Explozie de COVID-19 în Argeş. Mare târg din judeţ, fără apă şi săpun, dar cu sute de clienţi la maţe fripte şi pastramă

Explozie de COVID-19 în Argeş. Mare târg din judeţ, fără apă şi săpun, dar cu sute de clienţi la maţe fripte şi pastramă

Grătarele sfârâie în târgul săptămânal de la marginea Piteştiului. Foto: Instituţia Prefectului Argeş

Evoluţia cazurilor COVID-19 e îngrijorătoare în Argeş, judeţul care marţi a figurat cu 93 de noi cazuri (cea mai mare creştere din ţară), iar miercuri a înregistrat un nou bilanţ de speriat: 87 de alte infectări.

Ştiri pe aceeaşi temă

Numărul de infectări a crescut constant în judeţ în ultimele săptămâni, dar apar focare şi în locuri în care situaţia a fost ţinută până acum sub control. Există cazuri de infectări în 91 din cele 102 localităţi ale Argeşului, iar în centrele DGASPC Argeş sunt două focare de COVID-19.
 
Zilnic se aplică sute de sancţiuni pentru nepurtarea măştii, iar judeţul stă pe un butoi de pulbere şi din cauza condiţiilor precare de igienă din unele spaţii în care funcţionează unităţi de alimentaţie publică. Târgul săptămânal de la marginea Piteştiului, spre exemplu, pe care autorităţile locale au insistat să-l deschidă şi unde piteştenii vin, printre altele, să mănânce, la terase, mici, cârnaţi şi maţe fripte, n-are nici măcar apă potabilă.
 
“Nu este posibil să nu ai săpun la toaletă, dezinfectant, să nu ai apă potabilă în spaţiile comerciale, precum pieţe sau târguri. Nu putem gestiona această pandemie dacă unele autorităţi sau unii politicieni sabotează deciziile şi măsurile impuse de Guvern”, atrăgea atenţia prefectul Emanuel Soare, marţi, la două zile după controalele în cel mai mare târg din judeţ. 
 

Argeşeni scoşi cu mascaţii dintr-un alt târg din judeţ

Şi nu este singurul târg din judeţ în care se constată nereguli. Marţi, spre exemplu, a fost nevoie de intervenţia mascaţilor pentru a scoate oamenii dintr-un astfel de spaţiu pentru care au fost instituite restricţii.
 
"Este vorba despre un târg neautorizat, în localitatea Dârmăneşti, pentru care se adunaseră aproximativ 100 de persoane cu atelaje hipo. Organizatorul a fost sancţionat cu amendă de 1.000 de lei. La faţa locului s-au deplasat luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş, dar şi o echipă de jandarmi, care au dispersat persoanele", precizează Instituţia Prefectului Argeş. 

234 de persoane confirmate cu SARS-COV-2 s-au externat la cerere

Argeşul a ajuns la 1570 de infectări cu noul coronavirus şi 74 de decese, iar în spitale sunt internate 384 (dintre care 17 la ATI).
 
234 de persoane confirmate cu SARS-COV-2 s-au externat la cerere, înainte de negativarea testelor, însă nu toate au rămas în izolare la domiciliu. 
 
"În ultimele 24 de ore, poliţiştii argeşeni au verificat 394 de persoane, cărora li s-a recomandat să stea în izolare la domiciliu. Au fost verificate 90 de societăţi comerciale, au fost legitimate 237 de persoane şi verifcate 117 autoturisme, în cadrul acţiunilor punctuale. Ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 59 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 11.500 de lei. Dintre acestea, 58, în valoare de 10.500 de lei, au fost pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală", a precizat miercuri, Instituţia Prefectului Argeş. 
 
În urma acţiunilor de control efectuate în cursul zilei de ieri, jandarmii au aplicat 6 amenzi în valoare de 3000 lei şi 10 avertismente persoanelor care nu au purtat masca de protecţie în spaţiile închise.
Pompierii argeşeni au verificat 17 societăţi comerciale şi 174 de persoane, dintre acestea 3 fiind depistate nerespectând măsurile de protecţie individuală. Şi reprezentanţii ISU Argeş au aplicat o amendă de 500 lei şi două avertismente.
 

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: