Copilă de patru ani dispărută din grădiniţă. Tatăl a găsit-o într-un hipermarket, la un kilometru distanţă de unitatea de învăţământ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copila este în grupa mijlocie la Grădiniţa Căsuţa cu Poveşti FOTO Facebook.com/Gradinita cu PP Casuta cu povesti
Copila este în grupa mijlocie la Grădiniţa Căsuţa cu Poveşti FOTO Facebook.com/Gradinita cu PP Casuta cu povesti

Doi părinţi au aflat cu stupoare că micuţa lor în vârstă de patru ani, pe care au lăsat-o miercuri dimineaţă la grădiniţă, este de negăsit.

Întreg personalul Grădiniţei cu Program Prelungit "Căsuţa cu poveşti" din Zalău a fost în stare de alertă după ce unul dintre preşcolarii din grupa mijlocie, o fetiţă de patru ani, a plecat la toaletă şi nu s-a mai întors. Unul dintre părinţii colegilor săi a anunţat de îndată poliţia, oamenii legii sosiţi la faţa locului începând căutările.

Deşi în stare de şoc, părinţii au reuşit să se mobilizeze şi au făcut legătura cu seara precedentă când, aflaţi la cumpărături într-un hipermarket din municipiu, fetiţa le-a cerut insistent să îi cumpere un ponei de jucărie. Părinţii au amânat achiziţia, fapt care a întristat-o teribil. În ziua următoare, profitând de un moment de neatenţie din partea educatoarei, micuţa a părăsit grădiniţei şi a plecat „la cumpărături”.

Potrivit oficialilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, dispariţia copilei a fost sesizată la ora 16.29, minora fiind găsită de către tatăl său după mai puţin de 20 de minute, într-un hipermarket situat la un kilometru distanţă. "Poliţiştii de proximitate au aplicat educatoarei un avertisment, pentru că a lăsat minorul nesupravegheat", a precizat sursa citată.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj, Marcel Lucaciu, ne-a declarat că fetiţa ar fi cerut educatoarea permisiunea să meargă la toaletă, pentru ca după câteva minute, educatoarea să constate stupoare că fetiţa nu este de găsit. „Au fost verificate înregistrările de pe camerele de supraveghere, care au dovedit că preşcolarul ieşise din curtea grădiniţei. La câteva minute, au ajuns şi părinţii, care şi-au amintit că în seara anterioară, aflaţi la cumpărături, fetiţa a cerut cu insistenţă să i se cumpere o jucărie. Tatăl a plecat într-un suflet la hipermarket, unde a constatat cu bucurie că bănuiala i s-a confirmat, copilul fiind în afara oricărui pericol. Părinţii nu au depus, deocamdată, nicio plângere", a spus reprezentantul ISJ Sălaj.
Contactată pentru a comenta acest incident, Florica Fanca, directorul Grădiniţei „Căsuţa cu poveşti”, ne-a replicat: „Ancheta a fost derulată de către organele abilitate şi s-au luat măsuri”.

Inspectorul general Maria Pop susţine că a primit cu îngrijorare veştile legate de nefericita întâmplare: „Nu ştim deocamdată ce s-a întâmplat cu exactitate, cum a fost posibil ca fetiţa să părăsească singură unitatea de învăţământ. Inspectorul de specialitate pentru învăţământ preşcolar a mers la grădiniţă pentru a face verificările ce se impun. A fost un şoc pentru mine să aflu că a reuşit să plece şi să parcurgă un traseu atât de lung şi deloc lipsit de pericole pentru un copil atât de mic. Ne bucurăm că nu a păţit nimic”. Oficialul Inspectoratului a adăugat că aşteaptă un raport al comisiei de disciplină din cadrul grădiniţei.

Contactat, directorul Grădiniţei "Căsuţa cu poveşti", Florica Fanca, a fost reţinută în declaraţii, confirmând că "organele abilitate au derulat o anchetă şi că s-au luat măsuri”.

Unii dintre părinţii copiilor care frecventează „Căsuţa cu poveşti” s-au arătat indignaţi şi cer conducerii grădiniţei să ia măsurile de rigoare. „Vreau să îmi ştiu copilul în siguranţă în orele în care stă la grădiniţă. Este strigător la cer ce s-a întâmplat! Copilul acela putea păţi orice, să cadă cadă într-o groapă, să fie lovit de maşină şi chiar să fie răpit”, a spus revoltată mama unui preşcolar.

Vă mai recomandăm:

Cum să-ţi pregăteşti emoţional copilul pentru noul an şcolar: cele mai eficiente tehnici pe care le are la îndemână un părinte

Creşă versus grădiniţă. Plusurile şi minusurile decisive pentru părinţii nehotărâţi în privinţa viitorului copilului

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite