Piteşti: Se simţea singur şi şi-a pus capăt zilelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Supărat că rudele nu îi sunt alături şi nu îi înţeleg suferinţa, un tânăr de 21 de ani a decis să-şi pună capăt zilelor aseară.

 Mădălin Dumitru Iubitu, din comuna Uda locuia împreună cu sora sa, mai mare cu trei ani, într-un apartament din cartierul Craiovei. Tânăra a fost cea care l-a găsit fără suflare aseară şi a anunţat imediat ambulanţa, în speranţa că fratele său mai poate fi salvat. Din păcate, când au ajuns medicii tânărul era deja mort.

“Am găsit un bărbat, în vârstă de 21 de ani, decedat, cu semnele morţii instalate deja. Din păcate prea târziu să mai putem interveni”, a declarat dr. Luminiţa Paul, medic Serviciul Judeţean de Ambulanţă Argeş.
 
Tânărul a fost găsit spânzurat în apartament, unde anchetatorii au mai găsit şi un bilet de adio scris de Mădălin cu câteva minute înainte să se sinucidă şi un flacon gol de medicamente.

“Nu mai pot să rezist. Mi-e din ce în ce mai rău. Am datorii peste datorii. Nu mai pot. N-am cum să plătesc, decât aşa. Nu am pe nimeni pe lumea asta, m-aţi părăsit toţi. Ştiu ce fac, dar nu am de ales. Vreau să merg la Dumnezeu să-i spun durerea mea.”, a scris tânărul în biletul lăsat rudelor.

Poliţiştii nu au nicio îndoială că tânărul s-a sinucis. “Tânărul se pare că avea mai multe probleme, nişte datorii pe care nu şi le putea achita şi nişte probleme personale despre care nu a specificat în mod deosebit, însă a specificat faptul că suferea de foarte mult timp şi că nimeni nu-i era alături. ”, a declarat agent Laura Folea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Argeş.

Rudele cred că băiatul avea o relaţie cu sora sa mai mare, după ce au surprins o discuţie între cei doi. “Să nu te mai culci cu el, să te culci cu mine. Şi de aici a plecat toată treaba. Ca să ştii şi tu. Ei au avut ceva împreună şi eu de aia nu am vrut să-i mai ţin.  Nu prea vorbea chiar aşa, un copil mai domol, mai calm. A mai luat nişte pastile o dată.”, a spus mătuşa băiatului.  
   
Trupul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală acolo unde se va efectua autopsia.         

Piteşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite