Curtea Constituţională: Iniţiativa PLDM şi PSRM de revizuire a Constituţiei este un nonsens

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Tănase, preşedintele Curţii Constituţionale FOTO Adevărul
Alexandru Tănase, preşedintele Curţii Constituţionale FOTO Adevărul

Curtea Constituţională (CC) de la Chişinău nu va examina iniţiativa legislativă a PLDM şi PSRM de revizuire a Constituţiei şi a restituit textul autorilor.

PLDM şi PSRM au pregătit o iniţiativă legislativă care prevede modificarea mai multor articole din Constituţia Republicii Moldova, în special cel privind modul de alegere a şefului statului. Sesizarea vizează modificarea articolelor 78, 85 şi 89 din Constituţie. Liberal-democraţii şi socialiştii îşi doresc ca preşedintele Republicii Moldova să poată fi ales şi demis prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.

În procesul verificării preliminare a sesizării, fără a prejudeca fondul cauzei, Curtea a constatat unele inadvertenţe tehnice în textul proiectului de lege care fac imposibilă examinarea fondului cauzei în actuala redacţie deficitară, anunţă CC într-un comunicat.

Potrviit Curţii, în esenţă, iniţiativa legislativă a PLDM şi PSRM este un nonsens, deoarece prevede o contradicţie privind modul de adoptare a proiectului de lege. Astfel, cele două fracţiuni parlamentare pomenesc despre două soluţii care se exclud reciproc: calea parlamentară şi cea referendară. Astfel, deşi în titlul proiectului de lege se menţionează „Parlamentul Republicii Moldova”, în calitate de autoritate prezumtivă a adoptării legii pentru modificarea Constituţiei, în Preambulul proiectului de lege se menţionează că aceasta este adoptată de către „popor”: „Noi, poporul Republicii Moldova, exercitându-ne în mod direct suveranitatea naţională […], adoptăm prezenta lege”, arată CC.

Magistraţii mai atrag atenţia că textul autorilor conţine şi greşeli tehnice. „De asemenea, o propoziţie din proiectul legii nu este terminată, astfel încât Curtea nu este în măsură să înţeleagă, nici măcar să deducă, care este intenţia autorilor. Astfel, la punctul 2 din proiectul legii, propoziţia nu este terminată. Prin urmare, nu este indicată soarta sintagmei „cu excepţia cazului prevăzut la articolul 78 alineatul (5), şi” din articolul 85 din Constituţie, autorii proiectului omiţând să indice dacă aceasta se exclude sau se substituie cu un alt text”.

Curtea Constituţională a solicitat înlăturarea deficienţelor semnalate, iar ulterior s-o mai depună o dată cu semnăturile celor care sunt de acord cu iniţiativa.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite