Parcări noi şi asfaltări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia Domeniului Public Piteşti lucrează la amenajarea a 170 de noi locuri de parcare în paralel cu realizarea unor lucrări de refacere a carosabilului în zonele în care s-au desfăşurat lucrări ISPA la reţelele de apă şi canalizare ale Piteştiului.

Una dintre problemele care-i stresează de ani buni pe şoferii piteşteni şi care se acutizează, parcă, pe zi ce trece este insuficienţa locurilor de parcare. Paradoxal, zona centrală pare să sufere cel mai tare, asta în condiţiile în care parcarea supraetajată (cu plată) din imediata vecinătate a Bisericii Mavrodolu stă pe jumpătate goală. Probleme sunt şi în cartiere, în ciuda celor peste 200 de noi locuri de parcare date în folosinţă anul acesta. Acestora li se vor adăuga, până la sfârşitul lunii viitoare, alte 170.

O echipă a Administraţiei Domeniului Ppublic lucrează de zor lângă blocul C3 din Găvana 3 unde,  în cel mult trei săptămâni, vor fi date în folosinţă 100 de noi locuri de parcare. Pe strada Florilor, în spatele Şcolii generale nr. 10, o altă echipă ADP  munceşte  la amenajarea a 30 de  noi locuri de parcare ce ar trebui să fie gata peste o lună. Ceva mai devreme, în aproximativ două săptămâni, vor fi date  în folosinţă şi noile locuri de parcare de lână blocul 78  din Trivale, unde lucrările sunt în plină desfăşurare.

 “Dacă punem la socoteală şi parcările la care lucrăm în prezent,  putem vorbi de 400 de noi locuri create anul acesta, care ar trebui să mai rezove, măcar parţial, problemele şoferilor.”, spune Doru Iliescu, directorul Administraţiei Domeniului Public Piteşti.

Pe unde se mai mişcă lucrurile

Majoritatea străzilor  în care s-au făcut intervenţii prin programul ISPA, (34 de kilometri de reţea de apă şi alţi 34 de canalizare) sunt pline de tranşee sau , în cel mai fericit caz, doar uitate neasfaltate. Sunt, însă, şi  zone în care piteştenii pot răsufla uşuraţi. Pe Schitului, lucrările ISPA începute în urmă cu 5 ani s-au încheiat în cele din urmă iar strada a fost, în sfârşit, reabilitată. Autorităţile locale dau asigurări că, în cel mult trei săptămâni, străzile afectate de astfel de lucrări vor fi  refăcute în proporţie de 80%. Printre priorităţi se numără şi Bulevardul Eroilor. În plină desfăşurare sunt, în aceste zile, lucrările de asfaltare în zona Podul Viilor.
 



 



Piteşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite