Cum a reuşit să-l impresioneze Barbu Lăutaru pe marele compozitor Franz Liszt: „Dumnezeu te-a făcut artist şi tu eşti mai mare decât mine!“

Cum a reuşit să-l
impresioneze Barbu Lăutaru pe marele compozitor Franz Liszt: „Dumnezeu te-a
făcut artist şi tu eşti mai mare decât mine!“

Barbu Lăutaru. FOTO www.wikipedia.org

În anul 1847, compozitorul şi pianistul Franz Liszt se afla în turneu în Moldova. La o întâlnire avută cu boierii moldoveni, a improvizat un marş unguresc, pe care Barbu Lăutaru l-a reprodus cu uşurinţă, impresionându-l pe Liszt.

Barbu Lăutaru, pe numele său real Vasile Barbu, s-a născut la Iaşi în anul 1780. Acesta provenea dintr-o familie de moldoveni lăutari, devenind la rândul său un cântăreţ a cărui faimă a dăinuit până în zilele noastre. Fiind staroste al lăutarilor din Moldova, Barbu Lăutaru a fost unul dintre cei mai cunoscuţi cântăreţi de muzică populară din România, având o contribuţie importantă în formarea şi îmbogăţirea muzicii populare de tip lăutăresc.

Acesta a avut mai multe turnee în ţările române, însă una dintre marile sale realizări este faptul că a reuşit să-l impresioneze cu muzica sa până şi pe compozitorul austriac Franz Liszt. Întâlnirea dintre cei doi a avut loc în anul 1847, când cunoscutul compozitor şi pianist se afla în turneu prin Moldova.

„După acestea Liszt fiind invitat seara la boierul Alecu Bals, acesta chemă şi taraful de lăutari al lui Barbu, spre a arăta lui Liszt ce soi de musică era obicinuit în Moldova. În ziarul francez <<La vie Parisienne>> sub direcţia lui Marcelin, Paris 1874, nr. 48 din 28 Noembrie, găsim următoarea descriere interesantă despre impresia pe care taraful lui Barbu Lăutarul o făcu asupra marelui musicant: Aceştia erau ţiganii din Iaşi şi căpetenia lor se numea Barbu Lăutarul. Toţi purtau anterie mari strânse la piept, legate cu brâe, cu căciuli de piele de miel şi opinci. Pletele lor lungi şi groase le cădeau pe umere; căpetenia lor Barbu era bătrân, barba sa căruntă împletită în două cădea până la piept şi sub caciula ce acoperea fruntea sa se vedeau strălucind ochii săi plini de inteligenţă şi când intrară în casă, toţi puseră mâna la piept şi se închinară până la pământ; li se dădu apoi şampanie”, a arătat Teodor Burada în articolul „Cronica muzicală a oraşului Iaşi”, publicat în revista „Convorbiri literare”.

La această întâlnire a luat parte şi poetul Vasile Alecsandri. Instrumentele lăutarilor din taraful lui Barbu Lăutaru erau o violină, un nai, o cobză şi un instrument ce semăna cu o mandolină. Bătrânul lăutar i-a pus pe ucenicii săi să cânte un marş naţional, ce i-a făcut pe toţi boierii aflaţi în sală să arunce cu galbeni în paharul său. Barbu Lăutaru a continuat cu mai multe cântece ţigăneşti, timp în care Liszt în asculta cu foarte mare atenţie.

„Liszt asculta mereu, rezemat pe un scaun de stejar, mânca cu ochii pe lăutari. Şi uneori nervii lui simţeau sguduituri care se oglindeau pe faţa sa cea iscusită. Când ultimul acord se auzi, el îşi apucă mâinile şi pieptul său apăsat avu un suspin de uşurare.

- Ah! cât e de frumos! - zise el.

Toţi boerii bătură din palme, Liszt luă din buzunarul său un pumn de galbeni şi turnându-i în paharul lăutarului îi zise:

- Să bem amândoi, lăutarule!

Amândoi ciocniră paharele. Liszt era atât de impresionat încât tremura când deşerta pe al său. În fundul sălii boerii deprinşi cu aceste curioase melodii, vorbeau între dânşii, punând după fiecare bucată câţiva galbeni în paharul minunatului lăutar.După câteva momente Liszt se sculă şi îndreptându-se către lăutar, îi zise:

- Barbule, m'ai făcut să cunosc musica ta; am să te fac să cunoşti pe a mea.

Bătrânul lăutar, drept răspuns, puse mâinile la piept şi se înclină până la pământ. Liszt se puse la clavir în mijlocul unei tăceri ce se făcu deodată. Lăutarul cu scripca în mână, asculta cu luare aminte, fără a pierde din vedere pe tainicul musicant”, a mai scris acelaşi Teodor Burada.

Franz Liszt a cântat un marş unguresc. În timp ce boierii se uitau cu nepricepere la el, Barbu Lăutaru urmărea cu atenţie fiecare notă. După ce pianistul austriac şi-a terminat reprezentaţia, lăutarul ieşean i-a oferit un pahar de şampanie şi i-a cerut să-i permită să cânte şi el aceeaşi melodie. Liszt i-a permis lui Barbu Lăutaru să cânte acelaşi cântec, deşi l-a privit cu neîncredere.

„Lăutarul se întoarse către taraful său şi după ce puse scripca la gât începu a cânta marşul unguresc. Nimic nu fu uitat, nici trilurile, nici arpegiile, nici variaţiunile cu notele repeţite, nici acele adorabile treceri din semiton în semiton, care-i sunt atât de obişnuite pentru a reveni la întâiul său motiv. Barbu Lăntaru cânta cu amănunţime pe scripca sa toată improvisaţiunea pianistului, ce asculta înspăimântat opera ce cu un moment mai înainte o cântase pe clavir pentru întâia dată şi pe care poate o şi uitase. Taraful său îl urma cu precisiune, observând nuanţele şi uitându-se drept la Barbu carele mergea cu cântecul înainte, străpungând inima lui Liszt. Când se sfârşi cântecul, Liszt se sculă deodată şi mergând drept la bătrânul Barbu, îl sărută călduros, apoi luând după vechiul obicei paharul cu şampanie, îl întinse, zicându'i:

 - Bea Barbule Lăutar, stăpânul meu, bea, căci Dumnezeu te-a făcut artist şi tu eşti mai mare decât mine!”, a mai menţionat Teodor Burada.

Barbu Lăutaru avea să moară la Iaşi, la data de 18 august 1858.

Alte ştiri pe această temă:

Alexandru Cercel, povestea unui rapsod care a luptat în Primul Război Mondial. Cânta la nunţi de la 8 ani

Povestea Zarazei, cea mai curtată prostituată din Micul Paris. Cum a ucis-o amorul nebun pe ţigăncuşa faimoasă

Viaţa tumultuoasă a primul poet moldovean recunoscut de critici. Poeziile lui au devenit şlagăre lăutăreşti

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: