Luptătorii din trupele speciale SIAS au raportat “Misiune îndeplinită!”. Au dus 100 de flori albe la căpătăiul colegului lor ucis în Timiş

Luptătorii din
trupele speciale SIAS au raportat “Misiune îndeplinită!”. Au dus 100 de flori
albe la căpătăiul colegului lor ucis în Timiş

Poliţiştii de la SIAS s-au dus la capela din Recaş unde a fost depus corpul colegului lor Cristian Amariei FOTO Facebook/Ministerul Afacerilor Interne

Pe pagina de Facebook a Ministerului Afacerilor Interne a fost postat un mesaj emoţionant cu o zi înainte de înmormântarea poliţistului Cristian Amariei, ucis în timpul unei intervenţii.

Iată întâmplarea povestită de pagina de Facebook a Ministerului Afacerilor Interne, în care au fost implicaţi cei de la Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale (SIAS).
 
La puţin timp după ce criminalul a fost prins, cei 15 luptători de la SIAS s-au strâns în jurul comandantului. 
 
- Băieţi, vă mulţumesc frumos! Vom pleca spre casă, dar nu înainte de a merge pe la Cristi. Trebuie să-i spunem că l-am prins.
 
- Merg eu să iau flori, spune lunetistul.
 
- Bun! Atunci, ne vedem cu toţii la capelă!
Lunetistul grupei pleacă spre Timişoara. Se opreşte în Piaţa Badea Cârţan şi merge la prima florărie care îi iese în cale.
- Bună ziua!
- Să trăiţi! îi răspunde un tânăr de aproximativ 30 de ani . L-aţi prins?
- L-am prins!
O tăcere apăsătoare se lasă între cei doi. După câteva secunde dialogul este reluat.
- Aş vrea 50 de flori. Să fie albe, vă rog frumos!
- Nici nu vă dădeam altă culoare. Albul reprezintă puritate şi reverenţă. Să ştiţi că tare om bun a fost Cristi. Vin imediat!
 
În timp ce acesta pregătea florile, rând pe rând cei din piaţă veneau către poliţist.
 
- Felicitări că l-aţi prins pe criminal şi condoleanţe pentru coleg! Să ştiţi că şi pe noi ne doare.
 
Cu greu îşi putea opri poliţistul lacrimile.
 
- Gata! Aveţi aici 100 de flori. 50 de la mine, 50 de la colega de vis-a vis.
 
- Cât mă costă?
 
- Să fiţi sănătoşi! Măcar atât să facem şi noi!
 
Pe drumul de întoarcere către Bucureşti, luptătorii de la trupele SIAS ne-au sunat şi ne-au rugat să transmitem următorul mesaj:
 
“MULŢUMIM PENTRU FLORI, TIMIŞOARA! CU RESPECT!”

PE ACEEAŞI TEMĂ:
 
 
 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: