Mircea Cosma a fost validat în funcția de președinte al Consiliului Județean Prahova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul Prahova a validat, marți dimineață, noul mandat de președinte al Consiliului Județean Prahova, obținut de către candidatul USL Mircea Cosma, cu un procent de 47,66% din numărul voturilor de la alegerile din 10 iunie.

Mircea Cosma va depune jurământul după rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii de validare a noului mandat, în ședință publică, în fața președintelui Tribunalului Prahova și a prefectului județului.

Citiți și:

Mircea Cosma a câștigat un nou mandat la șefia CJ Prahova

USL a câștigat Ploieștiul și Prahova

Mircea Cosma a fost reales în funcţie cu 197.541 voturi valabil exprimate (47,66%), urmat de către democrat-liberalul Adrian Dobre, care a obţinut 141.976 voturi (34,25%).

În paralel, la judecătoriile din județ sunt în curs de desfășurare validările pentru primarii din județ, proceduri care vor continua inclusiv săptămâna viitoare. Deocamdată, nici Iulian Bădescu, edilul din Ploiești nu a fost, încă, validat.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite