FOTO Vineri, 13. Accident în lanţ pe Bulevardul Mihai Viteazu. Vinovat - un tânăr şofer grăbit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trei autoturisme au fost implicate în accident
Trei autoturisme au fost implicate în accident

Trei autoturisme au fost implicate vineri, 13 februarie 2015, într-un accident rutier în lanţ produs pe Bulevardul Mihai Viteazu din Zalău. Vinovat de producerea lui se face un tânăr de 23 de ani, din Satu Mare.

Vineri, 13, a fost o zi cu ghinion pentru doi şoferi din Sălaj, care, deşi şi-au văzut liniştiţi de drum, au fost implicaţi într-un accident rutier de un tânăr şofer grăbit. Unul dintre cei doi chiar a ajuns la spital.
Potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Tincuţa Dumuţa, şoferul vinovat este Răzvan B., în vârstă de 23 de ani, din Satu Mare. În timp ce conducerea un autoturism pe Bulevardul Mihai Viteazu din Zalău, în zona Mimoza (Lidl), nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de maşina care rula în faţa sa, intrând în coliziune faţă - spate cu aceasta. În urma impactului, autoturismul lovit de sătmărean a fost proiectat într-un al treilea autoturism, ce era oprit la semafor.


Ca urmare a accidentului în lanţ, Marin G., în vârstă de 45 de ani, din Şimleu Silvaniei, şoferul autoturismului proiectat de tânăr în maşina care stătea la semafor, a fost rănit, fiind transportat la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău.

accident zalau


Niciunul dintre cei trei şoferi implicaţi nu consumase băuturi alcoolice. Pe numele tânărului din Satu Mare va fi întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

accident zalau
accident zalau

Citeşte şi Om al legii, judecat pentru o fărădelege. Cum a ajuns poliţistul în boxa acuzaţilor

Un mort şi doi răniţi într-un accident produs din cauza vitezei

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite