Păţaniile marelui Caragiale din perioada în care mergea în inspecţii prin şcoli. „La proşti trebuie meşteşug, nu glumă“

Păţaniile marelui Caragiale din perioada în care mergea în inspecţii prin şcoli. „La proşti trebuie meşteşug, nu glumă“

I.L. Caragiale FOTO Wikipedia

Pentru o scurtă perioadă, între 1881 şi 1882, I.L. Caragiale a fost revizor şcolar pentru judeţele Neamţ şi Suceava. Peste ani, Nenea Iancu i-a povestit lui Octavian Goga o întâmplare haioasă pe care a trăit-o în acele vremuri.

Ştiri pe aceeaşi temă

În lucrarea de memorii „Din trecutul oraşului Piatra-Neamţ”, publicată de Dimitrie Hogea, fost primar al urbei de la poalele Pietricicăi (1914-1918), sunt cuprinse şi câteva amintiri legate de activitatea lui I.L. Caragiale în Neamţ.
 
La vârsta de 30 de ani, Caragiale a fost numit, prin decret regal, revizor şcolar pentru judeţele Baia (Suceava) şi Neamţ, cu reşedinţă la Piatra Neamţ. Deşi mandatul era pentru patru ani, Caragiale a activat doar în perioada 1 octombrie 1881 - 28 februarie 1882.
 
„Atunci l’am văzut şi cunoscut întâia oară. Era tânăr, de vre-o 30 ani, voinic şi chipeş. Cu lumea intelectuală de la noi, n’a prea avut multe legături de prietenie, căci în scurtul timp cât a funcţionat ca revizor şcolar, era mai mult pe drumuri”, amintea D. Hogea în lucrarea sa.
 

Cu şampanie, în vizită la deţinutul Goga 

 
Deşi a activat o scurtă perioadă ca revizor şcolar în nordul Moldovei,  Caragiale a rămas cu multe amintiri din acele vremuri. După aproape trei decenii, în urma unei vizite pe care i-a făcut-o lui Octavian Goga, aflat în detenţie la penitenciarul din Seghedin, Nenea Iancu i-a povestit o întâmplare haioasă petrecută în anii în care era revizor şcolar la Neamţ. 
 
Episodul a fost făcut cunoscut apoi de Goga, în lucrarea „Amintiri despre Caragiale”.  
 
„La Seghedin, în închisoarea unde ispăşeam o pedeapsă ungurească, acolo l-am văzut ultima oară”, mărturisea Octavian Goga despre întâlnirea cu Nenea Iancu. Aflat la Berlin, Caragiale îi trimitea zi de zi cărţi poştale, telegrame sau pachete cu cărţi nemţeşti, iar într-una din zile (martie 1911) a venit personal să stea de vorbă cu scriitorul întemniţat.  
 
„... Uite, ţi-am adus nişte merinde şi două sticle de şampanie, să le bem noi laolaltă aici în Kecskemet, la magyar kiralyi allamfoghaz (Închisoarea regală maghiară de stat), mă rog frumos...”
 
Cu un an înainte de a muri (9 iunie 1912), la vârsta de 59 de ani, Nenea Iancu era descris de Goga „mai tânăr ca oricând”. 
 
„Se plimba de-a lungul odăii cu paşi lungi, se oprea câteodată, îşi potrivea ochelarii de după care strălucea acelaşi neastâmpăr al ochilor cu sclipiri de oţel şi vorba lui era vechea împletitură de fulgere cari cădeau tumultuos ca totdeauna”.
 

Pilda cu iapa nărăvaşă 

În cele trei ore în care a fost în vizită, Caragiale i-a povestit lui Goga şi un episod din vremea în care era revizor şcolar la Piatra Neamţ.
 
„Trenuri nu găseai prin Moldova, mergeam la inspecţii călare ... Avea popa o iapă murgă ... Zic, <să mi-o dai, părinte, dimineaţa> ... Popa zâmbea. <Prea bucuros, domnule Iancule>. Şi-am plecat ...” 
 
Nenea Iancu avea însă destul de mult de furcă în a stăpâni iapa, după cum el însuşi povestea:  
 
„Cât m-a zolit iapa ceea, mă ... Oricum dam din căpăstru ieşea rău ... N-o puteam cârmui nicidecum...”
 
La revenirea din inspecţie, Caragiale a purtat un dialog spumos cu preotul de la care împrumutase iapa, redat în amintirile lui O. Goga: 
 
„M-am intors la vreo doua ceasuri tot apă:
- Părinte, cât face iapa asta?
- Face zece galbeni!
- Ei, pui d-ta cinci, să pui şi eu cinci, s-o tăiem, a-n asta-i om... ”
 
Proprietarul iepei nărăvaşe i-a dat lui Caragiale şi soluţia pentru a o putea stăpâni şi conduce pe drumurile lungi din inspecţii:
 
„Ba să n-o tăiem, domnule Iancule, mai bine să-i învăţăm năravul ... Ştii ce? Când o încaleci şi ajungi la o răspântie, dacă vrei să apuce la stânga, tu să tragi de frâu la dreapta ... Da' să tragi cumplit, auzi ... Să vezi c-o ia la stânga ... ” 
 
Caragiale a menţionat că i-a urmat sfatul preotului, iar concluzia sa a fost:

„Ei vezi, la prost, trebuie meşteşug, nu glumă ... Ascultă-mă ...”

 
Povestea lui Caragiale s-a vrut o pildă pentru prietenul ajuns în închisoare în urma articolelor publicate de Goga în revista „Ţara noastră” unde a adoptat o poziţie critică faţă de exploatarea la care erau supuşi ţăranii din România şi faţă de guvernanţii de atunci. 
 
„Ţi-am spus de-atâtea ori, nu te mai bate cu proştii, că te răpun ... Ce crezi tu, pe urma cui am suferit eu în viaţă? Pe urma deştepţilor? Prostia, suverana prostie, e totdeauna mai tare. În zadar lupţi frumos cu tăieturi fine de floretă, el loveşte greu cu lăstarul în moalele capului. Şi în zadar risipeşti spirit şi vervă, el e tare ca piatra. Cum să-ţi spun, prostul are o concepţie telurică a vieţii. Uite aşa îşi înfundă ochii şi urechile, îşi infige capul în pământ ca struţul, ridică spatele şi trec pe deasupra lui toate curentele ... Nimic mai greu decât să cârmuieşti proştii ... Ei au un instinct de împotrivire organică”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: