Scandal sângeros în bar. Bărbat tăiat pe tot corpul VIDEO

Scandal sângeros în bar. Bărbat tăiat pe tot corpul VIDEO

Sursa arhivă

O persoană a ajuns la spital cu răni grave, înjunghiată în faţa unui bar din comuna dâmboviţeană Mărceşti. Alte trei persoane s-au ales şi ele cu răni destul de grave şi au fost îngrijite de medici. Conflictul pare să aibă la mijloc o supărare mai veche.

În urma cu mai multe luni, comuna dâmboviţeană Mărceşti a fost terorizată de o bandă de hoţi, din localitate, spun sătenii, care furau din gospodării tot ce era de valoare. Oamenii ştiu cine sunt autorii, la fel şi Poliţia, dar seara trecută, câţiva dintre ei s-au întâlnit în faţa unui bar şi s-a lăsat cu scântei.
 
Alcoolul le-a luat minţile, spun martorii la întreaga scenă, aşa că spiritele s-au încins. Cei implicaţi în altercaţie au mai avut probleme în trecut, atunci cand unii i-au acuzat pe ceilalţi că ar fi vinovaţi de mai multe furturi din gospodării. Una dintre victime a fost dusă la spitalul din Târgovişte în stare destul de gravă. 
 
„Tensiunea este bună, saturaţia este bună, deci totul e în regulă. Victima are multiple scoriaţii, tăieturi la nivelul spatelui şi am înţeles de la dânsul, pe timpul tansportului, că a primit un tip de lovituri cu pumnul la nivelul capului”, ne-a povestit asistenta din ambulanţa care l-a transportat pe rănit la spital. 
 
Agresorii ar putea fi acuzaţi de tentativă de omor, dacă medicii legişti vor stabili că victimei, aflată în stare gravă, i-a fost pusă viaţa în pericol.   
   
 
Tatăl unui tânăr, înjunghiat şi el, spune că fiul său stătea la bar liniştit când a fost prins în încăierare. „Era la bere şi el, nu ştiu care a fost treaba. E lovit şi el pentru că a fost altercaţie între ei aşa, au fost ceva lovituri între ei, nu ştiu”, spune bărbatul.
 
Foto C.S. 
 
Poliţia a dus la audieri mai mulţi tineri implicaţi în scandal.
 
„Pe fondul consumului de băuturi alcoolice, ar fi izbucnit un conflict spontan între patru bărbaţi. Ulterior, în conflict, ar mai fi intervenit părinţii unuia dintre cei implicaţi. Patru persoane au fost transportate la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe, faptă prevăzută de art. 193 din Codul Penal şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, faptă prevăzută de art. 371 din Codul Penal”, a precizat IPJ Dâmboviţa, într-un comunicat de presă.
 
Poliţiştii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările