Cum era tratată Pâca, zeitatea tutunului la români. Originea viciului fumatului în folclor: „o babă bătrână cât lumea“

Spre deosebire de popoarele din vestul Europei, în credinţa populară a românilor tutunul şi obieceiul fumatului sunt strâns legate de ispita diavolilor.

În studiul „Mitologie românească“ scris în anul 1916 de folcloristul Tudor Pamfile sunt prezentate o serie de credinţe populare, între acestea şi cele despre viciul fumatului. Născut în 1883 în comuna Ţepu (fostul judeţ Tecuci, în prezent judeţul Galaţi) Tudor Pamfile a fost scriitor, etnolog si folclorist, laureat al premiul „Neuschotz“ al Academiei Române în anul 1909. 

În capitolul intitulat „Pâca. Zeitatea tutunului, Mama Dracilor. Luleaua. Tutunul“, autorul arată cum era văzut acest obicei nesănătos în satele românilor.

Chiar de la început, Tudor Pamfile subliniază că mare parte din documentare se baza pe cercetările lui Simion Florea Marian, membru titular al Academiei Române, unul din cei mai de seamă folclorişti şi etnografi români de la care ne-au rămas culegeri de folclor din toate ţinuturile locuite de români, monografii despre sărbători, datini româneşti, ornitologie, cromatică etc.  

„Sub Pafa sau Pâca, după cum se numeşte fiinţa aceasta în unele părţi din Transilvania, se înţelege Mama Dracului sau Zeitatea Fumatului“, ne lămureşte, încă din start autorul lucrării. 

O zeitate neagră şi urâtă „ca întunericul iadului“  

În credinţele românilor, Pâca sau Zeitatea Fumatului avea o înfăţişare cât se poate de înfiorătoare, mai ales că un alt supranume era Mama Dracului.   

„Ea, după închipuirea Românilor, şi’n deosebi a celor din Oltenia, jud. Vâlcea, este o babă bătrână cât lumea, neagră şi urâtă ca întunerecul iadului, cu coarne în cap ca râşchitoarele, cu nasul lung şi încârligat, cu ochii umflaţi ca de capră înnecată, cu colţi în gură ca ai mistreţului, cu ghiare ca secerile, cu coadă ca de vită, lungă şi îmbârligată, c’o lulea sau pipă mare în dinţi. Pe beregăţile gătlejului şi pe nările nasului ieşindu-i flacără de foc, fum negru şi o duhoare de tutun“.

În ceea ce priveşte originea acestei fiinţe înfricoşătoare, credinţele populare spuneau că ea provenea direct din iad:  

„S’a scremut iadul şi-a născut-o pe dânsa. Şi de odată cu dânsa a ieşit din adâncul iadului şi un fel de fum care a prins a răspândi în lume boală şi moarte. Şi fiinţa ce s’a născut, s’a numit Pafa, şi Pafa i-a rămas apoi numele până azi“. 

Pipa - Cădelniţa Dracului   

În descrierea din lucrarea citată este explicată şi apariţia tutunului, respectiv  folosirea acestei plante pentru întreţinerea viciului fumatului.

„Dracii, feciorii săi, voind s’o preamărească şi să-i pomenească numele, au dat naştere unei seminţe, din care sămănând-o în pământ, a răsărit o burueană numită buruiana Dracului sau tămâia Dracului adică tiutiunul sau tutunul“.

O reacţie a Bisericii Ortodoxe Române împotriva fumatului - pictura murală unică în ţară, datată 1785, din pridvorul bisericii ortodoxe din localitatea Tălmăcel, de lângă Sibiu (sursa: ziarullumina.ro) 

În logica acestui mit, au trebuit inventate şi ustensilele necesare pentru arderea tutunului, prima dintre ele fiind pipa (luleaua), conform credinţelor străvechi.     

„După aceasta, s’au apucat Dracii şi-au făcut o cioabă, adică un fel de ulcicuţă de lut, în care să se puie şi să ardă burueana cea drăcească, şi’n loc de toartă i-au pus o o ţeavă de soc, ca fumul dintr’însa să nu iasă numai pe de-asupra, şi să se răspândească în aer, ci să iasă şi prin ţeve, ca oamenii ce vor voi să preamărească şi s’o pomenească pe Pafa, să-l poată trage înlăuntru, şi apoi să-l sloboadă pe gură şi pe nas. Şi aşa s’a făcut pipa sau luleaua, numită altmintrerea şi cădelniţa Dracului“.

De unde provenea numele Pâca 

Această versiune explică şi de unde vine denumirea de Pâca sau Pafa atribuită zeităţii fumatului:

„Şi de-atunci burueana Dracului, pusă în pipă sau lulea, aprinsă şi vârîtă între buze şi dinţi, suptă cu poftă şi slobozind duhul tras din ea, dă naştere unui vuet sau pocnet însoţit de un fum gros, care produce un fel de paf! sau pâc! şi care aminteşte pe Pafa sau Pâca, Mama Dracilor. Şi tot de-atunci, fiecare pipător sau tutunar, când bea tutun, sau când duhăneşte sau pipă – când fumează – făcând necontenit pâc! pâc! sau pâca! pâca!, vrând-nevrând, pomeneşte pe Pafa sau Pâca, întru a căreia aducere aminte şi pomenire s’a sămănat tutunul şi s’a născocit pipa şi fumatul“.

În finalul poveştii, se arată că oamenii au ajuns să practice acest obicei al fumatului fiind ispitiţi şi învăţaţi de către draci. Mai mult, tot diavolii ar fi cei care le-au arătat oamenilor cum să prelucreze frunzele de tutun:  

„Dracii însă nu s’au mulţumit şi îndestulat numai cu atâta, că au făcut tutunul şi-au prins a-l fuma singuri întru preamărirea şi pomenirea mamei lor, ci ei s’au pus lunte şi punte ca să-i înveţe şi pe oameni a-l fuma, ca şi aceştia să preamărească şi să pomenească pe mama lor. Ba ei au învăţat pe oameni a-l şi sfărâma mărunţel şi a-l trage apoi, sub numirea de tabac, chiar şi pe nas, făcându-i prin aceasta nu numai să preamărească pe mama lor, ci să şi strănute şi să lăcrămeze la auzul numelui acesteia“.

În finalul capitolului, se constată, ca o curiozitate, că popoarele apusului nu fac nici o legătură între tutun şi Diavol.