Drăgaica sau Sânziana, zeiţa tumultuoasă şi fertilă. De ce se îmbrăcau fetele din Muntenia, odinioară, în haine bărbăteşti
0
Obicei vechi, astăzi aproape dispărut, Drăgaica este cea care protejează holdele, dă rod femeilor, dă semnul că e timpul secerişului. Fetele în prag de măritiş o aleg pe cea mai frumoasă şi pornesc spre câmp, cu voioşie, îndeplinind ritualul de leac.
Drăgaica a fost, la origini, o divinitate agrară, spune etnograful Muzeului Judeţean Olt, Claudia Balaş. Cunoscută sub acest nume în Oltenia, Munteania, Dobrogea , sudul şi centrul Moldovei, sau ca Sânziana în Banat, Transilvania, Maramureş şi Bucovina, este cea care „se naşte la 9 martie, ziua morţii Babei Dochia, şi creşte şi se maturizează miraculos până la 24 iunie, ziua solstiţiului de vară în calendarul Gregorian, când înfloreşte planta ce-i poartă numele, Drăgaica sau Sânziana“, spune etnograful, amintind că este aceeaşi cu Diana şi Iuno la romani, sau Hera şi Artemis la greci.
La români, astăzi, ca şi în cazul altor sărbători, se suprapune cu una religioasă, deosebit de importantă şi ea: Naşterea Sf. Ioan Botezătorul.
„Fata care a întruchipat Drăgaica nu se poate mărita decât după trei ani“
În vechime, de Drăgaică era mare sărbătoare-n sat. Fetele aflate în pragul măritişului o alegeau pe cea mai frumoasă dintre ele, care avea s-o întruchipeze pe Drăgaică. Obiceiul este pentru prima dată, spune etnograful Claudia Balaş, descris de Dimitrie Cantemir, care nota:
„În acea vreme a anului când încep să se coacă semănăturile, toate fetele ţăranilor din satele învecinate se adună şi o alaeg pe cea mai frumoasă dintre ele, căreia îi dau numele de Drăgaica. O petrec pe ogoare cu mare alai, o gătesc cu o cunună împletită cu spice şi cu multe basmale colorate şi-i pun în mâini cheile de la jitniţe. Drăgaica aceasta, împodobită în acest chip, se întoarce de la câmp spre casă cu mâinile întinse şi cu basmalele fluturând în vânt, de parcă ar zbura, şi cutreieră toate satele din care s-a adunat lume s-o petreacă câmtând şi jucând laolaltă cu toate tovarăşele ei de joc, care-o numesc foarte des sora şi mai–marea lor în cântecele alcătuite cu destulă iscusinţă. Fetele din Moldova doresc din toată inima să aibă parte de această cinstire sătească, deşi în cântecele lor spun mereu, după datină, că fata care a întruchipat Drăgaica nu se poate mărita decât după trei ani”.
Sânzienele din zilele noastre. Fotografia „Selfie“ a lui Valeru Ciurea a primit premii la saloanle de profil
Nu mult timp mai târziu, Anton Maria del Chiaro descrie la rândul său ce constatase, legat de aceeaşi zi de 24 iunie, în Muntenia:
„Câteva fete se îmbracă bărbăteşte, iar una dintre ele, rămânând însă în haine de fată, ţine în mână o sabie goală şi colindă în felul acesta ca să strângă bani, pe la casele boierilor, jucând şi reprezentând pe Irodiada şi pe călăul Sf. Înainte Mergător. Acea fată care joacă cu sabia în mână e numită la români Drăgaică”.
Numai că toate aceste obiceiuri se pierd în cea mai mare parte, în a doua jumătate a secolului XX, rămând, în schimb, în tradiţia populară interdicţiile care marchează această zi.
Soarele se odihneşte pe cer, cucul încetează să mai cânte
În această zi nici astăzi nu se lucrează, fie pentru că oamenii mai cred în puterile Drăgaicei, fie pentru că respectă, mai degrabă, sărbătorea religioasă asociată. Cert este că în vechime se credea că în această zi şi soarele se odihneşte, obosind pe cer, aşa că „încremeneşte“, strălucind cu putere. Cucul încetează să mai cânte, florile îşi pierd mirosul, ziua începe să se scurteze iar noaptea să crească. Cei care îndrăznesc să nesocotească această zi vor fi aspru pedepsiţi. Drăgaica va stârni vârtejuri şi vijelii, va duce grindina şi va lăsa florile fără miros.
Foarte aproape de Sărbătoarea Rusaliilor, şi Drăgaica este dominată de amestecul dintre bine şi rău, dintre cele două lumi. Este perioada în care se fac şi se desfac vrăji, dar se şi vindecă. Femeile culeg, chiar şi astăzi, sânzienele, care acum înfloresc, folosindu-le ca leac în durerile de spate, purtându-le la cingătoare spre a rămâne gravide, pentru protejarea hainelor de molii, sau chiar pentru vrăji, pentru „descântece de întors inima“. În vremea în care ritualul încă se mai păstra, fetele porneau cu Drăgaica în frunte purtând un steag împodobit cu panglici colorate şi bijuterii, dar şi cu o cruce, pelin, usturoi şi flori de sânziene, spre alungarea spiritelor rele.
Femeile de la sat mai culeg astăzi, de Drăgaică, florile vindecătoare FOTO: Claudia Balaş
„Totodată, obiceiul reprezenta un demers magic menit să ajute coacerea, maturizarea în bune condiţii a bobului, pregătind astfel începutul seceratului. Drăgaica reprezintă o tipică formă de magie prin analogie şi deopotrivă prin contact. Bobul trebuia să se împlinească, să se maturizeze asemenea fetelor aflate în pragul căsătoriei şi care, tocmai în acest scop, străbăteau holdele, cărora le transmiteau astfel condiţia, statutul lor“, spune etnograful.
Drăgaicele „jucau“ hainele copiilor, iar aceştia erau trecuţi prin coroniţe de sânziene
Fetelor care însoţeau Drăgaica, asemeni căluşarilor, li se atribuiau puteri extraordinare. Steagul purtat, ca şi cel din jocul bărbătesc, avea virtuţi vindecătoare. Tinerele femei le dădeau drăgaicelor hăinuţele celor mici să le poarte la steag şi astfel copiii să fie feriţi de rele sau vindecaţi de boli de care deja sufereau. „În anumite sate de la noi, din Olt, se împleteau coroniţe din sânziene, de dimensiuni ceva mai mari, prin care erau trecuţi copiii mici, cu acelaşi rost“, mai spune Claudia Balaş.
De la seceratul holdelor, la dispariţia din viaţa efemeră
În acelaşi ritual, în anumite zone Drăgaica sau Sânziana purta şi o secere sau o coasă, explicaţia specialiştilor fiind dublă: „Apariţia coasei nu poate avea altă semnificaţie în acest străvechi obicei decât secerarea (omorârea) plantelor care şi-au împlinit menirea parcurgând drumul de la sămânţa semănată la sămânţa recoltată. De aici până la reprezentarea morţii cu coasa în spate cu care seceră neâncetat vieţile omeneşti este numai un pas. Moartea cu coasa este simbolul introducerii omului în marele ritm al naturii: omul este o sămânţă care germinează, creşte, se înmulţeşte şi moare“, mai spune etnograful.
Dacă astăzi fetele mai pornesc spre holde, cu braţele pline de spice, îmbrăcate în ii tradiţionale şi împodobite cu basmale colorate sau panglici doar în faţa reporterilor şi a cameramanilor, la sat încă se mai păstrează credinţa că ziua trebuie să rămână una de odihnă, că sânzienele (florile) au virtuţi curative, prin urmare se mai culeg şi astăzi, 24 iunie fiind de asemenea ziua în care se organizează bâlciuri tradiţionale.
Se încarcă comentariile...
