenţionează să se deplaseze au fost aprobate de către Comisia pentru Situaţii Excepţionale.

Mai mulţi moldoveni au rămas blocaţi în Polonia, la câţiva kilometri de frontiera cu Ucraina, după ce grănicerii ucraineni nu le-au permis să treacă frontiera.

https://www.ipn.md/ro/doua-autocare-ii-va-aduce-in-tara-pe-moldovenii-7967_1073167.html
 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite