Zeci de amenzi, aplicate la Feteşti pentru infracţionalitate stradală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Razie la Feteşti FOTO Adevărul
Razie la Feteşti FOTO Adevărul

Zeci de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate în numai 2 ore de poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Feteşti, în cadrul unei acţiuni de prevenire a infracţionalităţii stradale, riscului rutier precum şi respectarea măsurilor anti Covid-19.

Astfel, în urmă cu două zile, în intervalul orar 14.00 – 16.00, poliţişti din structurile de ordine publică, poliţie rutieră şi investigaţii criminale au desfăşurat o acţiune pe raza municipiului Feteşti şi a celor 5 comune arondate. 

Controlul a avut ca scop prevenirea şi combaterea oricăror fapte de natură penală sau contravenţională, un accent deosebit fiind pus pe verificarea modului în care se respectă prevederile legale instituite pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Pe parcursul activităţilor au fost controlate în trafic 40 de autovehicule şi legitimate 76 de persoane.

De asemenea, au fost aplicate 39 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 7.000 de lei, fiind reţinut 1 permis de conducere şi retrase 2 certificate de înmatriculare.

Vă mai recomandăm şi:

Cine este Ana Maria Mărgean, câştigătoarea celui de-al 11-lea sezon „Românii au talent” VIDEO

Povestea româncei căpitan de vas pe tancurile petroliere. Sentimentul trăit în Triunghiul Bermudelor

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite