Copilul electrocutat în staţia CFR Feteşti, supus unui transplant de piele

Copilul electrocutat în staţia CFR Feteşti, supus unui transplant de piele

Băiatul de 12 ani electrocutat în triajul staţiei CFR Feteşti, după ce s-a urcat pe un vagon, suferind arsuri pe aproape 80% din suprafaţa corpului, supus unui prim transplant de piele.

Ştiri pe aceeaşi temă

Băiatul a fost supus primului transplant de piele, pielea folosită pentru acoperirea defectelor rămase în urma arsuriilor fiind recoltată din zonele rămas nearse, transmite news.ro.

Conform medicilor, intervenţia a vizat aproximativ 30% din suprafaţa arsă, dar sunt şi câteva zone care se vor  vindeca fără operaţii.
 
”Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Barbu Catargiu al judeţului Ialomiţa au fost solicitaţi să intervină pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă, generată de producerea unei electrocutări a unui copil în vârstă de 12 ani, care s-a urcat pe vagonul unui tren, în gara din municipiul Feteşti”, a transmis, joi seară, pe 13 mai, ISU Ialomiţa.
 
Sursa citată a precizat că victima a fost găsită căzută lângă vagon, conştientă, cooperantă, însă prezenta arsuri de gradul II, pe aproximativ 80% din suprafaţa corpului.
 
Copilul a fost monitorizat de echipajele medicale de la locul intervenţiei, ulterior a fost preluat de echipajul elicopterului SMURD şi transportat la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Grigore Alexandrescu din Bucureşti.
 

Vă recomandăm să citiţi şi:

 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările