Medicii de familie, mai scandalizaţi ca niciodată: „Suntem trimişi în prima linie, iar eu de astăzi nu mai am măşti!“

Medicii de familie, mai scandalizaţi ca niciodată: „Suntem trimişi în prima linie, iar eu de astăzi nu mai am măşti!“

Pacienţii care au probleme din afara sferei Covid-19 au rămas doar în grija medicilor de familie, care se simt mai expuşi decât oricând FOTO: arhiva

După închiderea, începând de marţi, 24 martie, a tuturor policlinicilor din România, medicii de familie rămân singurul sprijin pentru pacienţi. Sunt, însă, total lipsiţi de protecţie, anunţă aceştia. Nu mai au de unde să cumpere ce le trebuie, iar oficialii îi anunţă că statul le va vinde echipamentele de protecţie.

Ştiri pe aceeaşi temă

De astăzi, pacienţii nu se mai pot prezenta în policlinici, fie ele de stat sau private, presiunea pe medicii de familie fiind de acum enormă. Aceştia au transmis o scrisoare deschisă către ministrul Sănătăţii, semnalând că au fost trimişi în prima linie, dar că sunt total descoperiţi. Dr. Mădălina Jianu, secretarul Societăţii Medicilor de Familie Olt, spune că a primit un răspuns de la consiliera pe probleme de Sănătate a preşedintelui statului,Loreta Păun, care i-a transmis că le vor fi trimise echipamente prin intermediul DSP, echipamente pe care, însă, vor fi nevoiţi să le plătească.

„Uniunea Patronatelor Independente din Medicina de Familie a făcut o adresă care se numeşte Negljenţa Ucide, semnată de noi, medicii de familie.  Este foarte îngrijorător, pentru că noi, medicii de familie, nu mai avem echipamente de protecţie, nu mai avem medicamente, suntem în linia întâi, cu atât mai mult acum, că s-au închis ambulatoriile. Toţi vor fi trimişi la noi, să dăm medicamente, nu ştim dacă va trebui să dăm şi insulina, habar nu avem cum să facem şi lucrurile astea, plus că toate consultaţiile sunt neplătite. Am văzut că este un proiect prin care să facem consultaţii la distanţă, prin telefon, prin whatsapp, dar neplătite“, spune dr. Jianu, menţionând că se simte, practic, abandonată, ca şi colegii săi, pe frontul luptei împotriva Covid-19. Medicul spune că au nevoie, medicii de familie, rapid de echipamente de protecţie, pe care nu le pot cumpăra nici cu banii lor, pentru că nu le găsesc, dar au nevoie şi de plata consultaţiilor pe care sunt obligaţi să le facă prin telemedicină, aceştia plătind, la rândul lor, alţi oameni din sistem care nu pot lucra fără salariu. „Noi suntem trimişi în prima linie, iar eu, practic, de astăzi nu mai am măşti, mai am ceva mănuşi şi substanţe dezinfectante, dar nu pentru multă vreme“, a mai spus medicul.

Îşi fabrică măşti din bumbac şi le adaugă filtru din saci pentru aspirator

Medicul de familie Mădălina Jianu are în monitorizare inclusiv persoane sosite din străinătate şi autoizolate la domiciliu, cum au, de altfel, toţi colegii săi. Dacă pe aceştia îi „consultă“ la telefon, pe pacienţii care vin efectiv în cabinet, e drept, mai puţini în ultimele zile, va fi obligată să-i ţină de acum la distanţă.

„Având în vedere că eu nu mai am mască de protecţie, nu, nu îl mai ating. Ceilalţi colegi, care mai au, poate, câte ceva, o mai pot face. Dar eu nu mai pot. Ce variantă am? Este o variantă, care nu prea este corectă, de a ne fabrica nişte măşti din bumbac 100%, având la interior nişte straturi de bumbac şi nişte filtre din sacii de la aspirator, dar ele au doar protecţie bactericidă, nu şi pentru virusuri. Comunicăm doar prin telefon şi atât. Eventual, dacă vin, aşteaptă la uşă, vorbim la o distanţă de 2 metri…“, a declarat medicul, care semnalează că în această fază, în care răspândirea virusului a devenit comunitară, pericolul poate veni de oriunde. Din acest motiv medicii de familie cer urgent testarea în masă, avertizând că inclusiv ei se pot transforma în vectori de transmitere a virusului.

Medicii de familie nu ştiu, însă, nici cum îi vor putea „consulta“ prin telefon pe pacienţii care nu vor mai ajunge la cabinet, pentru că procedurile în continuare lipsesc.

„Are o patologie respiratorie, iar eu ar trebui să-l consult şi poate are nevoie de antibiotic. Cum îi dau eu prin telefon, dacă nu l-am consultat? Adică l-am consultat prin ceea ce mi-a relatat verbal, dar eu nu m-am uitat în gură, nu…“, îşi pune medicul o serie de întrebări care ar trebui să-şi găsească răspuns în reglementările aflate la acest moment în stadiul de proiect.O problemă mare va fi şi cea a pacienţilor care până acum nu au mai beneficiat de o primă reţetă şi de scrisoare medicală din partea unui medic specialist. Dacă pentru continuarea tratamentului pentru o boală cronică medicii de familie vor fi „împuterniciţi“ să elibereze reţetă, odată închisă activitatea în ambulatorii, pentru pacienţii încă nediagnosticaţi acest lucru nu este posibil, chiar dacă medicii de familie au suspiciunile lor şi în mod normal, pentru că nu pot prescrie tratament specific, i-ar trimite pe pacienţi la specialist.

Medicul de familie Mădălina Jianu avertizează că este trimisă alături de colegi în luptă fără o  minimă măsură de protecţie FOTO: Facebook/CMI Mădălina Jianu

Chiar lipsa de reacţie rapidă a autorităţilor, singurele în măsură să limpezească lucrurile, este o mare problemă pentru medicii de familie, care prin diversele structuri profesionale au întocmit şi o listă scurtă cu şase întrebări încă fără răspuns. Iată care sunt acestea:

1. Cum se acordă practic serviciile fără card? Sistemul informatic a solicitat toată săptămâna cardul deşi decretul este în vigoare de luni după amiază.

2. Cum functioneaza reţetele electronice? În continuare sistemul are ore când nu funcţioneaza şi reţetele nu se pot trimte pe e-mail pacienţilor.

3. Când se introduc consultatiile la distanţă/ telemedicina? Asteptăm de 5 zile (n.r. – între timp s-au mai adăugat câteva) decizia CNAS pentru modificarea pachetelor de servicii medicale şi contractului-cadru.

4. Cum si când se vor lega sistemele de telemedicină de SIUI pentru consultaţiile la distanţă? Poate sustine SIUI şi presiunea pusă de aceste sisteme?

5. Când se vor putea trimite concediile medicale prin e-mail / electronic pacienţilor sau angajatorilor? Suntem solicitaţi de pacienti care au terminat carantina sau izolarea de 14 zile şi vin la cabinet doar pentru eliberarea formularului de concediu pe baza adeverinţei de la DSP.

6. Cine va acorda servicii medicale pacienţilor medicilor de familie care se vor infecta cu coronavirus şi vor trebui să intre în izolare la domiciliu?


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: