Un tânăr de 18 ani, internat la Spitalul de Psihiatrie Voila, abuzat sexual de un asistent medical. „Suntem îngroziţi”

Un tânăr de 18 ani, internat la Spitalul de Psihiatrie Voila, abuzat sexual de un asistent medical. „Suntem îngroziţi”

Asistentul medical incriminat este unul dintre cei mai vechi angajaţi din spital

Tânărul în vârstă de 18 ani suferă de o afecţiune psihică „majoră” şi urma să se externeze din Spitalul de Psihiatrie Voila din Câmpina, în data de vineri 13 mai 2022.

Ştiri pe aceeaşi temă

În noaptea de joi spre vineri, băiatul a fost vizitat în salon de către un asistent medical, care ar fi profitat de starea lui şi l-a abuzat sexual.

Fapta a ieşit la iveală vineri dimineaţă, atunci când părinţii tânărului au venit la spital pentru externare. Băiatul a fost cel care le-a povestit ce păţise în timpul nopţii.

Potrivit unor surse apropiate de anchetă, angajatul spitalului a intrat în salonul băiatului şi l-a invitat într-un oficiu al asistenţilor. Aici s-ar fi petrecut totul. Nu este clar la acest moment dacă este vorba despre un viol sau doar despre o agresiune sexuală.

Reprezentanţii Spitalului de Psihiatrie Voila au anunţat autorităţile imediat ce au aflat despre ceea ce se întâmplase cu tânărul pacient, iar în cauză a fost deschis dosar penal.

Irina Minescu, managerul spitalului, a declarat că asistentul medical incriminat ”nu este angajat de ieri”, ba din contră, este unul dintre cei mai vechi salariaţi, cu o vechime în muncă de 13, 14 ani.

”Suntem dezamăgiţi şi îngroziţi că s-a putut întâmpla aşa ceva. Aşteptăm rezultatul anchetei de la poliţie, iar noi am făcut ancheta noastră internă”, a precizat dr. Irina Minescu.

Potrivit acesteia, asistentul acuzat că a abuzat sexual un pacient cu afecţiuni psihice, a intrat în concediu medical, acesta urmând să fie audiat de poliţişti.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările