Trupul neînsufleţit al lui Mircea Ionescu Quintus, depus la o biserică din Ploieşti. Înmormântarea va avea loc luni FOTO VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Diana Frincu
FOTO Diana Frincu

Funeraliile seniorului liberal Mircea Ionescu Quintus vor avea loc luni, la Ploieşti. Trupul neînsufleţit a fost depus duminică la Biserica Buna Vestire din Ploieşti, situată în imediata apropiere a casei unde a locuit Mircea Ionescu Quintus. La ora 18.00 au venit Ludovic Orban şi Raluca Turcan.

UPDATE ORA 20.30 Ludovic Orban a spus că fostul lider liberal trebuie să rămână un exemplu de modestie şi bun simţ. ”Ne-a părăsit preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, ne-a lăsat plini de durere. Practic, a plecat dintre noi un om remarcabil, un om mare, un om care toată viaţa lui a impus prin modestie, prin simplitate, prin bun-simţ, prin calităţi general umane deosebite. Noi, ca liberali, trebuie să îl avem ca model, să ducem mai departe toate lucrurile pe care ne-a învăţat să le facem, să iubim România aşa cum a iubit-o Mircea Ionescu Quintus şi să susţinem cu tărie şi caracter ideile şi valorile liberale”, a afirmat Orban, citat de News.ro.

Pe parcursul zilei, zeci de persoane au trecut pe la biserică pentru a-i aduce un ultim omagiu fostului preşedinte de onoare al PNL. De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis, premierul Mihai Tudose, reprezentanţi ai MAI, dar şi ai PSD Prahova au trimis coroane de flori în semn de omagiu fostului lider liberal.
 

UPDATE ORA 18.00 Ludovic Orban şi Raluca Turcan au venit duminică seara la Biserica Buna Vestire din Ploieşti.
 

UPDATE ORA 16.05 Până la această oră, printre cele mai cunoscute persoane care au venit la Ploieşti pentru a-şi aduce omagiile s-au numărat Valeriu Stoica şi Eduard Hellvig. De asemenea, Ludovic Orban a anunţat că va sosi şi el în această seară.

Trupul seniorului liberal a fost adus duminică, în jurul orei 12.30, iar ploieştenii au început să vină la biserică pentru a aduce coroane de flori. Cu puţin timp în urmă, la biserica Buna Vestire a sosit şi Viorica Quintus (91 de ani) soţia liberalului. Era vizibil afectată; de altfel, a intrat în biserică doar după ce a fost ajutată de rude.

raluca turcan si ludovic orban foto diana frincu


Preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, în vârstă de 100 de ani, a încetat din viaţă vineri, 15 septembrie 2017. Înmormântarea va ave loc luni, 18 septembrie, în Ploieşti.

Vom reveni cu amănunte.

pregatiri inmormantare Quintus foto Diana Frincu
pregatiri inmormantare Quintus FOTO Diana Frîncu
quintus inmormantare foto diana frincu
quintus foto diana frincu
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite