Debut de foc al lui Marius Lăcătuş la Iaşi. CSMS întâlneşte Rapid Bucureşti, principala candidată la promovare

Debut de foc al lui Marius Lăcătuş la Iaşi. CSMS întâlneşte Rapid Bucureşti, principala candidată la promovare

Marius Lăcătuş FOTO Adevărul

Marius Lăcătuş a preluat, ca antrenor, echipa CSMS Iaşi, în urmă cu o săptămână. Formaţia din Copou întâlneşte astăzi, 23 octombrie, Rapid Bucureşti, într-un meci din Seria I a Ligii a II-a de fotbal. Este primul joc oficial în care "Fiara" stă pe banca tehnică a CSMS.

Ştiri pe aceeaşi temă

Meciul este programat cu începere de la ora 15.00 şi va fi transmis în direct de TVR 3. Atât CSMS Iaşi, cât şi Rapid Bucureşti, sunt considerate favorite la promovare în Seria I a ligii secunde a campionatului românesc de fotbal. Cu toate acestea, ambele formaţii au pierdut în ultimul meci de campionat, CSMS Iaşi la Farul Constanţa, iar Rapid Bucureşti la FC Slobozia.

Noul antrenor al formaţiei ieşene, celebrul Marius Lăcătuş, se află la primul meci pe banca tehnică a formaţiei din Copou. "Fiara", cum este poreclit de suporteri, a semnat în urmă cu şase zile contractul pentru banca tehnică a CSMS şi va primi un salariu considerat uriaş pentru liga secundă. Lăcătuş va încasa lunar 4.500 de euro şi poate primi diverse bonusuri în funcţie de performanţele obţinute.

În cazul în care va fi demis, fostul jucător de legendă al Stelei va primi 20.000 de euro. În acelaşi timp, Lăcătuş ar urma să plătească clubului ieşean 20.000 în cazul în care-şi va da demisia până înainte de vara lui 2015.

Contractul lui Lăcătuş la Iaşi se întinde pe o durată de 20 de luni. Principalele obiective impuse de conducerea clubului sunt promovarea în Liga I şi menţinerea echipei în primul eşalon valoric în primul an după promovare.

Pe aceeaşi temă:

Marius Lăcătuş, noul antrenor al CSMS Iaşi

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările