Piatra Neamţ: Concursuri şi concert Provincialii la „Piatra pe zăpadă" (FOTO)

 Piatra Neamţ: Concursuri şi concert Provincialii la „Piatra pe zăpadă

Startul distracţiei pe Cozla a fost dat de schiorii care au coborât pe pârtie cu făclii aprinse

Cea de-a doua ediţie a serbărilor iernii la Piatra Neamţ a debutat aseară cu un concert al artiştilor locali, iar startul distracţiei pe pârtie a fost dat de schiorii care au coborât cu făclii aprinse.

Ştiri pe aceeaşi temă

Astăzi (5 februarie), cei care vor să-şi demonstreze talentul la schi ori la fotbal pe zăpadă o pot face în cadrul concursurilor şi jocurilor distractive, care vor începe de la ora 11.00 pe pârtia Cozla.


Premierea participanţilor va avea loc după ora 17.00, iar cei care nu vor să facă mişcare pot opta pentru programul artistic ce va începe la ora 16.00 pe scena amplasată la baza pârtiei.


Gazdele evenimentului din acest an sunt prezentatorii de televiziune Răzvan şi Dani.


Cele două zile de festival de la Piatra Neamţ se vor încheia cu un concert Provincialii, care va începe la ora 19.00 pe pârtia Cozla.





Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările