VIDEO Cum s-a îmbolnăvit prima persoană din România cu coronavirus? Declaraţiile autorităţilor se bat cap în cap

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima persoană din România care a fost diagnosticată cu coronavirus a fost transportată joi dimineaţă, în jurul orei 3:00, la insititutul Matei Balş din Bucureşti cu „izoleta“, o autospecială aflată în dotarea Direcţiei pentru Situaţii de Urgenţă.

Zona în care se află locuinţa tânărului a fost împânzită azi-noapte de jandarmi şi poliţişti cu măşti pe feţe. Aceştia au pus o bandă pentru a asigura o zonă de protecţie în jurul locuinţei, pentru ca jurnaliştii să nu se apropie. 

De asemenea, personalul medical a intrat în curţile locuinţelor învecinate pentru a lua probe de la localnici. 

„Izoleta“ a plecat de la Craiova şi a ajuns la Prigoria în jurul orei 2,30. Autospeciala a intrat în curtea locuinţei în care se afla tânărul cu coronavirus, care a fost preluat şi transportat la Institutul Naţional „Matei Balş“ din Bucureşti. „Izoleta“ a plecat către Bucureşti la ora 3,00 dimineaţa. 

Localnicii erai destul de speriaţi şi nu au vrut să stea de vorbă cu jurnaliştii. 

Declaraţii contradictorii din partea autorităţilor 

Autorităţile au furnizat informaţii contradictorii. Secretarul de stat Raed Arafat şi ministrul Sănătăţii Victor Costache au anunţat miercuri seară că tânărul bolnav cu coronavirus a intrat în contact direct cu cetăţeanul italian de 71 de ani şi că a fost la o vânătoare împreună cu acesta. În schimb, în această dimineaţă, prefectul de Gorj, Cristinel Rujan, a anunţat că a fost vorba de un contact indirect. 

Virusul a fost contactat la o petrecere sau de la serviciu

Imagine indisponibilă

Primarul comunei Prigoria, Iuliana Iliescu, a anunţat, azi-noapte, că tânărul a participat la o petrecere organizată de patronul său în localitate, la care au mai fost încă 30 de persoane şi aici este posibil să fi contactat virusul. Omul de afaceri din Gorj deţine o unitate în Târgu Jiu de prelucrare a lemnului, dar este originar din satul Dobrana, unde a organizat o petrecere aniversară. Activitatea unităţii se desfăşoară într-un spaţiu deţinut de italian, fiind parteneri de afaceri. 

„Patronul băiatului a avut un eveniment în familie şi a invitat mai multe persoane, având în vedere că de origine este din satul Dobrana. Are foarte mulţi prieteni în acest sat. Petrecerea a avut loc duminică, din spusele dumnealor. Au participat în jur de 30 de persoane. O să începem să-i identificăm astăzi, pentru că informaţia ne-a parvenit ulterior. Tânărul din localitatea noastre susţine că nu a avut contact direct cu italianul. Lucurile se pot complica în localitate“, a spus primarul Iuliana Iliescu. 

Aceasta susţjne că mai este luată în calcul o variantă, ca virusul să fi fost contactat chiar de la locul de muncă, doarece italianul ar fi venit la societatea din Târgu Jiu cu care se ală în relaţii de afaceri. 

   

Tânărul a stat izolat în ultimele două zile la domiciliu, alături de alţi membri ai familiei, părinţi şi bunici, în timp ce iubita sa se află într-un apartament din Târgu Jiu. Toţi se află izolare: „Vom monitoriza populaţia. Astăzi vor mai veni doi cetăţeni din Italia. Va fi o monitorizare permanentă şi vom ţine legătura cu prefectura şi autorităţile. Nu avem foarte multe măşti pentru că au dispărut din  stoc. 

Pacienţi chinezi externaţi după ce s-au vindecat de coronavirus au fost testaţi din nou pozitiv. Explicaţiile specialiştilor

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite